Explozie de fericire!

Sunt foarte fericită pentru că am avut şansa să apar în cel de-al treilea număr al revistei Blogosphere Magazine alături de alte persoane minunate. Domnişoara Kitty Gallanaugh de pe blog-ul Searching For Tomorrow (În Căutarea Zilei de Mâine) a fost foarte amabilă să mă includă şi pe mine în secţiunea foto a revistei. Ea a scris nişte cuvinte absolut minunate despre mine şi poza mea şi doresc să îi mulţumesc încă o dată pentru tot! De asemenea doresc să le mulţumesc familiei şi prietenilor care mi-au susţinut pasiunea şi sper ca pe viitor să reuşesc să evoluez.

Fotografia care a apărut în revistă face parte din postarea Trip to the mountains – part 2 pe care am făcut-o la finalul lui Septembrie 2013. Am surprins cadrul la Mănăstirea Putna pe care am vizitat-o pentru a doua oară în acea zi a călătoriei noastre. Plouase pentru o scurtă perioadă de timp dar, după ce s-a oprit ploaia, ne-am urcat în maşină şi am condus iar către mănăstire pentru că doream să ne relaxăm în acel loc minunat. Soarele apunea şi atmosfera liniştitoare era acompaniată doar de ciripitul păsărilor şi de slujba care se auzea din mănăstire.

Pentru cei care nu ştiu, revista Blogosphere Magazine este o revistă pentru bloggeri. despre bloggeri. Este împărţită în şapte categorii principale în care puteţi citi despre bloggeri care scriu despre mâncare, modă, stil de viaţă, călătorit, fotografie, frumuseţe şi reţete. Mi s-a părut destul de interesantă şi am fost foarte fericită că în acest număr a apărut şi Fleur De Force, o bloggeriţă/vloggeriţă de care îmi place foarte mult! C:

Bursting with excitement!

I am really happy that I have had the chance to get featured in the third number of the Blogosphere Magazine alongside with other amazing people. Miss Kitty Gallanaugh from Searching For Tomorrow was really kind to include me in the Photography section. She wrote absolutely beautiful words about me and my photo and I want to thank her again for everything! I also want to thank my family and friends who supported my passion and I really hope that in the future I will evolve.

The picture that was featured is part of my Trip to the mountains – part 2 post that I made in late September 2013. I took the photo at the Putna Monastery which we visited for the second time in that day of our trip. It had been raining for a short period of time but after the rain stopped we got in our car and drove again towards the monastery since we felt like relaxing in that beautiful place. The sun was setting and the peaceful atmosphere was accompanied only by the chirps of birds and the monastery songs.

For those who do not know, the Blogosphere Magazine is a magazine for bloggers. about bloggers. It is divided in seven main sections so you can read about bloggers who write about food, fashion, lifestyle, travel, photography, beauty and recipes. I found it quite interesting and I was really happy that this number featured Fleur De Force, a blogger/vloger that I really like! C: