Recenzie: Vreme ciudată la Tokio de Hiromi Kawakami

Gen: Beletristică, Ficțiune, Cultură, Japonia, Romantism, Dramă
Format: Paperback
Număr de pagini: 208
Format: 130 x 200 mm
Traducator: Diana-Elena Tihan
Data apariției: 2015 || Editura Polirom

Sinopsis:
Tsukiko are 38 de ani, lucreaza intr-un birou, traieste singura si ii place sa frecventeze un bar si sa bea sake. Intr-o zi, intimplarea face sa reintilneasca un fost profesor de liceu, un venerabil dascal de literatura caruia, pentru ca nu-si aduce aminte cum il cheama, ii spune sensei. Acesta este cu treizeci de ani mai in virsta, pensionar si vaduv. Legatura lor –careia Hiromi Kawakami ii da ritmul lent al trecerii anotimpurilor – se contureaza discret, iar sensei si fosta lui eleva se intilnesc tot mai des, se bucura impreuna de mincare si de sake, depind tot mai mult unul de celalalt. Pe masura ce prietenia lor se adinceste, lui Tsukiko ii trece prin cap ca mingiierea pe care o gaseste in compania lui sensei ar putea fi ceva mai mult decit amicitia ce i-a apropiat.

Rating: 4.5/5

“- Tsukiko, a răspuns sensei cu o voce nemaipoimenit de limpede, atât de tipică lui. Copiii nu trebuie să-și închipuie tot felul de grozăvii. Oamenii în toată firea care se tem de tunete nu sunt, de fapt, decât niște copii.” (p.133)

Nu a trecut mult timp de când am lecturat Cele zece iubiri ale lui Nishino, scrisă de autoarea Hiromi Kawakami, care m-a cucerit instant cu stilul interesant de a scrie. Cu toate că lecturasem mai demult Manazuru, o altă carte de-a autoarei, nu reușise să mă cucerească în vreun fel. Am decis să îi iau toate cărțile la rând, așa că recent m-am apucat de o altă lectură, intitulată Vreme ciudată la Tokio.

Am făcut cunoștință încă de la început cu protagoniștii acestei povești: Tsukiko, o femeie de aproape 40 de ani, și sensei, un fost profesor din liceu al acesteia. Aceștia reiau întâmplător legătura, din clipa în care se întâlnesc într-un bar. Barul devine un loc de întâlnire al celor doi care, discută despre lucruri triviale și beau sake.

Interesant este că în ciuda faptului că între cele două personaje este o diferență de 30 de ani, există ceva care le apropie treptat, întâlnirile lor în barul cu sake devenind mai dese.

Scrisă cu o sensibilitate aparte, cartea de față exprimă nostalgie, aceasta datorându-se singurătății prin care trec cele două personaje. Tsukiko își caută alinarea în vorbele și inteligența lui sensei, un om învățat, serios, iar acesta, la rândul lui, ajunge să nutrească anumite sentimente pe care le ține în frâu.

Mi-a plăcut să îi descopăr povestea lui sensei, să aflu de ce a rămas văduv, să călătoresc prin ochii lui în pădurea unde fosta soție a înnebunit de râs. Am regăsit încă o dată simplitatea relaxantă a lui Hiromi Kawakami, expunerile unor acțiuni și povești triviale care transmit atât de multe sentimente complexe.

Nu am putut să mă opresc din citit odată ce am intrat în mrejele lumii “ciudate” pe care autoarea a conceput-o. O poveste atât de simplă, cu o dragoste aproape imposibilă, din care Tsukiko vrea să scape pentru a nu se amăgi, a reușit să îmi creeze o stare de relaxare și liniște sufletească. Mulți autori japonezi au darul de a intra în sufletul tău și a-ți mângâia inima până când bate mai încet, până în momentul când te simți complet calm.

Dacă aveți parte de o zi grea și doriți să vă relaxați, Vreme ciudată la Tokio poate fi portița voastră de scăpare. Odată ajunși la finalul cărții, nu veți mai auzi cum vă bate inima după agitația zilei, ci doar aripile păsărilor care se fac auzite undeva, în depărtare.

Citate:

“[…] Ne intersectăm în continuare pentru că și eu, și sensei avem aceeași fire. Nu încape nicio îndoială – semănăm nu numai în privința gusturilor culinare, ci și a felului în care relaționăm cu ceilalți oameni. Cu toate că ne desparte o diferență de peste treizeci de ani, parcă mă simt mult mai apropiată de el decât de prietenii de vârsta mea.” (p.7)

“[…] Prin copacii din grădină s-a auzit o zbatere de aripi. Să fi fost vreo pasăre? S-au mai deslușit un ciripit stins și un tremur scurt prin frunzișul crengilor, apoi s-a făcut din nou liniște.
– Vreun cuib de pasăre? am întrebat eu, dar nu am primit niciun răspuns.” (p.9)

“Când am ieșit, soarele asfințise aproape de tot. Oare mama și copilul pe care îi întâlniserăm în piață mâncaseră deja cina? Pisicuța lor mai mieuna oare și acum? Pe cer, la apus, se mai păstra încă puțin din lumina amurgului, doar o părere.” (p.28)

“O iubire scrisă în stele. Ascultând toastul acela și privind mirii așezați pe locurile lor de onoare, m-a străfulgerat gândul că eu poate nu aveam nici măcar o șansă la un milion să fiu binecuvântată cu o iubire scrisă în stele.
Mi s-a făcut poftă de mere, așa că am luat unul din coșul de fructe. Am încercat să-l cojesc așa cum făcea mama. Dar coaja s-a rupt înainte să termin de curățat. Pe nepusă masă, m-a podidit plânsul, spre marea mea uimire. Doar tăiam un măr, nu tocam ceapă; și totuși lacrimile îmi curgeau șiroaie. Am continuat să plâng tot timpul cât am mâncat mărul. Printre crănțăneli, îmi auzeam lacrimile picurând greu pe chiuveta de inox. Stând în picioare, în fața chiuvetei, mi-am văzut mai departe de ronțăit mărul și de plâns.” (p.71)

“Aveam senzația că ne întorceam puțin câte înapoi în timp, în vremea liceului. Scăldată în lumina lunii, curtea școlii strălucea albă. Poate că, tot mergând așa, de-a lungul digului, timpul avea într-adevăr să se întoarcă înapoi.” (p.109)

Puteţi găsi această carte la librăria online Libris! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi carti online, Libris fiind o librarie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la carti in engleza. Puteţi găsi la această librarie aproape orice carte vă doriţi.

2017-09-08T20:01:10+00:00

Leave A Comment