Cadoul ideal pentru cititori
Țin minte când am descoperit seria cu Harry Potter. A devenit seria mea preferată imediat și îmi doream să citesc mereu din aceste cărți pline de aventură. Mai ales înainte de culcare, ca să adorm cu gândul la personajele mele preferate. Îmi plăcea să citesc pe ascuns, ca să nu știe restul familiei că sunt încă trează în miez de noapte.
Pe vremea aceea nu aveam o lampă discretă sau o veioză aproape de pat ca să pot citi pe îndelete. Nu am apelat la clasica lanternă aprinsă sub pătură, dar aveam mobilul meu în stil cărămidă la lumina căruia mai citeam. Era palpitant să descopăr ultimele aventuri ale lui Harry, Ron și Hermione în această manieră.
După foarte mulți ani, am primit cadou o lampă pentru citit Lumi pe culoarea mov (preferata mea momentan), și nu pot decât să fiu extrem de bucuroasă. Acestă lampă de la Moses se montează ușor pe marginea cărții, oriunde doresc, și apoi am posibilitatea de a seta puterea de iluminare a acesteai printr-o apăsare sau două pe butonul lampei. De asemenea, este ușor ajustabilă ca să poți ilumina cartea din poziția care te mulțumește cel mai bine.
Și se făcu lumină!
Cu mult entuziasm, deja am citit pe timp de noapte la lumina noi mele lămpi. Este mult mai lejer așa, dar trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit ca lumina lămpilor de acest tip să fie una calda, pentru că cea rece nu a fost niciodată preferata mea.
Această lampă pentru lectură are dimensiuni reduse, așa că o puteți lua după voi în vacanță sau în orice alt loc doriți să citiți. Eu o voi lua cu mine oriunde aș avea nevoie de un pic de lumină pentru a lectura în voie. ^_^
Voi aveți o lampă pentru lectură? Cum vi se pare să citiți la lumina unei lămpi de acest tip? Preferați altfel de iluminare atunci când este toiul nopții sau în sezoanele reci când nu prea avem parte de lumină naturală? Sunt tare curioasă și ce șiretlicuri pentru a citi pe întuneric obișnuiți/obișnuiați să practicați! 😀
Leave A Comment