Recenzie: Fata din tren de Paula Hawkins


Titlu original: The Girl on the Train
Gen: Mister, Thriller, Suspans, Crimă
Format: Paperback cu supracopertă
Număr de pagini: 408
Format: 130 x 200 mm
Traducător: Ionela Chirilă
Apărută în 2015 la editura Trei
Goodreads

Sinopsis:
#1 New York Times Bestseller
Bestseller absolut în Marea Britanie

Tu nu o cunoşti.
Dar ea te cunoaşte.

Peste 1,8 milioane de exemplare vândute în doar patru luni, în Statele Unite.

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.
Până când într-o zi vede ceva ce o şochează.
Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

Misterios şi pasionant – Fata din tren este un thriller de primă mână, care te face dependent de viciul cititului. — S.J. Watson, autorul bestsellerului Înainte să adorm.

Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă. — Stephen King

Cu siguranţă va atrage nenumăraţi fani înrăiţi! — The New York Times

Rating: 5+/5

Ce minunată este viața când reușești să dai peste o carte care să te prindă așa de bine între paginile ei!! Așa am pățit eu cu Fata din tren de Paula Hawkins, o carte despre care auzisem atât de multe lucruri.

Am observat că această carte este extrem de populară și mulți cititori o urăsc pentru acest simplu fapt, considerând că este o carte care prinde la publicul care “citește o singură carte pe an”. Eu nu sunt de acord cu acest lucru având în vedere că foarte mulți cititori înrăiți au adorat această carte așa că mi se pare chiar o jignire când afirmi așa ceva. Da, părerile sunt împărțite dar este bine să nu arătăm cu degetul spre ceilalți cititori, mai ales spre cei care citesc des.

Acțiunea acestei cărți m-a atras încă din primele capitole și am realizat că după aproximatix 100 de pagini aveam senzația că deja citisem mult mai mult decât o făcusem. Protagonista acestei cărți este o tipă pe nume Rachel, o alcoolică părăsită de soțul ei și rămasă fără slujbă. În fiecare zi ea ia același tren cu care merge la slujba ei inexistentă din Londra. În timpul călătoriei cu trenul aceasta de multe ori bea și analizează oamenii din jurul ei și părerea acestora despre ea, dar cel mai mult ea este interesată de o anumită casă pe care o vede din tren. În această casă locuiesc două personaje pe care ea le poreclește Jess și Jason iar acestea îi inspiră perfecțiunea de care ea nu mai are parte.

Mi s-a părut extrem de interesantă cartea și a fost fain să poți urmări povestea din perspectiva mai multor personaje și în diverse perioade de timp. Principalele personaje feminine se pare că au o legătură între ele, legătură pe care nici nu o poți distinge decât după o analiză mai completă. Personajele nu sunt perfecte, relațiile dintre acestea de asemenea scârțâie foarte mult și fiecare personaj are ceva de ascuns din trecutul cu care nu se poate împăca.

Rachel, pe cât de disperată de a participa la ceva interesant și de a încerca să rezolve o posibilă crimă, nu mi s-a părut în mod special un personaj lipsit de speranță. Are extrem de multe defecte, trăiește în trecutul care o bântuie zilnic, în amintirile pe care nu le poate vedea cu claritate, dar pe parcurs se vede că are parte de o evoluție, nelăsându-se intimidată ca în trecut.

Toate personajele feminine au ceva în comun, trecând prin niște drame care le fac să clacheze la un moment dat. Întâlnim destulă violență în această carte în timp ce urmărim și drama unei alcoolice care nu își poate aminti momente din viața ei, momente ce vor fi definitorii pentru a realiza cine este ea cu adevărat și că vina nu îi aparține în totalitate.

Nu mi-a plăcut de doamna detectiv Riley întrucât, la fel ca și Rachel, am urât-o pur și simplu încă din prima clipă. Este ciudat cum uneori un personaj nu îți poate plăcea chiar dinainte să știi ceva anume despre el. Detectivul Riley mi s-a părut că ar avea ceva personal cu Rachel și cred că și ea a simțit acest lucru. Nu știu dacă aceasta a fost doar senzația mea însă îmi pare rău că la acest capitol nu am reușit să aflu/disting mai multe detalii.

Acest thriller m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină și mi-a demonstrat cum viața nu este perfectă iar de multe ori trebuie să ne alegem cu grijă oamenii din jurul nostru pentru că aceștia ne pot distruge la un moment dat dacă nu suntem îndeajuns de puternici.

Dacă nu ați citit cartea până acum sper să o faceți cât mai curând pentru că este una dintre cele mai bune cărți pe care am citit-o în ultima perioadă!! Sper să mai pot găsi cărți așa de antrenante, care mă fac și pe mine să mă simt ca un detectiv în acțiune.

Citate:

“Cum a putut Jess să facă una ca asta? Ce e cu ea? Uită-te la viața pe care o au împreună, cât e de frumoasă! N-am înțeles niciodată cum pot oamenii să nesocotească flagrant, cu asemenea ușurință, durerea pe care o pot provoca, urmându-și inima. Cine a zis că e bine să-ți urmezi inima? E egoism pur, un egoism care distruge totul.” (p.47)

“N-a înțeles niciodată cum de era posibil să-ți fie dor de ceva ce n-ai avut niciodată, cum putea să te doară.” (p.107)

“Astăzi, lumina e proastă, vremea s-a schimbat, cerul e de plumb, amenințător. Nu reușesc să văd în casă, nu-mi dau seama ce se întâmplă. Sunt de-a dreptul disperată. Nu suport să fiu lăsată pe dinafară – e bine sau e rău, acum sunt parte din povestea asta. Trebuie să știu ce se întâmplă.” (p.118)

“Totuși, sentimentul acela familar de groază crește în momentul în care trenul oprește la semnal și aproape că mi-e frică să-mi ridic privirea. Fereastra e închisă, nu mai e nimic acolo. E liniște, e pace. Sau poate că totul a fost abandonat. Scaunul lui Megan e încă pe terasă, gol. E cald azi, dar eu nu mă pot opri din tremurat.” (p.288)

“Plaja e pustie și e atât de frig, încât trebuie să-mi încordez maxilarele ca să nu-mi mai clănțăne dinții. Merg repede de-a lungul fâșiei de prundiș, dincolo de vestiare, atât de frumoase în lumina zilei, atât de sinistre acum, fiecare din ele, o posibilă ascunzătoare. Când vântul se întețește, cabinele prind viață, scândurile de lemn scârțâie, și, împreună cu vuietul mării, par a fi niște șoapte: cineva sau ceva se apropie.” (p.402)

Îi mulțumesc editurii Trei pentru că mi-a oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere.

2017-09-08T20:07:30+00:00

Leave A Comment