În 2021 toți visăm la mai multă libertate și schimbări pozitive. Pentru că acum petrecem mai mult timp acasă am reușit și eu să-mi mai ordonez garderoba, am mai scăpat de lucruri vechi și chiar continui să fac acest lucru.
Cu ocazia aceasta am descoperit că sunt câteva categorii de haine la care mai am de lucru iar rochiile sunt printre acestea. Mai am nevoie să-mi completez garderoba cu rochii care să fie potrivite pentru mersul în oraș, rochii casual ușor de accesorizat, rochii de vreme rece, rochii pentru vreme caldă și desigur rochii pentru ocazii.
Am intrat pe site-ul celor de la Ever Pretty și m-am uitat prin lista lor de modele noi și am descoperit câteva minunate care mi-au atras imediat atenția și sunt cam ceea ce căutam. Eu am mai cumpărat de pe acest site, rochii de ocazie, dar și rochii diafane boho sau rochii colorate de vară și am fost încântată de produsele pe care mi le-am luat.
Mărimile rochiilor sunt în general cuprinse între 04-12 US, adică 36-46 aproximativ, deci un pic mai mari față de mărimea mea, însă eu le ajustez de fel. Am preferat să aleg rochii de pe acest site (chiar dacă-mi iau și de pe alte site-uri) deoarece modelele sunt foarte frumoase, variate, diferite față de tot ce găsești pe piață și la un preț bun.
Livrarea se poate face prin poșta română (uneori ajunge la vamă) sau prin curier. La mine rochiile au venit prin curier, însă o singură dată primisem și la vamă. Depinde de alegerea pe care o faceți voi.
🌸 Elegant Mermaid Evening Dress
Mirror mirror on the wall who’s the pretties of them all? 😁
Prima rochie pe care mi-am luat-o este una neagră. Perioada aceasta am investit în câteva rochii negre și se știe bine că toate avem nevoie de una sau două little black dresses potrivite pentru diverse ocazii speciale.
Modelul acestei rochii este în stil sirenă și am fost uimită cât de frumos se așează (chiar dacă-mi vine mai mare). Este mai lungă așa că aveți nevoie de tocuri la o rochie de acest tip sau să o modificați la croitor așa cum fac eu.
Rochia e deosebită, realizată dintr-un material grosuț, dar foarte plăcut la atingere. Elegantă, nu am ce să îi reproșez! Are niște umeri ondulați, cu volane atât de feminine iar în zona decolteului are un pic de plasă care unește aceste volane frumoase.
În talie este un cordon argintiu delicat care cred că evidențiază frumos corpul. All in all eu sunt foarte fericită că am ales acest model și chiar este o rochie specială!
Cea de-a doua rochie pe care mi-am luat-o este una albă până la genunchi. Abia aștept să o modific la croitor pentru că sigur o să se așeze minunat! Este o rochie perfectă pentru o ocazie sau pentru un cocktail party pe timp de vară.
Îmi place că este destul de voluminoasă în partea de jos și pare așa jucăușă cu tulle-ul și jupa. În partea bustului, ca și la rochia neagră, și aceasta are o zonă mică de plasă care ar complimenta bine un bust mai mare, proeminent. La mine nu e musai cazul, dar tot zic că este ok. De asemenea în această zonă rochia are și diverse aplicații și paiete care îi dau un pic de sclipire. Are și câteva aplicații care sunt nițel dure la atingere, acesta ar fi singurul minus al rochiei din punctul meu de vedere (știți că eu am pielea mai sensibilă). Cred însă că eu voi face un artificiu și voi scoate acele aplicații pentru că-mi place prea mult rochița!
E bine să fim pozitivi pentru că treptat lucrurile vor fi mai normale. Chiar dacă nu avem evenimente sau ocazii multe speciale e bine să ne mai cumpărăm câte o rochiță și să încercăm să purtăm una frumoasă poate când petrecem timp cu iubitul, la o plimbare sau poate când îți vizitezi părinții.
Foarte frumoase, cea neagra e preferata mea🥰
Imi place maxim cea neagra, as opta pentru ea lanun eveniment mai elegant!
Iti vin foarte bine! Cea neagra este preferata mea! <3
Cea neagra este preferata mea!🥰
Ce rochii frumoase, cea neagra e superba!
Sunt absolut superbe si arati minunat in ele!
Cea neagra este minunata imi place la nebunie, dar si cea alba e frumoasa, port tot mai mult tinute de culoare alba.
As alege-o pe cea de-a doua numai din considerentul ca prima nu-mi dau bine seama cum arata.
În ambele arăți atât de frumos 😮💌💌‼️ As înclina sa spun ca îmi place mai mult cea alba, însă doar pentru ca te face pe tine speciala, iti da o aura de prințesă 🤍🤍🤍
Superbe toate! Dar o prefer pe cea neagra lunga
Ambele sunt superbe!
Nu știu dacă m-ar avantaja amândouă, dar s-ar putea să fac o încercare pentru a afla.
Să le porți cu mare drag!
Oh, cea alba imi place tare. Ma vad imbracata cu ea 😍 Si tie mi se pare ca ti se potrivește cel mai bine. Ești superba, delicata si rafinata
Cat de superbe sunt aceste rochii. Sa le folosești cu placere.
Rochia neagra este superba! Iti vin perfect amandoua!
Ambele subt frumoase si iti vin tare bine, arati ca o printesa in ele.
Imi plac ambele rochite desi parca cea neagra este mai pe stilul meu