Cu ochii larg deschiși: Eseuri despre artă de Julian Barnes


Colecția: Babel
Titlul original: Keeping an Eye Open: Essays on Art
Gen: Nonficțiune, Artă, Istorie
Format: Hardback
Număr de pagini: 336
Format: 130 x 200 mm
Traducător: Radu Paraschivescu
Data apariției: 17 Martie 2016 | Editura Nemira | Fb Nemira | Fb Nemira Young AdultGoodreads

Sinopsis:
Capodoperele nu trebuie explicate prin cuvinte, credea Flaubert. Tablourile trebuie contemplate in tacere, era convins Braque. Dar noua, oamenilor, ne place sa cautam sensuri, sa exprimam opinii, sa ne contrazicem, sustine Julian Barnes. Din cautarea de sensuri si din iubirea pentru pictura s-a nascut si Cu ochii larg deschisi.

Géricault, Delacroix, Courbet, Manet, Degas, Bonnard, Magritte si Lucian Freud sunt cativa dintre artistii in opera carora cunoscutul scriitor britanic patrunde acum cu renumita lui finete. Descoperind istorii si povesti, nuante si contururi, Julian Barnes trece dincolo de suprafete, forme si culori.

„Cu ochii larg deschisi e o carte generoasa, meditativa, care trebuie citita pe indelete. Eseurile stranse aici au prea mult clarobscur, strafulgerarile lor sunt prea fascinante si legaturile pe care le face autorul sunt prea interesante ca sa le parcurgi in graba. Exact cum ar trebui sa ne uitam la un tablou, nu-i asa?“ – The Independent

Rating: 4/5

Am auzit foarte multe discuții despre scriitorul britanic Julian Barnes, devenind curioasă de toate laudele pe care le primește. Având ocazia să citesc și să cercetez Cu ochii larg deschiși, nu am dat înapoi, Eseuri despre artă amintindu-mi de momentele când citeam despre artă și istoria artiștilor prin clasele primare și în generală .

La o primă vedere, mi-am dat seama că Barnes nu scrie pentru oricine, iar creațiile sale sunt detaliate, complexe și bine cercetate. Cele 17 capitole din lectura de față m-au dus printr-o scurtă istorie a unor artiști renumiți printre care îi pot aminti pe Gericault, Delacroix, Cezanne, Degas, Courbet.

Scrisă cu eleganță și având un stil aparte, cartea este o combinație interesantă dintre artă, istorie și analiză. Mi-a luat destul de mult timp ca să o duc la bun sfârșit (recunosc, nu este o carte pe care aș citi-o prea des), ea având un caracter informativ, care te pune pe gânduri atunci când începi să simți studiul lui Julian Barnes.

Au fost diverse pasaje și chiar pagini întregi ce m-au făcut să mă gândesc mai bine la viețile artiștilor, la ceea ce au dorit ei să exprime sau să mascheze în creațiile lor, lucruri care de multe ori sunt invizibile pentru ochiul lipsit de experiență.

Cât timp alocăm pentru a cerceta în amănunt un tablou? De cele mai multe ori, nu îndeajuns de mult timp, așa că este aproape imposibil să deducem ce a dorit un artist să exprime în sutele lui de tablouri.

Mi s-a părut o lectură destul de greoaie, asupra căreia trebuie să petreci mai mult timp pentru a putea aprecia cu adevărat munca autorului. În clipa de față nu îl pot considera pe Julian Barnes un autor preferat, însă îl apreciez pentru minuțiozitatea de care a dat dovadă atunci când a scris Cu ochii larg deschiși. Ar trebui să putem deschide toți ochii mai bine pentru a vedea mai des că între viețile artiștilor și creațile lor este o legătură strânsă pe care de multe ori o omitem.

Dacă sunteți un împătimit al istoriei artei și doriți să aflați mai multe amănunte despre artiști cunoscuți, puteți lectura Eseuri despre artă cu o cană de ceai sau cafea alături, ori de câte ori doriți să faceți o călătorie în timp și să vă puneți creierul un pic la muncă. 🙂 Aveți alături și niște ilustrații faine, care vă pot apropia mai mult de munca artiștilor, așa că nu vă puteți plictisi.

Citate:

“Cât timp petrecem cu un tablou reușit? Zece secunde? Treizeci? Două minute pline? Și-atunci, cât petrecem cu fiecare tablou reușit din expoziția cu aproximativ trei sute de exponate care a devenit norma unui artist important? Două minute per exponat ar duce la un total de zece ore (fără pauză de prânz, ceai sau toaletă).” (p.99)

Îi mulțumesc editurii Nemira pentru că mi-a oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere.

2017-09-08T20:03:17+00:00

Leave A Comment