
Grija pentru părul meu a fost de ani buni din ce în ce mai mare. Deoarece am avut probleme cu mătreață încă din liceu iar părul meu are și o ușoară tendință de îngrășare, am ales produsele care să mă ajute la aceste capitole.
Nimănui nu îi place să aibă un păr gras și de aceea există mai multe metode prin care eu am grijă de această mică problemă (care din fericire la mine variază și nu o văd ca pe o problemă gravă ca la alte persoane). Îți voi prezenta și ție soluțiile care pe mine mă ajută cel mai bine și sper să ți se potrivească:
1. Folosește un șampon uscat când ai nevoie urgentă
Ca să prelungești perioada dintre spălări poți folosi un șampon uscat. Cel de la Bastiste (aroma Blush) este preferatul meu de până acum. Aroma nu e prea intensă iar produsul absoarbe excesul de sebum. În plus, părul capătă volum și pare că ai ieșit de la salon.
Sfat 1: aplică produsul pe diverse secțiuni ale părului, de la o distanță considerabilă de 20-30 cm. Dacă pulverizezi mult prea aproape riști să ai mai multe urme albe concentrate pe o zonă. La final, trece-ți degetele prin păr pentru a uniformiza produsul și așteaptă un pic. Pentru situațiile când rămân urme albe, poți freca un pic zona cu un prosop sau un tricou. Astfel elimini excesul acela de pudră albă.
Sfat 2: nu uita să aplici șamponul uscat și cu capul în jos pentru a ajunge la părul din spate. Trebuie să aplici produsul uniform pentru ca părul tău să arate cât mai bine!
2. Alege un șampon foarte bun pentru un păr curat fără mătreață
Deoarece problema cu mătreața e neplăcută pentru orice persoană, îți recomand un șampon antimătreață tip tratament care e foarte bun: șamponul antimățreață Vichy pentru păr normal sau cu tendință de îngrășare este un produs pe care îl folosesc de mai mulți ani.
Eu obișnuiesc să folosesc acest șampon singur atunci când am probleme mai grave cu mătreață și în combinație cu altele care mă ajută (sau mai naturale) în celelalte momente. Din păcate acest an a fost problematic la acest capitol și cred că stresul e cel care mi-a declanșat mătreață. Din fericire acum e mult mai bine și mă bucur că Vichy m-a ajutat.
Recomand acest șampon deoarece pe lângă ajutorul pentru mătreață el lasă părul foarte curat. Eu îmi simt firul de păr mai gros iar după spălare și uscare părul capătă mai mult volum!
3. Bucură-te de un balsam de păr anti căderea părului
O altă problemă pe care o au femeile deseori, din cauza stresului sau schimbarea anotimpului, este căderea părului. Eu mă îndrept spre eliminarea stresului cât pot, alimentație corectă, suplimente potrivite și un balsam de păr anti hair loss de la Dr. Sante.
Produsele de la acest brand m-au impresionat și faptul că au prețuri extrem de bune m-au făcut inițial curioasă. Am găsit măști de păr (preferatele mele) și balsam pentru căderea părului de care sunt mulțumită. Îmi place că vin și în cantități mari așa că poți economisi bani dacă faci aceste alegeri.
Grija pentru părul nostru ar trebui să fie primordială. Părul este parte din noi, din imaginea noastră și grija pentru el și corpul nostru ar trebui să fie făcută cu plăcere și răbdare, în timp ce folosim produsele cele mai bune pentru noi. Sper că recomandările mele te-au ajutat să descoperi ceva de ajutor!



Aveam mereu in casa un sampon uscat Batiste “just in case”. S-a consumat. Bine ca mi-ai amintit de el.
Am folosit separat samponul uscat, insa combinatia aceasta de produse inca nu am incercat. Mersi pentru recomandare!
Si eu folosesc samponul uscat de la Batiste si fix varianta Blush este si preferata mea. Ti-l recomand si pe cel cu cirese, miroase tare bine. Pupici!
Samponul uscat Batiste ne scoate rapid din încurcătură, imi place varianta asta. 😄 😄
Îngrijirea părului constituie o problemă importantă pentru mine, deoarece îl vreau cât mai hidratat, lucios, etc.
De curând mi-am luat și eu un șampon uscat și îl iau mereu cu mine când plec mai mult de 3 zile.
Batiste este un produs potrivit pentru astfel de ”probleme”.
Tot zic că îmi comand și eu Batiste ,dar încă nu mi s-a arătat.Uit mereu de el.
Genul asta de produse sunt de un real ajutor pentru persoanele care au probleme. Sotul meu are un par cu tendinta de ingrasare si doar samponul Vichy il ajuta sa aiba un par frumos