1. CÂND ERAM MICĂ NU ERAM O FANĂ A CITITULUI.
Cu toate că acum citesc destul de mult și am o atracție pentru cărți, nu mereu s-a întâmplat acest lucru. Când eram mică mai citeam cărți cu povești, dar niciodată (până acum) nu am simțit această atracție pentru lectură! Când venea vorba de lecturile obligatorii pentru la școală, nici nu mai vorbesc! Însă am reușit, până și atunci, să descopăr câteva cărți care erau pe gustul meu.
2. NU ÎMI PLACE SĂ ÎMPRUMUT CĂRȚI.
Da, ați auzit bine! Probabil că mă face să par o persoană rea, dar când vine vorba de împrumutatul cărților (sau al altor lucruri), nu sunt prima pe lista celor care ar face așa ceva. Împrumut rar de tot cărți și stau uneori cu sufletul la gură că nu le voi mai primi înapoi. Nu pot împrumuta cărți oricui, doar prietenilor buni. Când am împrumutat din lecturile mele persoanelor nu foarte apropiate mie, am stat ca pe ghimpi, și vă pot spune că am avut și de ce. Am primit odată o carte cu paginile un pic cam ieșite din cotor. Și era una dintre preferatele mele! Noroc că există lipici.
3. NU SCRIU PE CĂRȚI.
Dar aș vrea să o fac, pentru că de câțiva ani nu mai am această “grijă” cititorească. Atunci când împrumutam cărți pe care găseam scrise diverse idei din trecut, mi se părea că acea carte parcă avea mai multă viață, mai mult farmec, și mă făcea mai curioasă de cititorii anteriori!
4. NU ÎNDOI PAGINILE ÎNSĂ… CARE LESS, NO STRESS!
Dar dacă se întâmplă să le îndoi din neatenție sau din greșeală nu mă mai învinuiesc pentru acest lucru (same as Nb.3). Cu cât mai puțin stres, cu atât mai bine!
5. MĂ “SUPĂR” CÂND O CARTE PĂȚEȘTE CEVA…
Cum ar fi să verse cineva (mama) vinul fierbinte pe o carte care stă comod pe noptiera ta. :)))) Cel mai rău ar fi să primesc o carte ruptă, fără supracopertă (da, s-a întâmplat acest lucru), murdară, etc. Chiar dacă am zis că “Care Less, No Stress” mă ajută să fiu mai calmă și să elimin aspectele negative, nu pot să trec imediat cu vederea atunci când una dintre cărțile mele suferă o traumă. :)))
6. CITESC ORICÂND ȘI ORIUNDE.
Da, nu contează cât este ceasul sau unde mă aflu. Pot citi aproape în orice circumstanță, mai ales atunci când sunt captivată de o carte. Merge televizorul pe fundal? No problem! Eu tot pot citi! Sunt în mașină? Locul meu preferat pentru lectură. Este dimineață sau seară? I still can’t see the problem! 🙂
7. ÎMI PLAC MULT CĂRȚILE ILUSTRATE, PENTRU COPII, YA, FANTASY!
Yep, acestea ar principalele genuri de cărți care sunt pe gustul meu! Cărțile care mă duc cu gândul la copilărie sunt mereu pe lista mea de lectură. Îmi place însă să le selectez cu o mai mare grijă, rezumându-mă la acele lecturi care simt că ar putea să îmi transmită ceva, să mă întoarcă în vremea copilăriei.
8. NU FUG DE CĂRȚILE HORROR, SF…
…dar pur și simplu nu am avut înclinație spre acestea. Am citit o serie de cărți horror scrise de John Saul și mi-au plăcut foarte mult! Cât despre SF, nu știu ce să zic. Nu am experimentat multe cărți SF, iar atunci când o voi face, sper să nu mă plictisească!
9. ÎMI PLAC CĂRȚILE FIZICE.
Citesc foarte rar e-book-uri, mai ales acum când am extrem de multe cărți în bibliotecă pe care vreau să le citesc. Nu îmi place să stau cu ochii în tabletă și să nu pot simți mirosul unei cărți și atingerea paginilor. Chiar dacă trebuie să car cartea după mine și nu este la fel de estetic ca atunci când aș căra tableta după mine, tot nu pot renunța la formatul fizic al cărții. Cu ebook-readerele nu am avut ocazia să mă întâlnesc, așa că nu pot spune nimic despre ele. Dar chiar dacă aș avea unul, probabil tot aș fi extrem de doritoare de a avea numeroase cărți în format fizic. Cine poate renunța la atât de multe coperte minunate din bibliotecă? <3
10. ÎMI PLAC ROMANELE GRAFICE, COMICURILE ȘI MANGA.
Da, romanele grafice și benzile desenate și manga sunt de asemenea cărți. Acestea sunt probabil printre cele mai relaxante și atractive, pentru că te atrag și mai mult prin ilustrațiile lor. Nu am citit multe romane grafice (Aventuri în Momilandia), dar sper să o fac pe viitor. Comics am citit pe vremuri, iar recent am revenit la ele, întrucât am fost bucuroasă că titluri precum Uimitorul Om-Păianjen, Deadpool, Thor sau Iron Man, au apărut în România. De manga nu mă voi putea despărți prea curând. Am momente când citesc excesiv de multe benzi desenate japoneze, și altele când nu citesc deloc. Abia aștept să dau comanda la o manga care a intrat în lista favoritelor mele. Și abia aștept să o recitesc, în format fizic de acestă dată! <3
11. NU MĂ POT ABȚINE DIN A PRIMI/CUMPĂRA CĂRȚI…
Cu toate că am o grămadă de cărți necitite în bibliotecă. Dacă nu m-aș cunoaște, aș zice că îmi fac provizii pentru sfârșitul lumii. Sau poate că asta fac? Adevărul este că în ultimul an (și nu numai) mi-am aglomerat foarte mult biblioteca. De multe ori nu pot citi orice, așa că tind să citesc nu ce cumpăr sau primesc, ci ceea ce îmi este prielnic pentru starea mea.
12. PRIMESC DREPT SPONSORIZARE 90% DINTRE CĂRȚILE DORITE DE MINE.
Da, ați citit bine. Fie că am contactat sau am fost contactată de edituri sau diverse site-uri livrești, nu accept cărți pe care nu mi-aș dori să le citesc. Ținând cont de faptul că am o viață, multe cărți pe lista de lectură, și nu îndeajuns de mult timp, prefer să citesc cărțile pe care cred că le voi iubi. Cu toate acestea, nu înseamnă că mă abțin din a ieși din zona de confort și de a testa alte genuri de cărți. Ar trebui să o fac mai des. 🙂
13. NU CITESC CÂND ESTE LINIȘTE.
Decât foarte rar. Îmi place să am un zgomot de fundal atunci când lecturez. Fie că este vorba de melodiile mele din playlist sau nu, parca mă concentrez mai bine că nu este exagerat de liniște în cameră. Cel mai bine citesc atunci când am pe fundal melodii clasice, la pian sau vioară, melodii instrumentale din diverse filme, desene sau jocuri.
14. ÎMI PLACE SĂ MIROS CĂRȚILE.
Poate că mai mult decât ar trebui. :)))) Până și în librării fac acest lucru. De cele mai multe ori este un obicei involuntar. Mă amuză când cineva îmi zice: “iar miroși cărți”. Înseamnă că au înțeles că acest aspect mă definește.
15. DE CELE MAI MULTE ORI CAR CĂRȚI DUPĂ MINE.
De la o vreme am mai renunțat un pic la acest obicei, dar de multe ori tot iau o carte în geantă cu mine. Dacă știu că voi avea mult timp pentru lectură, car și două cărți, ca să am câte una pregătită pentru diversele mele stări. Dacă ies la o sesiune foto, îmi umplu ghiozdanul cu cărți. Măcar să știu că le plimb și pe ele prin natură.
16. CÂND ERAM MICĂ CITEAM LA LUMINA MOBILULUI.
Acum nu o mai fac. Prea des. :))) Se întâmplă să mai folosesc lumina mobilului pentru a citi, dar o fac mult mai rar pentru că nu doar că este incomod, dar nici prea sănătos nu este. Îmi taie mult din pofta de lectură. Am o mică lampă pe care o mai folosesc, dar nici lumina ei nu mă mulțumește îndeajuns de mult. Prefer o veioză cu o lumină caldă, sau lumina naturală a zilei. ^_^
17. MAI MULTE EDIȚII PENTRU HARRY POTTER? YES PLEASE!
Dacă s-ar putea să am în bibliotecă cât mai multe ediții sau lucrușoare ce țin de lumea magică din Harry Potter nu aș zice nu! Știu că este probabil un lucru fără sens, dar mi-a plăcut mult această serie, și mi-ar plăcea să am cât mai multe cărți cu HP. Probabil că da, aș avea și eu o limită. M-aș rezuma la cele al căror coperte mă atrag cel mai mult, sau poate că aș prefera să le am și într-o altă limbă, precum este franceza. Momentan, dețin cărțile în limba română, apărute pe vremuri la Editura Egmont, dar și primul volum din HP în ediția nouă de la Editura Arthur.
18. CITESC DESTUL DE REPEDE.
Da, așa se întâmplă de multe ori, mai ales când o carte mă captivează. Au existat și momente când am citit “pe diagonală” și tot am reușit să ajung la finalul cărților (de obicei cele care mă plictiseau de moarte). Sunt momente când citesc încet, de obicei când sunt plictisită (de viață, nu de carte), sau am un reading slump.
19. ÎMI PLACE SĂ CITESC ÎN ROMÂNĂ ȘI ÎN ENGLEZĂ.
În ultimul an am citit foarte mult în română, dar de multe ori citesc atât în limba maternă, cât și în engleză. Înțeleg destul de bine engleza și îmi place mult cum sună cărțile în limba lor originală.
20. IUBESC CĂRȚILE CU COPERTE FRUMOASE.
Dar nu înseamnă că voi iubi și conținutul la fel de mult. Îmi place să am posibilitatea de a avea cărți cu coperte cât mai frumoase, pe gustul meu, dar de multe ori nu pot să păstrez o carte care m-a dezamăgit sau care nu e pe gustul meu, numai pentru că ar avea o copertă frumoasă… Există excepții, but you get the point! Coperta contează, dar fără un conținut bun, este cam 0 barat.
21. NU AM NIMIC CU PERSOANELE CARE NU CITESC.
Dar mi-ar plăcea ca nici ele să nu aibă nimic cu cele care citesc. Sau să fie deschise spre lecturarea unor cărți care s-ar potrivi cu gustul lor. 😀
22. UNEORI MĂ SIMT PRESATĂ.
De teancurile de cărți necitite. Mi-ar plăcea să am mai mult timp și chef să citesc, dar viața nu este compusă numai din cărți. Am învățat, și încă încerc să învăț, să nu mă las stresată de lectură. Probabil ați observat diversele colaborări pe care le-am realizat în ultima perioadă. Sunt extrem de încântată de ele, și mi-aș dori să continue la nesfârșit. Sau poate că nu. Probabil nu voi reuși la nesfârșit să am atât de multe colaborări, dar voi citi întotdeauna. 🙂 Sper ca pe viitor să reușesc să citesc cât mai multe din cărțile care vor deveni preferatele mele. Sper să fiu organizată cu recenziile (momentan mă mențin la un nivel ok) și să reduc din lista de TBR.
23. AM DEVENIT PUȚIN OBSEDATĂ DE GOODREADS.
Yep, 2015 m-a făcut un pic mai obserdată de Goodreads, nu că nu aș fi fost deja. Însă a fost o obsesie mai bună, care m-a făcut să îmi pun ordine în gândurile livrești. Dacă până în 2015 obișnuiam să dau Want to read la orice care îmi sărea în atenție, ei bine, acum nu o mai fac. Am reușit să îmi organizez listele de pe Goodreads, în categorii mult mai clare mie. Am eliminat o grămaaaadă de cărți din TBR și am lăsat acolo doar cărțile care cred că mi-ar plăcea cu adevărat să le citesc, multe dintre ele fiind aparițiile din România, ele fiindu-mi cele mai accesibile. Pe Goodreads îmi urmăresc acum mult mai bine cărțile pe care le primesc pentru sponsorizare, și așa pot ține pasul cu ce am de citit și de recenzat! Se pare că mini obsesia mea pentru a avea ordine în viață a ajuns și în lumea cărților. 🙂
24. CĂRȚI PAPERBACK, HARDBACK, CU SUPRACOPERTE?
Îmi plac toate, și pot spune că îmi este greu să aleg. Nu mă omor după supracoperte, decât dacă acestea reușesc să aibă ceva aparte. Prefer o carte hardback, cu o copertă faină. Înclin spre cărțile paprback întrucât multe dintre ele sunt mai ușor de manevrat sau de cărat. Depinde de fiecare carte în parte, însă aș opta pentru cărțile paperback sau hardback. Daca pot evita cărțile cu supracoperte, o voi face.
25. FAC PARTE DIN COMUNITATEA BOOKTUBE.
Și nu îmi este rușine de acest lucru. 😀 Nu știu cât timp voi mai reuși să postez filmulețe, dar o fac din plăcere și mă bucur că am postat filmulețe pe youtube. Am reușit să cresc alături de alți booktuberi și să observ cum nu am mai fost la fel de timidă în fața camerei de filmat. Ideile mi-au venit mult mai repede în minte, nu m-am mai “ăăăă”it la fel de mult cum o făceam la început și am învățat singură cam ce trebuie să zic și când trebuie să zic. Da, în continuare mai am multe de învățat, dar este mereu timp pentru toate. Am în continuare multe greșeli de vorbire când vorbesc mult prea repede, și mă amuz de multe dintre ele (“insteresantă” este ultima mea invenție). Mă bucur că prin intermediul fenomenului booktube am reușit să stârnesc alături de colegii mei o mai mare atracție spre lectură a diverselor persoane. Sper ca pe viitor această nișă a YT-ului să crească și mai mult, cu sau fără mine. Booktubers, you are all awesome!!
Am găsit acest tag pe blog-ul lui Rachel și mi s-a părut numai bun de testat. Dacă v-a plăcut tag-ul meu și ați vrea să împărtășiți și voi detalii livrești din viața voastră, vă invit să faceți acest tag! ^_^
Leave A Comment