Cărți cadou de Crăciun – Ziua 10

Dragi curioși, am revenit cu o nouă postare simpatică pentru voi! Am avut o discuție intensă cu toate plușurile și mi-au tot spus de ceva vreme că de Halloween am uitat să vă spun două vorbe despre o carte care avea o tematică vrăjitorească. Am zis să împac pe toată lumea și să vă prezint cărticica acum, întrucât este numai bună pentru lecturat sub brad alături de luminițele clipocinde. 🙂

Seria Pongwiffy cuprinde mai multe cărticele însă eu numai pe cea de a doua o mai am: Pongwiffy și Răzbunarea Trolilor. Am mai citit prima carte din serie, dar și pe cea de a patra (pe care am dat-o mai demult, la un schimb de cărți sau unui copil, nu mai știu sigur) și mi s-au părut tare simpatice. Cartea cuprinde numeroase ilustrații amuzante, în ton cu atmosfera hazlie creată de Kaye Umansky.

Aceste cărți sunt recomandate în special pentru copii, ele având un limbaj mai simplist și ilustrații atrăgătoare. Personajele sunt toate extrem de haioase și au idei buclucașe, creându-ți des o senzație plăcută și aducându-ți zâmbetul pe buze.

Dacă vă este poftă și de ceva dulce, puteți testa o ciocolată amăruie cu bucăți de portocală, în ton cu sezonul de iarnă. Pot spune că nu sunt cea mai mare fană a ciocolatelor cu portocale însă cea de la J.D. Gross mi s-a părut bună, având o aromă plăcută de citrice.

Eu nu mai țin bine minte aventurile prin care trece vrăjitoarea Pongwiffy, dar proabil că până la Halloween-ul viitor voi avea ocazia să recitesc cartea menționată pentru a mă amuza de poznele ei și a celorlalte personaje trăsnite! 😀


CĂRȚI CADOU DE CRĂCIUN

 

2017-09-08T20:06:46+00:00

Leave A Comment