Gen: Beletristică, Ficțiune, Povești, Pentru copii
Colecția: Cărți însemnate
Format: Broșată cu clapete
Număr de pagini: 80
Format: 200 x 200 mm
Traducător: Ana Dragomirescu
Data apariției: 2015 || Editura Vellant

Sinopsis:
A opta povestire fără titlu strânge 19 povești ilustrate într-o carte, un univers construit între creioanele colorate ale Loretei Isac şi peniţa buclucașă a Silviei Marinescu în care păşim ca oameni mari şi ieşim după bunul plac. Aflăm ce se întâmplă cu anumiți balauri, de ce trebuie să-ți pui întrebări, care e cea mai sperioasă pisică din lume și cum se face că unii oameni nu par a face altceva decât să spele rufe. Avem furăcioşi și politişti, şoricei, ţânţari, prăjitoare de pâine şi atâtea altele care dacă n-ar fi, Silvia Marinescu nu le-ar mai povesti şi nici Loreta Isac nu le-ar mai ilustra.

 

Povești creative

Autorii români poate nu sunt la fel de bine apreciați ca cei din străinătate, dar acest lucru nu înseamnă că nu sunt apreciați deloc! Am observat mulți tineri care au o afinitate pentru cărțile autorilor români iar acest fapt nu poate decât să mă bucure.

Cărțile care au un conținut creativ și diferit sunt printre cele pe care eu le apreciez cel mai mult la români. Printre ele se numără A opta povestire fără titlu scrisă de Silvia Marinescu și ilustrată frumos de Loreta Isac.

Cu munții în jurul meu în timp ce eram pe drum, și cu această carte în mână, am descoperit multe povești inventive și pline de personaje și întâmplări născocite de Silvia Marinescu.

 

Lumea poveștilor magice

Am avut parte de povești cu tente realiste, dar și de povești cu personaje fantastice. Fiecare în parte a avut oricum parte de un fantastic aparte, stilul autoarei fiind diferit față de ce am mai întâlnit până acum. Cu toate că A opta povestire fără titlu este magică, nu am descoperit exact acea magie pe care o așteptam eu. Nu este un lucru rău și sunt sigură că fiecare dintre noi avem în minte un anumit tip de magie care ne face să zâmbim, să tresărim sau să plângem în hohote.

Cei care visează cu ochii deschiși în fiecare zi, cărora le place să născocească povești magice și neobișnuite, ar trebui să lectureze scriitura Silviei Marinescu. Ilustrațiile Loretei Isac nu sunt nici ele mai departe de a vă captura în lumea poveștilor magice. A opta poveste fără titlu ne amintește să continuăm să visăm, să inventăm și să nu ne depărtăm de magia interioară pe care numai copiii par să o aibă într-un mod natural.

 

Citate:

“Se făcea că era o dată un balaur. Un balaur trist. Pentru că, în vreme ce prietenii lui balauri puteau să scoată flăcări roșiatice, mari și impresionante pe gură, el nu putea să facă asta. El scotea pe gură doar benzină. Și îi era foarte incomod să aprindă mereu benzina cu bricheta sau chibritul. În plus, se simțea oarecum inferior celorlalți balauri când trebuia să facă asta în public – nici nu vă puteți imagina ce competiție există în lumea balaurilor.” (p.33)

“Acum câțiva ani, mulți sau puțini, depinde cum privești, a fost o primăvară îngrozitoare. A plouat și a tot plouat zile în șir. Noaptea venea tiptil și nu puteai să adormi din cauza picăturilor de apă ce loveau acoperișul casei: pic-pic-pic. Pic-pic încontinuu. Dimineață trebuia să sari artistic peste bălți și toată ziua cea ploioasă trebuia să te prefaci că ai chef de muncă și de viață, când tot ce-ți doreai era să dormi până trece ploaia.” (p.37)