Recomandare de lectură: Tot ce nu am fost niciodată de Alice Kellen
Dilogia scrisă de Alice Kellen m-a surprins plăcut, chiar dacă atmosfera ei este, în multe momente, apăsătoare, introspectivă, cu tăceri apăsătoare și răni nerostite. Mi-au plăcut Leah și Axel tocmai pentru că nu sunt perfecți. Au momente enervante (da, mai ales Axel, care are tendința să lase lucrurile să se întâmple în loc să acționeze) dar relația lor evoluează natural, fără graba artificială pe care o găsim în multe povești romantice.
Primul volum al seriei, “Tot ce nu am fost niciodată“, a avut un început cumva timid, dar mai apoi a reușit să îmi capteze atenția. Leah, la 19 ani, este forțată să-și ia viața de la zero după un accident care i-a marcat profund familia. Refuză să urmeze calea stabilită pentru ea și ajunge să locuiască temporar în casa lui Axel, un prieten vechi de familie, mai exact prietenul fratelui ei.
Axel e reținut, organizat, trăiește într-un echilibru construit în jurul rutinei. Leah e haotică, încărcată de furie și tristețe, dar cu o energie care nu poate fi ignorată. Relația lor pornește de la distanță și neîncredere, dar evoluează spre ceva subtil, plin de nuanțe.
În acest prim volum, am simțit cel mai tare efectul tăcerii. Nu e o carte plină de evenimente majore, ci una în care emoțiile își fac loc în momente banale: în plimbările pe plajă, în cinele liniștite, în serile petrecute ascultând viniluri sau pictând. Marea, casa lui Axel, camera în care Leah se refugiază – toate devin spații de tranziție, unde cei doi încep să se deschidă unul față de celălalt.
Recomandare de lectură: Tot ce suntem împreună de Alice Kellen
Locație: Paris
“Tot ce suntem împreună” își desfășoară acțiunea în mai multe locații. Relația dintre Leah și Axel este pusă la încercare după ce Leah pleacă în Paris pentru a-și urma visul artistic. Lumea nouă e tentantă, dar și plină de presiuni. Axel, în stilul lui pasiv, nu intervine la început. Pare dispus să lase lucrurile să se așeze de la sine – ceea ce, cumva ironic, reflectă titlul original al seriei: Deja que ocurra („Lasă să se întâmple”).
Această pasivitate duce la ruptură. Leah simte nevoia să-și redescopere identitatea în afara relației. Axel rămâne în urmă, dar nu rămâne neschimbat. Apreciez cât de realist e tratat acest proces de distanțare și cât de umană este nevoia de spațiu pentru a crește separat, înainte de a putea iubi cu adevărat.
Revenirea în casa lui Axel, în Brisbane, aduce o liniște reconfortantă. Timpul parcă se dilată acolo. Leah și Axel nu mai sunt aceiași, dar tocmai această maturizare face ca reîntâlnirea lor să aibă sens. Micile gesturi – mâncăruri simple, surfing, discuții tăcute – capătă greutate. Finalul e rotund, cald, cu un mesaj simplu și frumos: uneori trebuie să ne pierdem pentru a ne regăsi.
🍵 Un ceai potrivit pentru o astfel de lectură
Citind această dilogie, am simțit nevoia unui ceai care să se potrivească cu ritmul lent, intim și uneori melancolic al poveștii. Lovare Spices Harmony a fost alegerea perfectă – un amestec aromat din lemongrass (39%), rooibos (20%), ghimbir (20%), măceșe (7%), curcuma (6%), coajă de portocală (5%) și frunze de cătină (1%). Mereu îmi place să încerc ceaiule noi din categoria de accesorii și cadouri de la Libris.
E exact acel tip de infuzie care te învăluie și îți oferă liniștea unei după-amieze în care timpul pare să stea pe loc – așa cum se întâmplă în casa lui Axel, unde Leah și-a găsit, pentru o vreme, refugiul. Aromele calde și ușor condimentate au completat perfect lectura și m-au ajutat să mă conectez și mai profund cu atmosfera cărților.
🎨 Artă, liniște și timp care curge alene
Unul dintre aspectele care mi-au plăcut mult la această dilogie este legătura dintre personaje și artă. Pictura nu este doar un decor sau un hobby, ci un mod de a simți și a înțelege lumea. Pentru Leah, pictura e un refugiu, o formă de terapie. Axel, deși mai reținut și speriat, înțelege și respectă spațiul artistic. Muzica, în special vinilurile și The Beatles, apare ca un fir roșu între ei și în ambele volume are un rol emoțional subtil, dar eficient.
Atmosfera generală este una lentă, melancolică. Nu e o serie pentru cititorii care caută acțiune rapidă. E o serie care cere răbdare, deschidere emoțională și o anumită dorință de a citi printre rânduri. Timpul curge alene, iar personajele învață să-l accepte așa.
Ce a însemnat pentru mine această serie
“Deja que ocurra” a devenit, fără să-mi dau seama, una dintre seriile importante pentru mine. Poate pentru că am citit-o într-un moment în care aveam nevoie de o poveste care să nu forțeze nimic, ci doar să existe. M-a cucerit prin tăcere, prin detalii, prin felul în care personajele au fost lăsate să evolueze în ritmul lor.
E o serie despre rătăciri, despre iubire tăcută, despre greșeli și maturizare. Poate pentru unii nu e spectaculoasă, dar e profundă. Nu e zgomotoasă, dar spune multe. O recomand celor care caută o lectură emoțională, calmă, și care nu se tem de liniștea care vorbește mai tare decât replicile.
Copertele sunt așa colorate și frumoase! Pare foarte interesantă seria. 📚🥰