
⭐Rating: 4.5/5⭐
Lalani și marea îndepărată – HC este o carte pe care am descoperit-o relativ recent iar descrierea și coperta m-au cucerit din prima clipă! Autorul Erin Entrada Kelly mi-a fost necunoscut, dar a reușit încă de la primele pagini să îmi capteze atenția prin stilul liric al scrierii sale. Să nu mai zic și de faptul că ici colo cartea este frumos ilustrată așa că totul prinde viață sub ochii cititorului!
Cartea în sine o urmărește pe Lalani, o fetiță sanlagitană care locuiește în Sanlagita, locul unde femeile deseori sunt cusătorese de năvoade sau culegătoare de legume, iar bărbații cei mai puternici sunt marinari care pleacă și deseori nu se mai întorc, iar cei mai slabi sunt pescari sau au alte roluri mai micuțe în sat.
Lectura pune accent pe folclorul filipinez, dar am înțeles că multe dintre denumirile din care sunt reinventate, nu sunt musai denumiri ce aparțin folclorului filipinez. Având termeni noi, deseori îți poate fi mai greu ca să îi reții, dar în ciuda acestui lucru cartea se citește ușor și este captivantă.
Consider că e o carte și cu scene mai întunecate care nu sunt potrivite pentru orice copil, întâlnim și diverse scene ce țin de moarte, răzbunare, hărțuire, scene mai intense pentru un copil.
Lalami este o eroină care dă dovadă de curaj, putere și prietenie, un model de urmat în zilele negre din Sanlagita unde ploile nu mai vin, seceta pune stăpânire pe sat iar boala cusătoreselor le dă de cap multor femei care se îmbolnăvesc și mor.
Mi-a plăcut faptul că povestea este întrepătrunsă cu scurte capitole care îi oferă cititorului momente de imaginație care îl introduc mai bine în poveste prin adresarea la persoana întâi:
“Imaginează-ți că ești o losetă plângătoare. Ești înaltă și frumoasă, dar tristă. Ramurile tale încovoiate arată precum umerii unei femei plângând, iar mușchiul de pe trunchiul tău este cenușiu și aspru. Ești nefericită, dar nu îți mai aduci aminte de ce. Poate că, acum sute de ani, ai suferit o mare pierdere și ai rămas cu supărarea aceasta care nu mai dispare.” (p.69)
Per total, cartea aceasta a fost ceva diferit și plăcut de citit, o poveste cuceritoare cu note întunecate, dură pe alocuri, plină de magie, spirite, personaje, locuri interesante și învățăminte care se aplică și în zilele noastre. 🤗 Găsiți această carte, dar și altele minunate pe site-ul celor de la Cartepedia!



Arata foarte bine cartea, coperta e superba.
Îmi plac cărțile ilustrate, iar coperta e tare atrăgătoare! Am pus-o pe listă, îmi place recenzia ta 😊
Îmi suna cunoscut, da totuși n am citit-o, multumim pentru recomandare.
Ai o colectie impresionanta de carti in spatele tau. Mi-ai starnit curiozitatea si chiar imi doresc sa citesc si eu aceasta carte
Îmi foarte mult cartea și a-și dori sa mă ajutați să pot schimba ceva din ea pentru școală