Recenzie: Jocurile Foamei (#1) de Suzanne Collins

Gen: Young Adult, Fantasy, Distopie, Science Fiction, Aventura
Format: Paperback
Număr de pagini: 512
Publicată în 2009 de Nemira Junior (iniţial publicată pe 14 septembrie 2008)
Goodreads

Sinopsis:

Ai putea supravieţui în sălbăticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare?
Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în luptă pe viaţă şi pe moarte, televizată în direct şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi… viu. Cine va caştiga cursa nebună pentru supravieţuire?


Rating: 5/5

Cu toate că am început această carte în ianuarie 2013, am reuşit să o termin în ianuarie 2014! Ştiu, sună ciudat şi poate deveniţi sceptici cu privire la subiectul cărţii însă, presupun că nu sunt singura care îşi alege prost cartea într-un moment neprielnic lecturării unui anumit gen. Citisem aproximativ 50 de pagini în 2013 însă nu am putut să intru în atmosfera cărţii fapt pentru care am decis să o las pentru altă dată când pofta de citire a Jocurilor Foamei avea să fie mai mare. Cu timpul am început să devin cam suspicioasă şi nu credeam că voi citi prea curând cartea deoarece apucasem să văd primul film şi nu fusesem extrem de impresionată (precum se făcea vâlva peste tot de acest film). Dar…se pare că m-am înşelat! Mă bucur că am citit cartea pentru că mi-a plăcut mai mult ca filmul dar m-a făcut să şi înţeleg mai bine anumite scene din film şi să văd cu alţi ochi întâmplările care se petrec de-a lungul acţiunii (acum va trebui să revăd filmul :)) ).

Acest prim volum este destul de plin de acţiune, suspans, lupte pe viaţă şi moarte, toate având loc într-un viitor unde 12 districte sunt conduse de un aşa numit Capitoliu, puterea supremă. Anual are loc o tradiţie în care 12 fete şi 12 băieţi sunt aleşi pentru a participa la Jocurile Foamei, jocuri din care unul singur iese învingător şi…în viaţă.

Eroina acestei cărţi, Katniss, o fată puternică ce îşi ajută familia (pe sora ei Prim şi pe mama ei) cu procurarea hranei de zi cu zi are să fie una dintre participantele la aceste jocuri ale morţii. Cu toate că Prim, sora ei, este extrem de tânără, are nenorocul să fie extrasă pentru a participa la jocuri. Cu lacrimile inundându-i ochii, Katniss are să îi ia locul acesteia, lucru ce demonstrează dragostea pe care ea o are faţă de Prim.

La început cartea nu m-a impresionat, acţiunea derulându-se într-un ritm normal care mai apoi, odată cu începerea jocurilor, să devină unul extrem de alert. Desigur, în general, cărţile trec de la un ritm lent la unul mai alert, moment în care atenţia cititorului este mai bine captată. Deoarece seria aceasta este una extrem de lăudată parcă aşteptam încă de la început o explozie de evenimente însă a fost îndeajuns de mult timp pentru acest lucru şi pe parcurs.

În cadrul Jocurilor Foamei lui Katniss i se alătura Peeta, un băiat tot din districtul 12, un băiat despre care aflăm pe parcurs că are o mare atracţie pentru prima menţionată. Atracţia nu este reciprocă însă pe parcurs lucrurile par să se schimbe…sau nu? Sentimentele lui Katniss sunt extrem de confuze, făcându-l la fel de confuz şi pe cititor. Este prezent şi aici, desigur, un triunghi amoros însă el nu este extrem de conturat având în vedere că Gale nu ne este prezentat în aceeaşi măsura ca şi Peeta care ia parte la jocuri. Cu toate acestea aflăm detalii şi despre caracterul acestuia, din relatările lui Katniss.
Privită mai cu atenţie, cartea este destul de serioasă din mai multe puncte de vedere lucru ce poate fi întâlnit în mai multe distopii însă aceasta are un nivel oarecum mai ridicat faţă de al altora.

Nu ştiu ce anume aş mai putea preciza despre acest prim volum deoarece sunt multe lucruri de menţionat. Mi-a plăcut faptul că autoarea a venit cu diverse elemente noi, elemente nemaiîntâlnite în alte lecturi de-ale mele.

Sunt tare curioasă ce se va întâmpla în următoarele două cărţi având în vedere finalul acestui volum, un final pe cât de aşteptat pe atât de plin de întorsături şi urmări.

Citate:

“Îl numesc prietenul meu, dar, în ultimul an, cuvântul a început să pară prea banal faţă de ceea ce înseamnă Gale, cu adevărat, pentru mine. Săgeţi de dor îmi îndurerează pieptul. Măcar dacă ar fi aici, cu mine! Însă fireşte că nu-mi doresc asta. Nu vreau să fie în arena unde ar muri peste câteva zile… Numai că… numai că îi simt lipsa. Şi detest să fiu atât de singură. Oare lui îi e dor de mine? Trebuie să-i fie.”

“Melodia care îmi vine în minte e un simplu cântec de leagăn, cu care ne adormim copiii agitaţi şi flămânzi. Cred că e vechi, foarte vechi. Compus cu multă vreme în urmă, pe dealurile noastre. Profesoara mea de muzică numeşte aşa ceva “boare de munte”. Dar cuvintele sunt simple, mângâietoare, promit că ziua de mâine va fi mai mai plină de speranţe decât acest răstimp cumplit pe care îl numim astăzi.”

2017-09-08T20:11:16+00:00

4 Comments

  1. iri January 6, 2014 at 1:49 pm - Reply

    clar 5/5 😀 super recenzia

  2. Miauti January 7, 2014 at 10:34 am - Reply

    Seamana cu manga Battle Royale.

  3. Simoncello January 8, 2014 at 6:27 pm - Reply

    @iri: Mersi mult! :*

    @Miauti: Hmmmm….interesant :D…chiar ca seamana!!!

  4. carmen lavinia pascalau June 1, 2014 at 3:19 pm - Reply

    Jocurile Foamei
    de Suzanne Collins

    “Imaginamdu-mi casa mea,simt durerea singuratatii.Ziua asta e nesfarsita.Oare azi-dimineata am mancat mure impreuna cu Gale?Pare sa fi fost cu o viata in urma.Ca un vis lung,transformat in cosmar.Poate , daca adorm , o sa ma trezesc din nou in Districtul 12, acolo unde mi- e locul.”
    “Incerc sa-mi imaginez,pentru o clipa ,ce-ar putea fi in capul acestei femei.Ce ganduri i-l umplu cand e treaza ?Ce vise i-l cutreiera noaptea?N-am nici cea mai vaga idee.”
    “Am nevoie de cinci secunde ca sa-mi dau seama ca n-o sa pot dormi .Si am o nevoie disperata de somn pentr ca, in arena ,orice secunda in care voi ceda in fata oboselii va fi o onvitatie la moarte”
    “Singurul lucru care imi distrage atentia e privelistea pe care o zaresc prin ferestre in timp ce plutim pe deasupra orasului si apoi a salbaticiei din afara lui.Asa e imagine ape care o vad pasarile.Cu deosebire ca ele sunt libere si in siguranta .Exact asa cum nu sunt eu.”
    “Toate celelalte simturi imi dispar , iar dorinta de a supravietui preia controlul .N-am cand sa judec daca o miscare e sau nu corecta .Cand aud un suierat , actionez sau mor.”
    “Simpla intindere a membrelor imi cere un efort imens.Ma doare in atat de multe locuri , incat nu merita sa fac un inventar.”
    “Ranile mele pe cale de a se vindeca, mintea inca putin cam tulbure din cauza veninului,caldura trupului lui Rue, aflat alaturi , capul ei rezemat pe umarul meu mi-au dat senzatia ca ma aflu in siguranta.Si pentru prima oara realizez cat de singura m-am simtit in arena. Cat de reconfortanta poate fi prezenta unei fiinte umane.”
    “Ramanem asa o vreme ,inclestati intr-o imbratisare , simtindu-ne unul pe celalalt , simtind lumina soarelui, fosnetul frunzelor cazute la picioarele noastre.Pe urma fara nici un cuvant , ne despartim si o pornim catre lac.”
    “Singurul semn al scurgerii timpului e cerul , miscarea subtila a lunii .Si Peeta incepe sa mi-o arate insistand s-o urmaresc si,uneori, simt cate o palpaire de speranta inainte de a ma scufunda iarasi in chinul noptii.”
    “Vreau sa-I spun ca e nedrept.Ca eram doi straini . Ca am facut ce-a trebuit ca sa ramanem in viata si ca sa supravietuim amandoi in arena.Ca nu pot sa-I explic ce ma leaga de Gale , pentru ca n-o stiu nici eu insami.Ca n-are rost sa ma iubeasca , fiindca oricum n-o sa ma marit nicioadata sa ca o sa sfarseasac prin a ma uri mai tarziu , in loc s-o faca mai curand.”
    “As vrea sa-I spun si cat de mult ii simt déjà lipsa .Dar n-ar fi cinstit din partea mea .Asa ca stam pur si simplu alaturi , in tacere , privind cum se contureaza in jur mica noastra gara.Vad camerele de luat vederi inghesuite pe peron .”
    “Cu coada ochiului , il zaresc pe Peeta intinzandu-mi mana.Il privesc nesigura.
    -Inca o data?Pentru public?
    N-a spus-o cu manie . In glasul lui pustiit nu e nimic, ceea ce mi se pare mai grav.Baiatul cu painea imi scapa déjà printre degete.Ii iau mana si i-o strang cu putere , pregatindu-ma pentru filmare si temandu-ma de clipa in care va trebui sa-I dau definitiv drumul.”

Leave A Comment