Recomandare de lectură: Radio Silence de Alice Oseman
Am terminat de curând cartea “Radio Silence” de Alice Oseman, apărută la editura Trei, și simt că trebuie să vorbesc puțin despre ea. E genul de carte care te prinde imediat și nu-ți mai dă drumul. Frumoasă, emoționantă, dar și plină de durere – genul acela care îți lasă un gol dulce-amar pe parcurs, dar cumva și la final, cu toate că finalul e cu roz.
Este a doua carte pe care o citesc de la Oseman și da, pot să zic că m-a cucerit. Îmi place mult cum scrie. Are un fel de a pune în cuvinte trăiri și nesiguranțe pe care mulți dintre noi le-am simțit, dar n-am știut cum să le exprimăm. O voce sinceră, sensibilă și foarte actuală, în special pentru tineri și comunitatea LGBTQ+.
Frances și Aled, două suflete care își ascund adevăratele firi
Frances Robin Janvier este o tânără silitoare care își dedică cam tot timpul studiilor. Cu toate că prietenele sale de la școală o cunosc în acest mod, adevărata Frances se simte ea însăși atunci când desenează și asculta podcastul misterios Radio Silence.
Scopul său de a-și duce studiile la un alt nivel pare să fie cel de care se tot agață, dar în adâncul sufletului simte o neregulă…
Aled Ethan Last este vecinul lui Frances, dar el e la polul opus. E foarte tăcut și pare perfect. Numai că nimeni nu știe că în dulapul lui se ascunde o puzderie de culoare și “ciudățenii”. Cu părul său blond, ochii verzi și un aer cumva misterios, Aled este un suflet care suferă foarte mult.
Ambele personaje par cumva tăcute și tocilare, dar ajung să se descopere mai bine împreună și să se accepte. Prietenia care se leagă între ce doi este minunată, dar cumva se clădește pe nesiguranțe și secrete.
Radio Silence, un podcast misterios
Mi-a plăcut la nebunie paralela între lumea reală și podcastul SF Radio Silence, locul care devine un strigăt de ajutor pentru cei din jur. Lumea creată de misteriosul din spatele microfonului are un vibe interesant și plin de mister. Publicul este înnebunit după personajele fictive (sau oare sunt ele inspirate din realitate?) iar Frances pare să fie unul dintre cei mai mari fani.
Dacă vă tentează o lectură care vorbește despre prietenie, identitate și presiunea de a fi “cine trebuie” și a face “ce trebuie”, Radio Silence chiar merită o șansă. Mi se pare că vocea lui Alice Oseman reușește să transmită sentimentele într-un mod perfect așa că mi-a fost ușor să suspin alături de personaje și să mă bucur alături de ele.
Oseman ne învață că este important să ne acceptăm așa cum suntem iar în momentele dificile să strigăm după ajutor pentru a putea evita situații nefericite.
Te-ai simțit vreodată că nu aparții unui loc sau unor grupuri de oameni?
Citate:
“Mă întreb – dacă nu-mi ascultă nimeni glasul, oare scot vreun sunet, de fapt?” (p.7)
“– De ce m-ai sunat?
Aled m-a privit intrigat, apoi mi-a apăsat ușurel nasul cu un deget și mi-a zis:
– Îmi place de tine.
Am început să râd, crezând că glumește, dar Aled n-a râs. Mi-a dat drumul și s-a agățat cu celălalt braț de Daniel, care s-a tras un pic înapoi, luat prin surprindere, sprijinind paharul cu cealaltă mână. (p.54)”
“Și apoi m-a îmbrățișat. Era un pic cam greu, pentru că eram amândoi întinși pe jos, dar practic ne-am transformat din două mormane de pături într-un singur morman uriaș.” (p.175)
“– Vino!
Și a venit – m-a prins de mână și am ținut-o într-o fugă peste câmpuri, prin ploaie, și apoi Aled a început să râdă și mi-a evocat un râs de copil și mi-am dorit ca oamenii să poată să râdă și să fugă așa tot timpul.” (p.142)
Leave A Comment