promotii reduceri carti diverta nemira

În mai puțin de două săptămâni ne vom uita cu sufletul la gură la cel de-al șaptelea sezon al serialului-fenomen Game of thrones pe HBO. Cu un succes răsunător și neașteptat pe micile ecrane, Urzeala tronurilor scrisă de George R.R. Martin a fost publicată începând cu 2007 de către editura Nemira. Acum, cu promoția acestei luni, poți achiziționa la preț de două titluri, unul gratuit.

După cum bine se observă că în ultima vreme mulți regizori aleg ecranizarea de cărți SF, continuăm cu un alt autor cel puțin la fel de cunoscut – Philip K. Dick, recunoscut pentru romanul de tip ”poveste în poveste” Omul din castelul înalt. Vorbim de celebra întrebare ”ce-ar fi dacă?” transpusă în cadrul celui de-al doilea război mondial. Ce-ar fi dacă Germania nu ar fi pierdut în fața URSS? Sau SUA nu ar fi fost atacată la Pearl Harbor? Și totul în jurul unei alte cărți. Așadar, pasionați de istorie alternativă și SF, credem că este un MUST HAVE în biblioteca voastră.

Luăm o mică pauză de la cele mai citite titluri SF & Fantasy doar pentru a vă reaminti de ce Nemira este cea mai cunoscută editură ce publică astfel de cărți. Pe lângă partea comercială – peste 1.100 de titluri cu prețuri între 5 și 130 de lei – Nemira colaborează cu rețeaua Diverta de mai bine de 15 ani, timp în care s-au vândut sute de mii de titluri. Editura și-a păstrat identitatea în industria cărții prin publicarea de cărți din arii tematice ca SF, Fantasy, Ficțiune, Thriller sau Polițist. Nu lipsesc nici titluri pentru copii sau memorii și jurnale.

Revenind la cele mai cool cărți, ce-ar fi să te relaxezi citindu-i operele Rodicăi Ojog-Brașoveanu – ai de unde alege din cele 35 de romane polițiste pline de thrill și suspans, sau dacă vrei ceva á la Times New Roman, încearcă Arhanghelul Raul a lui Ovidiu Eftimie – umorul românesc cu ceva SF.

Ai spune că avem doar SF, dar ce ai zice de niște poezie? Ți-l recomandăm pe Emil Brumaru caracterizat într-un articol apărut acum 10 ani în Ziarul financiar că ”intră abrupt în relație cu oamenii, supunându-i la un fel de probă de foc, cu o ironie pe care n-ai cum să i-o citești pe chip. Și abia după ce ai trecut această probă, la care te supune conștient au ba, ajungi să ai dreptul să-l cunoști așa cum e.” Sau poate ai vrea să citeși Cu ochii larg deschiși scrisă de renumitul scriitor britanic Julian Barnes – volum de eseuri despre arta modernă scrise cu sensibilitatea și finețea pe care le știm din literatura câștigătorului Man Booker Prize. O prezentare a autorului și recenzie a cărții găsești pe bookaholic.ro.

Așadar, în această lună a lui Cuptor vei găsi în toate magazinele fizice Diverta din țară promoția de la editura Nemira: cumperi două cărți și pe a treia o primești gratuit, desigur în limita stocului disponibil. Nu spunem ”keep calm & read” ci ”relaxează-te cu cele mai cool cărți”!