ugears models puzzle mecanic lemn caseta bijuterii editie limitata chihlimbar carusel cai reducere

Zilele mai reci și situația pandemică ne fac să petrecem din ce în ce mai mult timp cuibăriți acasă. Sărbătorile nu sunt nici ele departe, Moș Nicolae și Moș Crăciun pregătindu-se de zor încă de pe acum. Deoarece începe perioada festivă și simt că este o plăcere și o tradiție să decorăm casele din timp într-un mod cât mai plăcut, m-am gândit să vă recomand niște idei de cadouri deosebite potrivite pentru a decora o casă.

Este vorba despre niște puzzleuri aparte, pe care norocosul le va meșteri de la 0, piesă cu piesă. Am descoperit de foarte mult timp puzzleurile mecanice din lemn de la UgearsModels și mi s-au părut extrem de interesante!

🎁 Psssst!! Se apropie deja sărbătorile și dacă pregătiți cadourile timpuriu, recomand un puzzle 3D mecanic. Am pentru voi un 🎁COD DE REDUCERE🎁: FRIENDS10

Am primit două modele mecanice complexe de la UGears și ambele mă reprezintă: o cutie de bijuterii cu chihlimbar și un carusel. Pe site găsiți modele mai simple, dar și mai complexe. Prețul variază și el așa că puteți găsi un model potrivit pentru fiecare buget. Unele modele sunt mai feminine, altele mai bărbătești, dar toate sunt foarte interesante și îți antrenează mintea!

Prima dată m-am apucat de ceastă cutiuță din lemn pe care am creat-o de la 0. E tare fain când obții rezultatul final și vezi că munca ta a dat roade. 😍😍🥰🥰Am avut de muncă la această cutie chiar destul de mult și a fost primul meu puzzle mecanic din lemn. Poate și acest lucru m-a făcut la început să mă mișc un pic mai greu până am înțeles bine pașii.

Mi se pare că explicațiile din manual sunt destul de clare și intuitive. Cu toate acestea vă recomand să nu vă grăbiți și să urmați câteva sfaturi.

💜 Modele Mecanice – Cutie Antica de Chihlimbar

Ce sfaturi vă pot oferi:
• multă răbdare;
• puneți corect piesele exact cum arată în instrucțiuni fără să vă grăbiți – e cam greu să desfaci totul când ai greșit ceva;
• folosiți șmirghelul și ceara din pachet acolo unde vi se zice, și ocazional pe alte piese care sunt mai greu de manevrat – e mai ușor să le îmbinați dacă nu aveți forță;
• relaxați-vă!
⠀⠀⠀
Îmi place să fac puzzleuri și uneori recunosc că nu am răbdare dacă mă împotmolesc sau e un proces mai greoi. Cu toate acestea ne putem relaxa mintea cu un puzzle de acest tip. Este o idee foarte plăcută de a-ți petrece timpul la finalul unei zile sau în weekend. O activitate plăcută și antrenantă pentru una sau mai multe persoane.

Cutia de bijuterii e foarte frumoasă. E un model complex, care se îmbină un pic mai greu pentru a rezista în timp. Găsiți și varianta simplă, dar eu am ales modelul cu chihlimbar care e o ediție de colecție, ediție limitată.

Mi se pare un dar foarte frumos pentru o domnișoară sau doamnă, dar de ce nu și pentru un bărbat. Poți pune în ea bijuterii, ceasuri de mână sau poate niște ceasuri de buzunar. Orice dorești!

Modelul a durat mai mult de creat, eu neavând foarte multă forță. A fost un pic mai greu să mă ocup de el, dar am folosit șmirghelul și ceara din cutie pentru a fluidiza îmbinarea pieselor. 😁

💜 Modele Mecanice – Carusel

Cel de-al doilea puzzle 3D mecanic de care m-am apucat a fost un Carusel magic! Am fost surprinsă că acest model a fost mult mai ușor de realizat. Piesele s-au scos mai ușor de pe planșe și a fost și mult mai ușor să le montez. Nu a fost necesară de aceeiași forță fizică la îmbinarea pieselor. Din ce am înțeles acest lucru depinde de la un model la altul, totul fiind corelat și cu piesele care trebuie să fie mai fixe sau nu.

Eu sunt îndrăgostită de acest carusel și îmi place la nebunie să-i învârt cheița și să văd apoi cum se mișcă tot mecanismul! E magic și-mi place că am reușit să-l creez în cam 2 zile. 😍 Caruselele mi se par așa festive și cred că un model de acest tip e o idee foarte frumoasă pentru sărbătorile iernatice, Sf.Andrei, Moș Nicolae sau de Crăciun.

Care model este preferatul tău? Cutia cu bijuterii sau Caruselul? Tu știai de aceste puzzleuri mecanice 3D din lemn de la UGears? 😘