Recenzie: Neverland de Radu Găvan


Colecția: Radical din 7
Gen: Ficțiune, Contemporan, Familie, Moarte, Psihologic
Format: Paperback
Număr de pagini: 176
Format: 130 x 200 mm
Data apariției: noiembrie 2015   ||   Editura Herg Benet   || Radu Găvan  ||   Goodreads

Sinopsis:
Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski 2016.

“În această lume rece, demnitatea este acel ceva pe care îl poţi păstra doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.”

Un bărbat bântuit de amintiri se chinuie să îşi crească de unul singur fetiţa. În mijlocul întunericului, un băiat încearcă să supraviețuiască. Neverland este o poveste despre fragilitatea lumii în care trăim, o poveste despre un zâmbet de copil reflectat în ochii tatălui său.

După Exorcizat, roman distins cu premiul Mircea Ciobanu pentru debut, Radu Găvan revine cu Neverland, o poveste cutremurătoare despre relația dintre un tată și fiica sa.

“Scrisul lui Radu Găvan îmbină descrierea amănunțită, de tip realist, și temele folclorice, de factură fantastică, autorul fiind în mod evident preocupat atât de credibilitatea poveștii, cât și de latura lirică a discursului, ceea ce și duce la un joc al registrelor narative.” – Doina Ruști

Rating: 3.5/5

Cu toate că în România există destul de mulți autori talentați, nu am reușit să citesc prea multe dintre cărțile acestora. Cu timpul, am încercat pe ici, pe colo, să mai mă axez și pe literatura română, fie ea contemporană sau nu, încercând să găsesc acele cărți prin care autorii să reușească să îmi transmită ceva.

De Radu Găvan auzisem de foarte multe ori, în primă istanță atunci când a publicat cartea Exorcizat (carte destul de lăudată din câte am sesizat), iar mai apoi când a lansat Neverland, o carte care prin descrierea sa îmi stârnise interesul.

Am avut acum ocazia să citesc Neverland și nu știam la ce să mă aștept de la această lectură ce mă dusese pentru o clipă cu gândul la țara magică Neverland, unde totul este posibil, iar orice copil pare să se bucure de viață cu zâmbetul până la urechi. Se pare că am regăsit lucruri mult mai profunde și serioase în scriitura lui Găvan. Protagonistul acestei cărți, Anton, este un profesor de română care ne poartă prin viața sa sumbră.

Cartea se deschide într-un mod aproape magic: îl regăsim pe protagonist alături de soția sa, fără de care nu poate trăi. Descrierea relației dintre cei doi și a sentimentelor profunde pe care le are față de aceasta, te fac să tresari, pentru ca la scurt timp să te trezești din visare alături de Anton, și să îți vezi viața oglindită într-un geam de tramvai. Numai un zâmbet de copil te mai poate face să iubești, să lupți, și să trăiești în continuare.

După moartea soției sale Magda, Anton rămâne cu fetița sa Letiția, și își continuă existența făcând eforturi pe cât de mari posibile. Dorind să îi ofere fetiței sale de 5 ani un trai cât mai bun, Anton are mereu frământări sufletești ce îl macină dinăuntru. Își iubește fiica prea mult, iar traiul mizer din garsoniera lor mică îl va face să se încurce, atunci când are ocazia, cu un interlop zis Porcu al cărui fiu dorește să devină scriitor.

De aici, și până la ce urmează, este un pas mic. Banii obținuți din meditațiile pe care Anton le primește de la Porcu nu îl vor scoate din încurcături, ci îl vor adânci mai mult în gânduri și alte complicații.

Mi s-a părut interesant cum, în paralel cu această poveste, am aflat, prin prisma interlopului, de povestea prietenului său Moroiu, pe numele său adevărat Ionuț. O poveste tristă, care a prezentat viața tristă și chinuită a unui tânăr băiat care a fost abuzat de tatăl său, sub ochii mamei care nu lua nicio măsură, cu toate că simțea o vinovăție.

Cele două povești au prezentat cruditatea vieții care, de multe ori, nu este cum ne-am dori. Ne luptăm de multe ori să scăpăm din mrejele întortocheate ale vieții, însă nu toți reușim să rezistăm și să ajungem la lumină.

Modul de scriere al autorului mi s-a părut fain de tot, chiar dacă pe alocuri am asistat la cuvinte dure și scene violente. Radu Găvan a reușit să împletească aceste cuvinte dure cu cele blânde, paragrafele lirice venind ca o scăpare, o mângâire, o alinare pentru sufletul cititorului care trăiește alături de personaje.

Chiar dacă nu este una dintre lecturile mele preferate, Neverland mi s-a părut o carte bine creată, care pune în evidență extrem de multe aspecte ale vieții mizere și grele pe care mulți oameni o duc. Cei mai norocoși au ceva de care să se agațe și să lupte mai departe. Ceilalți, sunt deja suflete pierdute de mult. 🙂

Dacă vă plac cărțile destul de realiste, puteți să o încercați pe aceasta. Cred eu că va reuși să vă transmită anumite sentimente și să vă deschidă ochii asupra unor lucruri: bucurați-vă de tot ce aveți acum! Viața este plină de momente fragile, și vă poate scăpa printre degete.

Citate:

“Cărțile nu îmi fuseseră de ajuns. Aveam nevoie de oameni.” (p.14)

“- Bine, spune ea și apoi tace.
Și-a lăsat capul în jos și merge pe lângă mine, iar mâna ei e atât de mică într-a mea încât o strâng instinctiv, ca și cum mi-ar putea scăpa di palmă și s-ar scurge undeva, departe de mine și atunci aș pierde-o pentru totdeauna.” (p.52)

“Pe când mă gândesc la părinții mei, figurile lor sunt fum și se destramă, dar zidul dintre mine și ei rămâne viu și pulsează mai dureros ca oricând. Oamenii reci nu ar trebui să aibă copii” (p.87)

2017-09-08T20:05:31+00:00

Leave A Comment