mega huge book haul summer books carti vara
[RO] A trecut vara de vreo lună iar acum stau și privesc la frunzele de toamnă care cad afară, și la soarele care uneori se arată, alte dăți este mult prea depărtat și acoperit de nori. Cu toate că a trecut vara, îmi amintesc cu plăcere de multe momente din lunile iunie, iulie și august, printre acestea numărându-se clipele când am primit cărți super faine!

Pentru că nu apucasem să vă prezint la grămadă toate cărțile verii, le-am adunat acum de prin toate colțurile casei (cu chiu, cu vai) și le-am prezentat, cât de repede am putut, într-un clip. Sper să vă placă ceea ce a ieșit! Eu am întâlnit foarte multe cărți frumoase, cele ilustrate sau pentru copii fiind printre preferatele mele. Cu toate acestea, nu au lipsit autorii japonezi, cărtile fantasy, romantice, polițiste și multe altele.

Sper ca în această toamnă să descopăr cât mai multe cărți interesante și să mă pot bucura de ele la lumina lumânării și în timp ce stau cuibărită într-o păturică pufoasă. 💖

[EN] Summer has passed and now I am looking at the autumn leaves that are falling outside and at the sun that sometimes shows up, and other times is too far away and hidden by clouds. Although summer is away, I am remembering of many awesome moments from june, july and august, among these being the moments when I recieved beautiful books!

Because I didn’t get to show you the huge pile of summer books, I gathered them now (they were scattered throughout all the corners of the house) and I presented them, as fast as I could, in a clip. I really hope that you like how it turned out! I’ve encountered many wonderful books, the illustrated ones or those for children being some of my faves! However, the japanese authors haven’t been forgotten, nor were fantasy, romance, detective and many other books.

I really hope that this autumn I can discover many interesting books and enjoy them while having a cosy blanket on me and a candle flickering softly in the background. 💖

mega huge book haul summer books carti vara

Mega lista cărților prezentate

  • Ikigai
  • Limba germană
  • Moartea lui O-Tsuya
  • Grădinarul nopții
  • Oprește-te puțin și privește în jur
  • Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare
  • Grădina Secretă Ediție pentru artiști
  • Pe-un picior de plai
  • Povești minunate cu lucruri fermecate
  • Osișor își caută un prieten
  • Grădina timpului
  • Anul gândirii magice
  • Șoapte de iubire
  • Povestea șoriceilor de la castel
  • Micuța vrăjitoare
  • Imaginează-ți
  • Creionul magic
  • Cu toții suntem făcuți din molecule
  • A opta poveste fără titlu
  • Zâna Zorilor
  • Copiii spun emoțiile sunt bune
  • The trouble with goats and sheep
  • The Essex Serpent
  • Fate’s Keep
  • Alice in Wonderland and through the Looking Glass
  • Lyrebird
  • Harry Potter and The Philosopher’s Stone Ravenclaw
  • Telefonul din bikini
  • Nemesis
  • Misterioasa afacere de la Styles
  • Crimă la vicariat
  • Dans, dans, dans
  • Pădurea norvegiană
  • Moartea lui O-Tsuya

MEGA HAUL Livresc 📚 CĂRȚILE VERII