Recenzie carte: Secretul fetei (im)perfecte de Courtney Summers

Recomandare de carte: Secretul fetei (im)perfecte de Courtney Summers

Fiecare carte pare să aibă ceva de transmis. Una mai mult sau mai puțin ca alta. Secretul fetei (im)perfecte este una dintre cărțile care reușește să te cucerească printr-o protagonistă diferită de fetele cu care suntem obișnuiți.

Parker este o tânără care trece printr-o traumă. O traumă care ne este prezentată rând pe rând într-o poveste de fundal plasată în trecut în paralel cu acțiunea curentă din prezent. Parker nu este adolescenta pe care o placi, ci dimpotrivă. Este cea despre care șușotești pe la colțuri fie că ești colegul ei, profesor sau chiar părinte. E adolescenta care pare scăpată de sub control, care se adâncește în vicii pentru a uita de ceva.

O linie fină între perfecțiune și (im)pefecțiune

Deseori perioada de adolescență este una în care tinerii au multă presiune pe umeri. Presiune venită din exterior de la școală, familie, cunoscuți etc., dar și multă presiune pe care adolescenții și-o pun singuri asupra lor. Sunt situații care îi depășesc sau pe care nu le înțeleg și deseori poate fi un pas mic între adolescentul perfect, la cel (im)perfect care o ia pe o altă cale…

Parker este acea adolescentă. Adolescenta cu note mari, șefa echipei de majorete, adolescenta cu iubitul perfect… până într-o zi când ea scapă totul de sub control. Parker se îmbată la petrecerea iubitului său și din acea noapte, ceea ce se întâmplă o va bântui continuu, o va face să se judece și să se blameze până în punctul în care ajunge să încerce să se sinucidă.

“- Ne-am putea simți foarte bine chiar acum…

– Doar că până luni trebuie să uităm că s-a întâmplat, nu-i așa? Și te pot săruta, dar nu te pot ține de mână. Și te pot săruta, dar nu îți pot pune întrebări. Las-o moartă, Parker! Dacă ți-e prea frică să începi ceva, las-o moartă!

O vreme se așterne liniștea.

– Ți-e frică? întreabă el într-un final.” (p.200)

În spatele fiecărui zâmbet se pot ascunde multe minciuni

Probabil că ați pățit și voi să afișați un zâmbet atunci când de fapt aveați probleme mari în suflet. Parker face acest lucru destul de des până când alege să nu o mai facă. Devine mai directă și mai puțin dezirabilă.

Cu toate acestea cartea ne prezintă că indiferent de traumele prin care trecem sunt oameni care ne sunt alături și vor să ne ajute. Important e să-i lăsăm și să recunoaștem când avem o problemă. Primul pas este întotdeauna cel mai greu. Chiar și în momentele când ne simțim la pământ există cineva care ne iubește și vede în noi tot ceea ce noi nu mai vedem.

O carte cu un impact puternic emoțional care te face să vezi lumea cu ochi diferiți. Ar trebui să nu mai punem presiune pe noi pentru a fi perfecți și să acceptăm că nu toate lucrurile pot fi controlate.

Voi cum v-ați simțit când erați adolescenți? Aveați multă presiune pe umeri?