Zilele mohorâte au venit și de ceva timp sunt din ce în ce mai dese. Din fericire am mai scăpat de senzația aceea de astenie iar acum văd o plăcere mai mare în a strânge cărți pentru “zilele negre”. Parcă sunt un hârciog care tot strânge cărți de când zilele sunt așa reci, pentru a mă bucura mai bine de ele acum decât în sezonul rece. Sunt curioasă dacă și voi citiți mai mult când e frig decât atunci când e cald. 🙈📚
Mi-a sosit comanda de pe Cartepedia și am ales de data aceasta mai multe cărți diferite, unele de care nici nu auzisem până de curând. De aceea am zis să vi le prezint și vouă pe scurt, poate vi se par interesante!
📚 Gata cu scuzele de Rachel Hollis este o carte foarte interesantă. Poate fi un mic ghid util pentru tine atunci când găsești prea multe scuze și amâni să faci sau să spui lucruri. Cartea aceasta e pentru toate femeile care și-au amânat visurile și n-au avut curajul să le înceapă din teama de eșec sau a vorbelor celor din jur.
Tu ți-ai amânat unele visuri sau idei la îndemnul celor din jur care nu aveau încredere în ce dorești? 🤔
Cine mai e captivat de copertele cărților?? Mâna sus! 😍😍🙋🏻♀️ Eu recunosc că deseori sunt atrasă de imaginea de pe copertă iar mai apoi citesc și descrierea de pe spate. În cazul de față ambele m-au captivat!
📚 Callie & Kayden. Așa cum e scris în stele de Jessica Sorensen este o carte despre două personaje care trec prin diverse suferințe atunci când sunt mai tinere. În momentul când se reîntâlnesc iar între Callie și Kayden pare să pornească o pasiune, Callie cumva dă înapoi. Oare Kayden reușește să spargă toate zidurile și să ajungă la ea?
Ultimele două cărți descoperite îi aparțin lui Oprah Winfrey! Ambele arată demențial!! 😍😍📚
⠀⠀⠀
📚 Mâncare, sănătate și fericire – o carte ce cuprinde 115 din rețetele preferate ale lui Oprah! Delicioase și sănătoase. Paleta mea culinară nu este chiar așa largă așa că îmi doresc să mai încerc câte ceva nou. Această carte pare o alegere foarte bună.
⠀⠀⠀
📚 Calea Revelată – o lectură relaxantă care te îndrumă în momentele când te simți blocat în diverse aspecte alte vieții tale. Îmi place că este plină de imagini frumoase care îți dau o stare de relaxare și multe citate și învățături numai bune pentru a-ți face fiecare zi plină de înțeles/
⠀⠀⠀
Tu ești fan Oprah? 🤔 Recunosc că eu îi cunosc doar unele citate și… cam atât. 🙈🙈
Cam acestea sunt cărțile luate de pe Cartepedia și pot spune că sunt încântată de ele. E frumos să descoperi lună de lună câte o poveste, o idee sau un autor nou ție. 😊
Mâncare sănătoasă și fericire este o carte pe care o urmăresc de mult. Cred ca a venit momentul sa o cumpăr!
Mi se par foarte interesante, trebuie neaparat sa le incerc
Imi place oprah, cred ca as alege si eu cartile ei!
In sezonul rece, o carte buna e tot ce trebuie🤍
Sincer, de data acesta sunt curioasa de cartea de retete. Am momente cand sunt in cautare de ceva mai special si cred ca ar fi salvarea mea.
Foarte interesante cărțile prezentate, mie mi-ar plăcea mult să am cartea lui Oprah, nu știam că a scris așa ceva. 🙂
Ce titluri interesante, nu le-am citit încă! Urmăream emisiunea cu Oprah, îmi plăcea tare mult, nu mai știu pe ce canal tv o difuza!
Chiar că ai ales cărţi foarte diferite, dar toate mi se par interesante şi tocmai bune de citit când vremea sau vremurile, nu ne permit să ne plimbăm.
Nu am niciunul dintre titluri în biblioteca mea, de aceea mi le-am notat.
Mulţumesc pentru recomandări!
Nu am niciuna, dar Așa cum e scris în stele pare interesantă.
Sa ai lecturi placute! Pe toate le-as vrea, arata super.
chiar o sa comand si eu ultimele 2 carti, m-ai convins! chiar sunt interesante!
Chiar ma gandeam cum este cartea scrisa de Oprah. Am vazut-o chiar zilele trecute si mi-a atras atentia!
Ce de titluri interesante, le vreau pe toate. Mi-a atras atentia cartea Gata cu scuzele.
Nu am niciuna dimtre aceste cărți, dar mi-o doresc pe cea a lui Oprah, deoarece am citit numai de bine despre ea.
Cred ca am sa ma inspir si eu de la tine si am sa plasez si eu o comanda de carti zilele astea. Vremea asta urata parca ma indeamna la citit