Vara aceasta se ține bine. Nu sunt cea mai mare iubitoare de vară din cauza caniculei, dacă nu ar fi fost așa cu siguranță m-aș fi aruncat spre a face mai multe lucruri, inclusiv să citesc. Sunt destul de mândră căci am reușit să citesc mai multe decât mă așteptam.

Am adăugat și cărticele noi în bibliotecă toate luate de pe Cartepedia unde am fost fericită de varietatea pe care am găsit-o. Printre cărțile de ficțiune pe care le citesc de obicei, am încercat să mai vâr câte ceva diferit pentru a face zilele mai interesante și productive. M-am orientat spre ficțiune, cărți de sănătate, cărți istorice și cărți cu limbi străine.

📚 Tweet Cute – singura carte de ficțiune din acest haul. A fost o lectură care m-a captivat așa că am terminat-o în nici 2 zile. Mi-a plăcut stilul autoarei și subiectul cărții a fost cumva drăguț, profund și de actualiate.

Prinși într-un război tehnologic, Pepper și Will reușesc să ne învețe mai multe despre ce înseamnă sinceritatea și unde ne pot aduce minciunile, dar și despre ce se ascunde în spatele fiecăruia dintre noi pentru că nu tot ce este în online reflectă ceea ce suntem. O carte simpatică și romantică pe care o recomand cu mare drag. 🤗 Coperta m-a cucerit și ea, mi se pare foarte frumoasă, colorată și reprezentativă.

📚 Gramatica limbii japoneze contemporane – v-am zis că încerc să mai exersez treptat la japoneza mea, așa că această cărticică mică este și ea foarte utilă!! Micuță și bine structurată, te învață destul de rapid cum se formează cuvintele, verbele, substantivele, propozițiile, frazele și multe altele. Este utilă pentru a-ți pune bazele acestei limbi, dar cred că ar fi bine să aveți în paralel și alte cărți mai elaborate cu exerciții și exemple mai multe.

📚 Farmacologia alimentară a tiroiditei Hashimoto – întrucât am descoperit de ceva ani că sufăr de această boală, și anume tiroidita autoimună (Hashimoto) am început să citesc mai multe articole și cărți care ar putea să mă ajute. Boala în sine diferă de la persoană la persoană, dar poate veni la pachet cu multe stări neplăcute și cu alte boli autoimune dacă nu știm să o ținem în frâu.

Alimentația, eliminarea stresului, medidația sunt doar câteva lucruri care pot ajuta persoanele cu această afecțiune. Desigur și medicația potrivită. Cartea mi se pare destul de explicativă și este scriă din perspectiva unei persoane suferinte, dar și a unei cunoscătoare a medicinii.

Această lectură este scrisă din perspectiva unei persoane care nu doar că a trecut/trece prin problemele acestei boli, dar autoarea are și experiență farmacologică și alte studii. Introducerea este destul de elaborată, învățăm mai mult despre boala Hashimoto, despre simptome, despre cauzele ei și cum se poate înrăutăți. Aflăm și faptul că mulți oameni suferă de această afecțiune nu foarte plăcută.

📚 Leonardo da Vinci. Geniul vizionar – o superbitate de carte care vorbește despre pictorul și inventatorul Leonardo da Vinci. Nu doar informațiile sunt utile și extrem de interesante, dar și ilustrațiile de pe pagini. Plusul cărții îl reprezintă hărțile adiționale aflate în niște folii speciale – ilustrează schițele și studiile acestui mare geniu.

Mi se pare o idee faină de cadou pentru persoanele curioase, cele care sunt pasionate de istorie, de invenții, pictură. Cred că este o carte de avut în bibliotecă deoarece este plină de misterele unui mare geniu al lumii acesteia iar aspectul cărții este foarte frumos și elegant.

Vă sunt de interes aceste cărți? Voi ce recomandări mai aveți pentru mine? 😘