Recenzie carte: Viața mea în librăria Morisaki de Satoshi Yagisawa

Recomandare de lectură: Viața mea în librăria Morisaki de Satoshi Yagisawa

“Viața mea în librăria Morisaki” de Satoshi Yagisawa apărută în colecția Folio la editura Litera este o carte despre care tot vuia internetul. Pe mine m-a atras din primul moment din 2 motive: autorul japonez și tematica livrească.

Progatonista, o tânără de 20 de ani pe nume Tatako, trece printr-o despărțire neplăcută care o face să se simtă deprimată, să renunțe la job și să “trăiască” în neștire. Totul se schimbă după ce unchiul Satoru o invită să lucreze în librăria lui.

“Am stins lumina, și în camera mea s-a făcut instantaneu liniște. Aveam senzația că toate cărțile își țineau răsuflarea.” (p.28)

Jimbōchō, cartierul anticariatelor și cărților prăfuite de vreme

Locul acțiunii, cartierul Jimbōchō, dedicat cărților vechi și anticariatelor, ne oferă un vibe interesant, prăfuit, dar plin de magie și învățăminte. Acest loc, parcă uitat de lume, ne amintește despre cum putem evolua fix atunci când nu ne așteptăm. Ne amintește despre cum cei din jur pot fi percepuți într-un mod greșit. Ne amintește despre cum trebuie să luptăm pentru ceea ce simțim.

Câteodată răbdarea și exteriorizarea pot face multe modificări în viața noastră. Personajele acestei lecturi ne oferă multe învățăminte prin trăirile lor lăuntrice.

Citind despre acest cartier mi-am imaginat fel și fel de imagini interesante despre culoare ticsite de cărți și reviste vechi. Mai apoi am căutat și pe internet și am fost uimită de strada cu aceste anticariate. Chiar ar fi o locație minunată de vizitat pentru cititorii care ajung în Japonia.

“Timpul trecea cu o repeziciune incredibilă, ca și cum ar fi vrut ca nimeni să nu-l prindă.” (p.43)

“[…] Nu putem ști mereu ce vrem de la viață, dar poate că, înțelegând azi puțin, mâine puțin mai mult, ajungem încetul cu încetul să știm cum vrem să ne trăim viața.” (p.53)

O carte liniștitoare, dar care reușește să surprindă

Mă bucur foarte mult pentru că am decis să citesc această carte deoarece mi-a oferit clipe de răgaz, sentiment pe care îl resimt deseori din partea autorilor japonezi. Am simțit o liniște profundă atunci când lecturam, cu toate că subiectul nu este în totalitate unul liniștit.

Consider cumva că stilul de scriere al autorului este lin, cursiv, manieră prin care a reușit să-mi ofere o stare de bine și de relaxare. Este un stil care te calmează și te îndeamnă la somn, dar în același timp are ceva special care te face curios și te scoate din neștire fix când te aștepți mai puțin.

Sentimentele profunde pe care fiecare personaj le poartă în spinare ne aduc aminte despre teama de a explora, de a ne cunoaște și de a evolua, în special când ne lovim de piedicile pe care viața ni le aruncă în cale. A fost interesant să trăiesc alături de personaje, să le aflu povestea și cred că o să fiți uimiți de ce anume se întâmplă în a doua jumătate a cărții. Cel puțin eu am fost!

Această lectură despre descoperirea de sine a intrat repede printre preferatele mele și nu cred că am precizat, dar și coperta este una tare frumoasă, colorata, atractivă, și plină cu desene cu cărticele și pisicuțe! Formatul cărții este broșat cu clapete, se simte plăcut pe timpul lecturii, cartea fiind ușoară și maleabilă, de o calitate destul de bună.

Vouă vă place cum scriu autorii japonezi? Aveți recomandări de cărți japoneze?

“Uneori, trebuie să ne oprim ca să înțelegem ce ne dorim de la viață. E foarte important să zăbovim un pic, să privim în sufletul nostru. Viața e o călătorie lungă, și uneori trebuie să ne tragem sufletul, ca să ne odihnim.” (p.54)

“Însă, cu cât mă gândeam mai mult, cu atât teama prindea rădăcini mai adânci în sufletul meu. Mi-era frică să ies din carapacea aceea pe care mi-o făcusem singură. Voiam să rămân la adăpost, înlăuntrul ei. Încă puțin. Voiam să mă las în voia fragilității și a temerilor mele.” (p.86)