Am avut parte de o perioadă când iar m-am aglomerat cu treabă așa că m-am bucurat când mi-a sosit comanda de pe Libris. În ianuarie îmi luasem două cărți mai lejere deoarece știam că o să am nevoie și de lecturi de acest tip.
În weekendul acesta m-am relaxat și am citit din aceste două cărticele foarte frumoase. M-au liniștit mintea și sufletul și m-am bucurat tare mult să le am alături!
📚 Omul de zapadă – Michael Morpurgo este o carte deosebită. Inspirată după romanul grafic cu același nume, în această carte Michael Morpurgo a venit în plus cu textul care a acompaniat imaginile binecunoscute.
Cartea este potrivită pentru zilele reci de iarnă, indiferent că este perioada sărbătorilor sau nu. Protagonistul nostru este un băiețel care ajunge să își facă prieten un om de zăpadă. Cu acesta el va face diverse activități simpatice și chiar o vor lua și pe buni să zboare cu ei prin văzduhul rece al iernii.
Mi s-a părut că această lectură e potrivită pentru a-ți odihni ochii într-o zi de weekend sau poate chiar la finalul unei zile grele! Coperta cărții este și ea foarte frumoasă, cartonată, presărată cu niște culori calme și cu un text argintiu care se vede foarte fain!
📚 Disney. Regatul de gheata II. Povestea filmului a fost cea de a doua carte frumoasă care mi-a fost alături în weekend. Îmi plac mult animațiile Frozen și de aceea mi-am luat cărțile care reproduc povestea filmului. Primul volum mi-a plăcut iar Regatul de Gheață II nu a fost mai prejos.
Cu ilustrații viu colorate, această poveste e potrivită pentru toate vârstele. Eu a multe cărți ilustrate în bibliotecă deoarece simt că sunt minunate și relaxante. E o plăcere să citești câteva paragrafe și apoi să admiri ilustrații foarte faine care te ajută să visezi și mai mult la personajele tale preferate.
Chiar dacă iarna pare sfârșită pentru unii, eu acum mă bucur mai mult de lecturile tematica, mai ales că am avut parte și de o ninsoare recent! E frumos să te bucuri de cărțile potrivite în anotimpul potrivit, dar nu este o regulă strictă niciodată!
Nu le-am citit, dar avand copii mici e timp! Chit ca baietii mei sunt mai mult cu dinozaurii si masinutele…
Nu le-am citit, eu una deja nu mai cumpăr cărți despre iarnă, îmi place să le citesc în preajma Crăciunului. Însă, recomandările tale sunt foarte faine 🙂
As lua pentru nepoata mea cărțile acestea 😀 mersi de inspiratie
Probabil când o să am copil, nu o să mai țin cont de anotimp. Eu prefer să mă pregătesc pentru venirea primăverii.
Am vazut filmul Frozen si mi-a placut mult, o sa citesc si cartea.
Cumpar cartile si in functie de inspiratia pe care mi-o transmit copertile, iar acestea sunt minunate.
Ai o biblioteca absolut minunata. Cartile acestea te transpun efectiv in poveste :*
Ce frumusele sunt cartiile, cu siguranta o lectura placuta pt zilele friguroase din perioada aceasta.
cred ca i-ar placea si Evei, pe cea cu Regatul de Gheata o avem si noi dar intr-o alta prezentare!
Ce frumoase sunt amândouă. Mi-ar plăcea pt fiica mea 😊