Cărți romantice de Colleen Hoover și Jennifer L. Armentrout

libris carti romantice colleen hoover jennifer l armentrout editura epica

Cărțile pentru mine sunt de foarte mulți ani o parte importantă din viața mea. Mă relaxează foarte mult cu toate că uneori chiar și ele parcă nu au puterea sută la sută să îmi ia gândurile de la probleme.

Sincer, pot să vă zic că de când fac blogging m-am bucurat foarte mult să am ocazia de a-mi mări biblioteca și de a descoperi cărți interesante. De-a lungul timpului am văzut cum stilul meu se mai schimbă, dar mai mereu am revenit la un gen de cărți care reușește să îmi capteze atenția de fiecare dată: cărțile romantice combinate cu drame, de preferat poate chiar cărți contemporane.

În ultima perioadă am comandat cărți noi de pe Libris.ro unul dintre site-urile de unde iau eu cărți cu încredere pentru că are o gamă variată din care să aleg și prețuri bune. Vă invit acum să vedeți ce cărți am descoperit și ce cărți vreau să mai citesc pentru că timpul și energia nu mi-au permis să trec prin toate.

📚 Confess de Colleen Hoover

Prima carte de care am fost impresionată este Confess de Colleen Hoover. V-am tot povestit în acest an de acest autor care efectiv mă cucerește cu fiecare carte pe care o citesc.

Poate că este nițel clișeic și cheesy, dar Colleen Hoover are niște cărți romantice deosebite. Poveștile de viață ale personajelor se îmbină în mod aparte; sunt povești care par extrem de bine inspirate din realitate și care nu au neapărat numai clipe de fericire sau trăiri adolescentine precum au alte cărți.

Confess este povestea a două personaje care par destul de opuse la un moment dat. Povestea începe cu protagonista noastră pe nume Auburn. Momentul în care acțiunea pornește aflăm o poveste tragică din tinerețea fetei, o poveste emoționantă despre o dragoste adolescentină minunată care se sfârșește în mod nedorit.

“Aș fi crezut că e mult mai matur. Ochii lui nu arată de doar 21 de ani. Sunt întunecați și adânci, iar eu îmi doresc, brusc, să plonjez în profunzimea lor, ca să văd tot ceea ce a văzut el.”

Povestea continuă în prezent când Auburn are o viață destul de complexă și tristă deoarece ia trece prin multe greutăți și are neajunsuri cu banii. Își caută un job mai bun și întâmplător găsește un job de ocazie la atelierul unui pictor care pregătește o expoziție de artă.

Acesta este momentul când tânăra face cunoștință cu un personaj misterios despre careva descoperi pe viitor o grămadă de lucruri care pe moment o vor bulversa.

Această carte mi-a plăcut la nebunie și m-a trecut prin numeroase emoții. Autoarea pune accent pe greutățile unei mame, suferințele în urma unor pierderi importante, neputința de a face ceva pentru cei dragi, dar și o poveste romantică puternică care se conturează pe parcurs. Vă recomand cu mare drag această poveste care nu mă dezamăgi nici până la ultima pagină.

📚 Hopeless de Colleen Hoover

Trecem și la cea de a doua carte care din câte vedeți este de la același autor. Din această carte încă citesc și pot să zic că inițial m-am “speriat” puțin pentru că este cu carte cu un scris mai mic și m-am gândi că va dura mai mult să o citesc față de celelalte pe care le am citit de la Colleen Hoover.

Ei bine, deja am avut o surpriză pentru că imediat cum am descoperit povestea mai bine, paginile au început să zboare ca de fiecare dată.

Și de această dată este vorba de o poveste de dragoste care ascunde și multe mistere. Eu încă mă familiarizez cu acțiunea și cu personajele, dar pot să zic că este deja o carte extrem de atractivă.

Personajele noastre principale sunt Sky, o tânără care nu găsește atracție/nu simte fluturași în stomac atunci când este cu un băiat, și Holder un tip tare straniu cu un trecut destul de tumultos și periculos.

În momentul în care cei doi se întâlnesc la școală toată viața lor se schimbă. Sky nu a simțit niciodată ceva profund pentru un băiat, însă din momentul în care îl vede pe Holder ea se simte tare straniu și chiar crede că îl place pe acesta. Când află că el este un delicvent cu un trecut periculos gândurile i se schimbă, însă inima îi spune altceva.

Abia aștept să ajung și la finalul cărții, dar sper să am ocazia la fel de repede să trec și la cea de a doua carte din această duologie. Mi se pare interesant să pot citi prima carte din perspectiva fetei și cea de a doua carte din perspectiva băiatului.

“— Numele. E tot ce vreau de la tine.
Stau sa ma gandesc dac-ar trebui sau nu sa-i explic ca numele meu nu i-ar servi la nimic in stradaniile lui de hartuire. Sunt, mai mult decat probabil, singura adolescenta de saptesprezece ani din America ramasa fara o prezenta online. Fara sa-mi iau mana de pe clanta, il bombardez cu o privire de avertisment.
— Imi dai voie? rostesc taios, sagetand cu privirea mana care ma impiedica sa-mi inchid portiera. Dar ochii imi coboara incet spre tatuajul intiparit cu litere mici pe antebratul lui.
Hopeless
Nu ma pot abtine sa rad in sinea mea. Astazi, sunt in mod evident tinta razbunarilor sortii. In sfarsit, fac cunostinta cu unicul tip pe care-l gasesc atragator, si uite-l ca e unul care s-a lasat de liceu si mai are si tatuat cuvantul incurabil.
Acum deja m-am enervat. Mai trag o data de portiera, dar el nici nu se clinteste.
— Spune-mi numele tau. Te rog.
Iar disperarea din ochii lui in timp ce spune te rog imi provoaca o surprinzator de intelegatoare reactie, total nepotrivita..
Sky, ii raspund brusc, simtind dintr-odata compasiune fata de suferinta evident ascunsa in spatele ochilor aia albastri ai lui.
Usurinta cu care cedez la ruga.mintea lui, doar la o simpla privire, ma face sa ma simt dezamagita de mine insami. Dau drumul portierei si ambalez motorul.
Sky, il aud repetand, pentru sine; sta sa se gandeasca o clipa, dupa care clatina din cap, de parca n-ar fi primit raspunsul corect la intrebarea lui. Esti sigura? ma intreaba, aplecandu-si capul intr-o parte.
Daca sunt sigura? Ce, isi inchipuie ca sunt Shayna/Shayla si nici macar nu stiu cum ma cheama? Imi dau ochii peste cap si ma sucesc pe scaun, scotandu-mi din buzunar cartea de identitate, pe care i-o var in ochi.
— Sunt destul de sigura ca stiu cum ma cheama, ripostez.”

📚 Rămâi cu mine de Jennifer L. Armentrout

Pe ultima carte pe care încă nu am citit-o, dar va urma în lista mea de lecturi cât de curând, am ales-o deoarece am mai citit ceva de la autoarea Jennifer L. Armentrout. Aceasta  are un stil interesant și m-am gândit că îmi va plăcea și această carte.

Desigur că alegerea cărții a fost făcută în momentul în care am citit descrierea. Nu știu exact de ce, dar cumva m-am regăsit foarte multe în ideea poveștii.

Partea amuzantă este că această carte este volumul 3 din seria Te aștept. În momentul în care eu am comandat cartea nu realizasem acest lucru, însă am senzația că acest volum poate fi citit individual deoarece din sinopsisul a celor trei cărți cumva nu văd o legătură clară între ele. Mă mai gândesc cum voi proceda: dacă voi aștepta să citesc cărțile la rând sau voi începe cu volumul acesta.

Calla este o tânără care a fost privată de foarte multe experiențe ale copilăriei și adolescenței: ea nu a văzut niciodată oceanul, nu prea s-a distrat, nu a avut un prieten. Cauza acestor lucruri este copilăria ei destul de dureroasă, ea având o mamă alcoolică.

În momentul în care tânăra este nevoită să strângă în urma mamei sale, ea descoperă că mama ei Mona, care lucra la un bar, este dispărută iar în locul ei este un tip foarte șarmant și tânăr. Alături de acesta fata va porni în căutarea mamei sale, însă atracția care se naște între ei este un pic dificilă pentru Calla care are o grămadă de traume din trecut. Sună interesant, nu-i așa? 🙈

Acestea ar fi cărțile pe care propun să le citiți deoarece sunt extrem de captivante. Cele două autoare sunt foarte populare și lăudate. Nu știu cum de nu le-am citit cărțile până în acest an, dar mă bucur acum că le descopăr mai bine.

Voi ce cărți mai citiți? Vă plac lecturile cu povești dramatice care se împletesc cu povești amoroase? 🙈😘

libris carti romantice colleen hoover jennifer l armentrout editura epica

2020-08-18T20:25:26+00:00

12 Comments

  1. Denisa Maria Grigoras August 18, 2020 at 10:11 pm - Reply

    Mie nu imi plac deloc cartile romantice. Poate sa strecor cateva detalii pe acolo, dar nu imi place ca firul povestii sa se desfasoare fix in jurul unei indragosteli. Acum citesc Serotonina

  2. Oana August 18, 2020 at 10:41 pm - Reply

    Interesante subiecte, spor la lecturat si asteptam recenzii.

  3. Denisa August 18, 2020 at 11:11 pm - Reply

    ce carte faina! Chiar am prins storyurile tale cand ai mentionat ca ti’a placut mult aceasta carte.

  4. Ștefania Petrescu August 19, 2020 at 1:04 am - Reply

    Știu ca nu ar trebui sa spun asta, dar coperțile m-au cucerit ❤️ le voi citi și eu.

  5. Flori din calimara August 19, 2020 at 10:22 am - Reply

    Mulțumim pentru recomandări. Eu citesc acum Unde ai dispărut, Bernadette…o carte psihologică și cu un umor fin.

  6. Elena Chedică Mateică August 19, 2020 at 5:00 pm - Reply

    Mi dor sa citesc o carte romantica buna, care sa-mi transmita emotii. Mersi de recomandari!

  7. Oana-Alexandra August 19, 2020 at 5:45 pm - Reply

    Par niste subiecte interesante! Eu momentan citesc “Pierduti in cartierul spaniol”, care se invarte in jurul unei povesti de dragoste. Ma voi abate totusi de la carti, pentru ca nu am putut sa nu observ setul pe care il porti. Pare foarte comfy si mi se pare ca iti sta foarte bine!

  8. Adriana Ivan August 19, 2020 at 10:05 pm - Reply

    Da, îmi plac foarte mult și genul acesta de cărți. Acum citesc Institutul de Stephen King.

  9. Albu Steluta Georgiana August 19, 2020 at 10:43 pm - Reply

    Multumim pentru recomandari! Imi plac cartile pe care ai ales sa ni le prezinti. Sunt exact pe gustul meu!

  10. Daniela August 20, 2020 at 8:45 pm - Reply

    Foarte faine cartile, multumesc mult pentru recomandari 😉

  11. Rokolla August 21, 2020 at 12:54 pm - Reply

    N-am mai citit de foarte mult timp o carte romantica. Multumesc pentru recomandari

  12. Ioana S Pavel August 22, 2020 at 10:02 am - Reply

    Eu nu prea citesc cărți romantice, nu prea sunt genul meu.

Leave A Comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree