Titlul original: Love Letters to the Dead
Gen: Ficțiune, Contemporan, Romantism, YA
Format: Broșată cu supracopertă
Număr de pagini: 320
Format: 130 x 200 mm
Traducător: Carmen Ciora
Data apariției: 2016 || Editura Trei || Goodreads
Cumpără Scrisori de dragoste pentru cei plecați
Totul începe cu o simplă temă la engleză:
Scrie o scrisoare unei persoane care nu mai e în viață.
Laurel alege să-i scrie lui Kurt Cobain fiindcă era cântărețul preferat al surorii sale, May. Și a murit tânăr, întocmai ca May.
Curând, Laurel își face un obicei din a scrie scrisori unor oameni speciali care nu mai sunt – printre care Janis Joplin, Heath Ledger, Amelia Earhart sau Amy Winehouse.
Treptat, scrisorile se transformă în jurnalul emoționant al unei adolescente care încearcă să facă față vieții de liceu, despărțirii dureroase a părinților ei, primei iubiri și, cel mai apăsător, pierderii surorii sale mai mari.
Doar dacă va începe să o vadă pe sora ei așa cum a fost cu ade¬vărat – o fată încântătoare, imprevizibilă, dar cu foarte multe probleme – va putea Laurel să se împace cu sine și să spună adevărul despre acea noapte de coșmar care i-a marcat viața pentru totdeauna.
“La fel de miraculoasă – și de neînfricată – ca o stea căzătoare.” – Lauren Myracle
“Felul în care Laurel și prietenii săi înfruntă provocările vieții este impresionant, dar cel mai tare te emoționează hotă¬rârea lui Laurel de a se ierta pe sine și pe May.” -Publishers Weekly
“Splendid și înduioșător.” – Kirkus Reviews
Ava Dellaira a absolvit Iowa Writer’s Workshop, unde a avut o bursă Truman Capote. A crescut în Albuquerque, New Mexico, și și-a luat licența la Universitatea din Chicago. Crede că această carte a căpătat contur când și-a cumpărat al doilea album din viața ei – In Utero, de la Nirvana – pe care l-a ascultat încontinuu în timp ce scria la jurnalul său. În prezent, locuiește în Santa Monica, în statul California, și lucrează în industria filmului. Pregătește un nou roman. Puteți afla mai multe despre ea la www.avadellaira.com.
Scrisori către celebrități decedate
Nu de multe ori am fost și voi fi atrasă de copertele și descrierile cărților. Și în acest caz, cele două aspecte menționate m-au făcut să mă apuc de lectura cărții Scrisori de dragoste pentru cei plecați. Nu s-a ridicat chiar la așteptările mele, însă a fost o lectură plăcută care m-a dus cu gândul la momentele când citeam Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson.
Laurel este protagonista noastră, o tânără care începe să scrie scrisori către celebrități decedate precum Kurt Cobain, Amy Winehouse, Amelia Earhart, Heart Ledger, etc. Toți aceștia o duc cu gândul la sora ei May care a decedat mult prea devreme, asemenea celebrităților cărora ea le scrie. Toate scrisorile alcătuiesc povestea cărții noastre, Laurel povestind întâmplările prin care ea trece, alături de amintirile pentru May.
Laurel este o fire instabilă, având multe momente când plânge din senin de la diverse mărunțișuri. Moartea lui May a afectat-o extrem de mult și se simte responsabilă de aceasta. Dorința ei de a-și avea alături sora mai mare este una normală, dar drama prin care trece este dublată și de faptul că părinții ei sunt despărțiți iar în peisaj ia naștere și o poveste de dragoste.
Pe cine iubește Sky cu adevărat?
Apariția lui Sky, un tânăr fermecător, îi sucește imediat mințile lui Laurel. Mi-a plăcut povestea de dragoste care ia naștere între cei doi adolescenți, însă fiecare dintre ei ascunde secrete pe care poate nu am dori să le auzim.
În momentul în care Laurel descoperă că Sky a avut o pasiune pentru May, începe să fugă de absolut tot ce o înconjoară. Acest fapt demonstrează că Laurel încă nu reușește să se confrunte cu adevărurile din viața ei, renunțând mult prea ușor.
Pe alocuri am fost un pic iritată de starea dramatică a protagonistei, dar am înțeles cauza ei așa că am încercat să nu o judec prea mult. A fost o lectură lejeră, pentru una din zilele acelea ploioase și mohorâte, care mi-a prezentat drama unei adolescente a cărei vieți a fost marcată de un eveniment inevitabil. Nu mai sunt impresionată de orice carte YA așa că pe viitor sper la ceva mai bun decât această dramă recomandată pentru cei care au cel puțin 14 ani.
Stilul autoarei Ava Dellaira a fost unul liric, plăcut, dar nu mi-a plăcut combinația cu versurile pe care le include des printre pagini (nu prea erau genul meu în acest caz). Consider că modul de scriere al autoarei a ajutat foarte mult la conturarea poveștii care în caz contrat nu mi-ar fi plăcut.
A trăi în trecut în timp ce avem remușcări nu este niciodată o soluție bună. Mereu trebuie să trăim în prezent și să ne avântăm către viitor. Aprecierea lucrurilor pe care le avem si renunțarea la a avea regrete ne va ușura viața mai mult. Cât timp nu avem regrete vom fi împăcați cu alegerile noastre pe care trebuie mereu să ni le asumăm.
“Și atunci s-a întâmplat – ciuguleam un Nutter Butter și mă uitam la Sky printre frunzele care cădeau. Aia a fost clipa în care m-a văzut. Se răsucise ca să vorbească cu cineva. Și-a încetinit mișcările. Ochii ni s-au întâlnit câteva momente, înainte ca ai mei să privească în altă parte. Am simțit cum mi se aprind scântei sub piele. Ideea e că, atunci când m-am uitat din nou, Sky încă mă privea. Ochii lui erau ca vocea ta – cheia potrivită pentru un loc din mine care ardea de nerăbdare să se deschidă.” (p.12)
“Ai fi zis că o orchestră invizibilă începuse să cânte coloana sonoră a unei vieți noi. Și atunci te-am auzit. Mă întrebam dacă așa se simțise și May în liceu. Probabil că da, fiindcă asta era muzica ei. Toate cântecele pe care le ascultaserăm împreună au început să se audă în același timp. Lumea în care dispăruse May era acolo. Mi-am luat privirea de la Sky, ai cărui ochi erau încă pe mine, și m-am întors spre Natalie și Hannah. Am râs din toată inima, copleșită de acea ființă secretă care-aș fi putut deveni. Hello, hello, hello.” (p.29)
“— La ce te gândești?
— La nimic…
— Vrei să mergi undeva anume?
— Nu, îmi place să mergem pur și simplu cu mașina.
Apoi și-a luat mâna de pe piciorul meu, palma lui mi-a găsit mâna și m-a prins de ea și l-am simțit ca pe o ancoră care mă leagă de Pământ. Eram din nou cu el în mașină și el continua să conducă, cu viteză, dar niciodată mai repede, și niciodată mai încet. Mereu la fel.” (p.63)
Leave A Comment