rasfat masti fata 7th heaven

Răsfățul din weekend

De obicei, la final de săptămână, mă simt mai obosită ca de obicei. Acela este momentul când simt că am nevoie de niște clipe relaxante numai pentru mine.

Astfel, apelez la o baie caldă mai lungă și am grijă de pielea și tenul meu. Îmi place mult să folosesc cam la o săptămână și o mască de față și chiar și o mască pentru păr.

Printre măștile mele preferate se numără cele de la 7th Heaven pe care le-am tot folosit de-a lungul timpului și de care am fost mulțumită. 😍 În ultimele luni m-am bucurat de răsfăț cu măști cunoscute mie, dar și cu câteva produse noi de la 7th Heaven care mi s-au părut faine. Primisem un pachețel cu #pinkparty vibes și am reușit să mă distrez mai mult de clipele destinate mie.

Pink Guava Peel OffPink Rose Clay si Charcoal Detox Bubble Mask sunt măști pe care nu le mai testasem și de care m-am bucurat cu mare drag. 😄

Masca de față cu Argilă și Trandafir Roz de damasc este perfectă pentru momentele când dorești un ten catifelat și curățat în profunzime. Ajută și la hidratarea pielii datorită conținutului de Unt de Shea și de Cacao.

Masca de față cu Guava Roz peel-off are rolul de a curăța în profunzime și dacă ai probleme cu roșeața, ea este perfectă. Conține Vitamina C și anti-oxidanți care ajută cu această problemă. De asemenea Guava purificatoare se combină de minune cu fructele de Mangustan, ajutând la îmbunătățirea aspectului tenului.

Masca Spumă detofixiantă cu Cărbune este realizată din material textil infuzat cu cărbune, mixat cu Anason și Oxigen purificator. Este o mască tare faină iar în momentul în care este expusă la aer, apar bulele și spuma. Ele pătrund în profunzimea porilor și mai apoi înlătură murdăria sau excesul de sebum.

Măștile tip peel off simt că necesită uneori mai mult timp de a le da jos așa că apelez la ele cel mai des când am timp liber. Am descoperit recent și masca bubbly care are o textură interesantă și care are un rol purificator, cu ajutorul cărbunelui. 😊
rasfat masti fata 7th heaven

7th Heaven pun accent și pe măștile pentru păr cu ingrediente naturale, care NU sunt testate pe animale, promovând un stil eco-friendly. De asemenea, ambalajele produselor sunt reciclabile, iar sediul producătorului din UK poartă denumirea de Green Barn datorită eficienței în consumul de energie.

Masca de păr cu proteine din Nucă de Cocos și din semințe din Quinoa ajută la hrănirea părului uscat, oferindu-i volum. Mie îmi place la nebunie mirosul de cocos așa că pot spune că este o mască cu adevărat delicioasă!

Masca de păr pentru reparare cu miere de Manuka are în conținut și hidratantul ulei Abyssinian, bogat în Omega 3. Ajută la hidratarea rădăcinilor părului deteriorat și îi oferă strălucire.

Masca de păr cu Papaya este și ea o mască exotică, bogată în uleiuri vegetale cu beneficii reale. Pulta de papaya este și ea prezentă iar masca are astfel o consistență super cremoasă și este plină de antioxidanți. Hidratează bine părul așa că poți spune la revedere părului electrizat! 😊

Tu obișnuiești să te răsfeți în weekend cu o mască de față sau una pentru păr? Ai testat măștile de la 7th Heaven?😘

rasfat masti fata 7th heaven
rasfat masti fata 7th heavenrasfat masti fata 7th heaven