Recenzie: Cianura pentru un suras (Melania Lupu #1) – Rodica Ojog-Brasoveanu

Seria: Melania Lupu
Colecția: Suspans
Gen: Carte Poliţistă, Crimă, Mister
Format: Paperback
Număr de pagini: 208
Format: 130 x 200 mm
Apărută pe 25 octombrie 2013 la editura Nemira

Sinopsis:
O competitie contra cronometru intre maior si Melania, devotat escortata de un grup de gangsteri. La aceeasi miza se mai adauga o tinta: trecerea frauduloasa a tablourilor peste granita. Pitorescul personajelor, umorul, “neasteptatul” prezent in fiecare pagina, duiosul si cinismul, glontul si aroma de levantica a aducerii-aminte fac deliciul lecturii acestui roman.

Rating: 5+/5

Am auzit de foarte multe ori de autoarea Rodica Ojog-Brașoveanu însă până acum nu apucasem să citesc niciuna dintre cărțile ei. Am decis să testez seria Melania Lupu care se deschide prin cartea Cianură pentru un surâs, o carte care o are în rol principal pe bătrânica Menalia Lupu care m-a însoțit până la final.

Stilul autoarei este unul plăcult, nu extrem de complex, fiind astfel accesibil oricărui cititor. După ce am citit câteva capitole am devenit extrem de familiară cu modul de a scrie al autoarei dar și cu personajele care m-au făcut să le suspectez de crimă pe parcursul lecturării cărții.

Acțiunea cărții se petrece în mare parte într-un singur loc unde locuiesc mai multe persoane, printre ele numărându-se și Melania, o bătrânică văduvă care îl are alături pe adorabilul motan Mirciulică pe care îl iubește la nebunie și căruia îi citește seara povești. Am adorat la nebunie acest motan dar și relația dintre Melania și acesta, făcându-mă de multe ori să mă întreb dacă bătrâna chiar este senilă pe alocuri sau nu.

Valerica Scurtu, Melania Lupu, Mihai Panaitescu, Grigore Popa și Doru Matei deschid acțiunea cărții într-un mod destul de ilar: o banală inundație îi face să descopere două pânze aparținând lui Rembrandt și Goya. Acestea le dau o singură idee celor 5 norocoși: vor deveni bogați!

Dar cum pot ei să se mai gândească la bani când rând pe rând aceștia încep să moară? Cred că este o întrebare foarte bună și demonstrează cât de lacomi pot fi unii oameni.

Mi s-a părut foarte interesantă explicația pentru moartea victimelor prin otrăvirea cu cianură și chiar nu m-aș fi gândit la aceasta! Explicația maiorului Cristescu care realizează investigația crimelor mi-a plăcut și am apreciat cât de mult a analizat acesta fiecare detaliu în parte.

Schimbul de replici dintre personaje dar mai ales dintre Cristescu și Melania Lupu, mi s-a părut amuzant și se vedea cum două minți strălucite mă atrăgeau tot mai mult în lectură. Inteligent, Cristescu o bănuiește pe Melania pentru crime însă fără dovezi acesta nu poate să o incrimineze. La fel de inteligentă, Melania nu se lasă cu una cu două, ea continuând să împăienjănească tot ce se învârte în jurul crimelor, îngreunând mai mult munca cititorului decât a maiorului care descoperă adevărul până la urmă.

A fost o carte captivantă pe care am citit-o destul de repede. Finalul m-a luat prin surprindere și chiar am fost mirată de identitatea criminalului, multe indicii făcându-mă să cred cu adevărat că este altcineva.

Am fost extrem de surprinsă de faptul că această carte mi-a plăcut extrem de mult și abia aștept să continui seria aceasta! Dacă sunteți fani ai romanelor polițiste marca Agatha Christie (și nu numai), atunci cred că trebuie să vă apucați și de cărțile autoarei Rodica Ojog-Brașoveanu deoarece vă vor cuceri cu siguranță și nu vă vor lăsa să le părăsiți până nu le terminați! 🙂

Voi trece în curând la volumul doi al seriei, așa că voi reveni cu detalii și despre Bună seara, Melania!.

Citate:

“[…]Cianura omoară instantaneu. Cum putea cineva să-l ucidă pe unul dintre noi?
– Nu știu, aici e trucul. Dar cineva a făcut-o.
– Cretinul are dreptate.
Valerica Scurtu își înfipse mâinile în păr.
– De ce?! Dumnezeule! De ce?!
Lui Popa îi tremura colțul gurii:
– E simplu. Banii se împart acum la… patru.
Doru Matei îl privi gol:
– Deocamdată…” (p.31)

“«Ce știe prostul ăsta…»
Închise ochii. Imagini rupte, sparte, izbucneau din întunericul amintirii. Legau un caleidoscop fără noimă. Apoi ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se streccură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel… Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului.” (p.59)

“Melania Lupu izbucni în plâns:
– Domnilor! Vă rog, domnilor… Gândiți-vă…
– La ce, cucoană? La ce să ne gândim? Sculptorul se mișca dezordonat. Murim ca muștele! Nici n-a apucat bine nenorocita să spună de Miliție că a și mierlit-o! E cumplit!” (p.73)

“Urmări privirea maiorului și făcu un efort să se stăpânească. Sub fotoliu, foarte aproape de locul unde se prăbușise, se vedeau ochelarii bătrânului.
Cristescu îi ridică și-i puse pe masă. Pe buze îi plutea un zâmbet vag. Salută și ieși.
Melania Lupu îi luă mâna.
«O gafă îngrozitoare…»
Știa și maiorul, o știa și ea. Meticulosul Grigore Popa nu și-ar fi rătăcit niciodată ochelarii și în orice caz n-ar fi plecat în oraș fără ei.” (p.172)

“[…] Se credea foarte viclean și când te gândești… A tras singur moartea de mânecă.
Băgă mâna în tainiță și scoase cele două pânze. Mângâie cu vârful degetelor grumazul alb al femeii cu evantai.
– Nu-i curios? Sunt poate două secole de când a murit și surâsul ei are încă puterea să ucidă. Hm, prea multă cianură pentru un surâs…
Oftă și le făcu sul.” (p.187)

Îi mulțumesc editurii Nemira pentru că mi-a oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere.

2017-09-08T20:07:17+00:00

Leave A Comment