Comandă Banggood || Agendă, pensulă H2O & stickere

În urmă cu aproximativ o lună am avut ocazia să plasez o comandă pe site-ul celor de la Banggood. Aveam un tichet de 10$ și cu acesta am început să fac calcule intense în mintea mea, pentru a alege niște produse care să se încadreze în această sumă.

Mi-a fost greu să mă decid, și să aleg ceva, deoarece pe site am găsit atât de multe lucruri drăguțe pe care mulți dintre noi și le-ar dori.

În momentul în care am văzut agenda Yesterday and Today Always Smile, am știut că aceasta va fi prima mea alegere, întrucât deja am o agendă asemănătoare (creație marca Pony Brown), care e pe terminate. Alături de aceasta, am ales să îmi mai cumpăr o pensulă și un set de stickere drăguțe.

Vă voi vorbi în continuare despre produsele comandate și despre procesul de comandă. Dacă aveți întrebări, le aștept cu mare drag. 😀

DESPRE COMANDĂ

Comanda am realizat-o cu ușurință pe site-ul Banggood, imediat după ce mi-am făcut un cont și m-am decis ce doresc. Eu aveam un tichet, însă plata se efectuează cu cardul bancar, sau pri paypal, în funcție de peferința voastră.

Vă anunț că eu am primit cele 3 produse în 2 pachete diferite (veți vedea când aveți produsele în coș în câte pachete vor fi ambalate), însă le-am primit cam în același timp, așa că nu a fost un deranj în plus pentru mine.

A durat în jur de o lună și puțin până am primit comanda, însă pachetele au ajuns în 2 săptămâni la București (am putut urmări pachetele cu un cod de tracking), și acolo au stat cel mai mult… 🙂

Nu am avut problemă cu pachetele, produsele au ajuns fără probleme, ceea ce m-a bucurat, întrucât se pot întâmpla multe pe drum. Coletele (plicuri voluminoase cu bule) au venit la vamă (unde am stat nițel la coadă), unde nu am plătit nimic în plus, comenzile nedepășind sumele de 10 euro.

PENSULA H2O (CU REZERVOR)

Voi începe să vorbesc despre pensula cu rezervor pe care mi-am ales-o. Eu deja am o astfel de pensulă, și sunt încântată de ea, pentru că o pot folosi mai rapid, și oriunde m-aș afla.

Doream de mai multă vreme o pensulă de acest tip, dar cu un vârf mai subțire, așa că acum mi-am ales o pensulă în mărimea S. Cu toate acestea, am primit una în mărimea M (probabil a fost vreo încurcătură), dar eu am fost mulțumită și de aceasta, având în vedere că pensula mea anterioară avea vârful cam murdar.

Ca dimensiune, este un pic mai scurtă decât cea pe care o aveam eu, și îmi place că nu ocupă mult spațiu: mi se pare ideală pentru drum, și când ai spațiul limitat în penar. 🙂 De asemenea, rezervorul vine cu un mic dop, așa că toată această pensulă se împarte în două secțiune, pentru a o putea strecura cu ușurință până și în buzunar.

AGENDA YESTERDAY AND TODAY ALWAYS SMILE

Agenda Yesterday and Today Smile pe care mi-am ales-o o mai văzusem în trecut pe internet, iar de această dată am avut ocazia să o comand. Având o agendă asemănătoare, mă așteptam ca aceasta să fie asemănătoare, însă diferă la anumite aspecte.

Cea pe care am comandat-o acum este micuță, drăguță, numai bună pentru a o căra în geantă și a o folosi pentru a vă plănui diversele activități. Calitatea paginilor este ok, însă mă așteptam să fie ca la agenda pe care eu deja o dețineam de la Pony Brown. Nu este ca cea originală, dar este o copie mulțumitoare.

Per total, eu sunt fericită de această agendă, raportându-mă la preț. Abia aștept să îmi aștern planurile în interior, și să lipesc diverse stickere care să înveselească paginile. ^_^


Ce îmi place mult la aceste tipuri de agende este faptul că au extrem de multe ilustrații micuțe și plăcute, care îți înviorează viața. Le veți regăsi cam pe fiecare pagină, așa că dacă nu aveți inspirație pentru decorarea paginilor, agenda vă vine în ajutor.

Agenda este organizată cu cap pentru 12 luni și 52 săptămâni, dar include și alte secțiuni ajutătoare: un plan anual pentru toate zilele, unul pentru toate lunile, pentru a vă nota planurile importante, iar la final aveți rezervate mai multe pagini unde vă puteți nota diverse întâmplări, sau lucruri care vă atrag atenția și considerați că ar trebui trecute pe hârtie.

La final aveți și o pagină rezervată pentru datele personale, așa că dacă pierdeți cumva agenda, ea vă poate fi resituită. ^_^

STICKERE CU BUFNIȚE


Cu restul de bănuți rămași, mi-am luat și niște stickere cu bufnițe care sunt absolut geniale! Îmi plac la nebunie bufnițele, așa că nu am putut să nu le iau pe acestea. Toate mi se par extrem de drăguțe și colorate, arată exact ca pe site, și abia aștept să le lipesc prin toate agendele mele.

2017-09-09T09:28:28+00:00

Leave A Comment