1. Tricou cu Snoopy – Kenvelo 2. Jucărie Totoro 3. Penar Lifestyle 4. Carte Ursuleţul Winnie Puh. Căsuţa din Strada Puh 5. Oglindă vintage de la Festivalul Antic Tomis 6. Pânză de păianjen – Cella Serghi 7. Dvd-uri Disney 8. Adidaşi Nike Dual Fusion
A trecut luna lui august, a trecut şi vara odată cu ea şi acum ne pregătim sufleteşte şi fizic de toamnă. Cu o mică întârziere fac această postare şi sper să vă găsească pe toţi sănătoşi şi fericiţi! 😀
În luna lui august am avut parte de câteva noi adiţii de care sper să mă pot bucura multă vreme de acum încolo.
În materie de…fashion, am reuşit să strâng bani şi să îmi iau o pereche de adidaşi de la Nike (destinaţi în primul rând pentru alergat), adidaşi de care sunt foarte mulţumită pentru că sunt comfortabili (am păţit de multe ori să am dureri de călcâie de la încălţăminte). La reducere am prins şi un tricou simpatic la Kenvelo (magazin în care intru din an în Paşte) cu Snoopy şi Londra şi la casa de marcat a mai fost redus încă o dată tricoul, aşa că pot spune că am avut noroc. 😀
M-am apucat să citesc “Pânză de păianjen” de Cella Serghi (încă citesc din ea) şi pot spune că este foarte frumoasă! Cartea este împrumutată dar sper ca pe viitor să o pot avea şi eu în bibliotecă pentru că are ceva aparte (cum eu stau lângă mare iar acţiunea cărţii se petrece de multe ori la mare…şi chiar şi în Bulgaria 🙂 ). “Ursuleţul Winnie Puh. Căsuţa din Strada Puh” de A.A. Milne am primit-o spre recenzie de la Libris şi a fost o lectură minunată şi plină de sentimente ale copilăriei (puteţi citi recezia cărţii Aici).
Povestea DVD-urilor o voi prezenza într-o postare separată când apuc. M-am decis să încerc în timp să îmi măresc colecţia de DVD-uri de la Disney în principal…(colecţie iniţial inexistentă) şi am avut noroc să găsesc de curând multe reduceri! 😀
Mica oglinjoară vintage de la nr.5 am achiziţionat-o drept amintire de la Festivalul Antic Tomis care s-a desfăşurat de curând în Parcul Tăbăcărie din Constanţa. A fost o atmosferă foarte frumoasă, ca şi anul trecut şi abia aştept să vină şi anul viitor această perioadă în care mă pot întoarce în timp pentru câteva ore-zile.
Jucăria de pluş cu Totoro şi micul penar Lifestyle le-am primit recent în urma unor comenzi pe care le plasasem pe site-ul celor de la Aliexpress unde puteţi găsi o grămadă de nebunii la preţuri foarte bune (site-ul e din China :)…voi posta o recenzie când am timp). Pot spune că Totoro e atât de pufos şi drăguţ că am prins mare drag de el şi mereu când îi văd ochişorii mi se înmoaie inima de parcă ar fi viu! Mama a fost foarte încântată de el şi tata m-a întrebat ce creatură este dar nu am putut să îi răspund pentru că…Totoro este Totoro. E unic! C:
Iubesc genul acesta de postări și le aștept cu drag! Am pus ochii pe oglinda vintage și pe penar, sunt foarte frumoase ambele. <3
În luna August, lucrurile care m-au făcut fericită au fost: filmele, cărțile, lumânările parfumate, blogul și proiectele DIY. ^_^
Penarul deja l-am umplut cu niscai pixuri şi creioane folositoare "pentru drum" şi mai trebuie să găsesc un locuşor binemeritat pentru oglinjoară.
Sper ca în această toamnă mă apuc şi eu de câteva proiecţele DIY pentru că simt că trece timpul pe lângă mine şi nu am mai apucat să lucrez la ceva de multă vreme. 🙁