Titlul original: A Monster Calls
Gen: Ficțiune, Fantasy, Horror, YA
Format: Broșată cu clapete
Număr de pagini: 215
Format: 165 x 210 mm
Traducător: Roxana Gamarț
Data apariției: 2015 || Editura Trei || Goodreads
Cumpără Chemarea Monstrului
După o idee originală de Siobhan Dowd
„O capodoperă inegalabilă.” — Publishers Weekly
Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei.
Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele.
Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.
Chemarea monstrului, roman dublu câştigător al Carnegie Medal (pentru ficţiune şi ilustraţii), spune o poveste extrem de emoţionantă despre dragoste, pierdere şi speranţă, după o idee a lui Siobhan Dowd, a cărei moarte prematură a împiedicat-o să dea glas poveştii.
Monștri există
Cu pași destul de înceți, reușesc și eu să mă pun la zi cu unele lecturi populare. Una dintre acestea este Chemarea monstrului, o carte despre care am auzit extrem de multe lucruri și care, între timp, a primit și o ecranizare (la care mă voi uita asap!).
Neștiind exact despre ce este lectura cu pricina, cu vagi informații primite doar din descriere și titlu, am pornit la lectură și m-am trezit la scurt timp acaparată de poveste. Protagonistul nostru, Conor O’Malley, este un băiat care locuiește împreună cu mama sa. Încetul cu încetul am descoperit o poveste de viață extrem de tristă, plină de greutate și însemnătate, prin care sunt sigură că mulți copii trec.
Tuturor ni s-a spus la un moment dat că monștri nu există, însă consider că toți avem câte un monstru care ne urmărește în spatele minții din când în când.
Încă de la prima pagină am făcut cunoștință cu un așa numit monstru pe care Conor îl vede la o anumită oră. Nu m-am lămurit care ar fi legătura acestui monstru cu povestea în cauză până mai apoi când mi-au fost expuse patru povești care nu au un final fericit.
4 povești cu final nefericit
Monstrul nostru este de fapt arborele de tisă aflat lângă casa lui Conor și acesta îl va ajuta pe băiat să spună lucrurile de care se teme, pe care le ascunde în mintea sa din diverse momente.
Pentru a-l învăța pe Conor diverse lecții, arborele de tisă îi va expune 3 povești care mi s-au părut interesante. Spre deosebire de clasicele povești cu final fericit, acestea se află la polul opus. Conor nu este mulțumit de relatările arborelui de tisă, întrucât în sufletul său se duce o luptă mult mai mare, o luptă mult prea grea pentru orice om, darăminte pentru un copil. Cea de a patra poveste este cea mai dificilă, aceasta aparținându-i lui Conor.
Nu vreau să vă ofer spoilere care ar putea să vă strice plăcerea lecturii, însă vă pot spune că mi-a plăcut mult această carte și am fost impresionată de ideea lui Siobhan Dowd, pe care Patrick Ness a reușit să o pună în practică.
Am auzit de multe persoane care au plâns la această carte (și la film), așa că eram pregătită pentru o atmosferă apăsătoare. Nu am plâns la această carte. Nu am plâns decât până în momentul când am plâns. Nu mi se întâmplă prea des să plâng când citesc (cu toate că de fel pot plânge extrem de ușor), dar de această dată am făcut-o. A fost exact la final, când nu mă mai așteptam să plâng, dar tot am făcut-o. Am plâns cu lacrimi pe care nu puteam să le stăpânesc, de parcă văzusem o dramă emoționantă care m-a atins până la suflet.
Dacă nu vă plac cărțile triste, nu vă recomand Chemarea Monstrului. Cu toate acestea, eu zic să o citiți pentru că surprinde foarte bine trăirile unui băiat și ale altor personaje aflate într-o situație dificilă pe care viața ne-o poate oferi când ne așteptăm mai puțin. Voi vă temeți de monștri din întuneric? Ce se ascunde în sufletul vostru. 🙂
“Și atunci monstrul îi vorbi.
— Conor O’Malley, șuieră, lăsând să se reverse din el o duhoare caldă, de gunoi. Valul de aer împuțit năvăli pe fereastra lui Conor, spulberându-i pletele. Vocea monstrului se rostogoli în tonalități joase, dar puternice, vibrând atât de tare, încât Conor o simți înfigându-i-se adând în piept.
— Am venit după tine, Conor O’Malley, spuse monstrul, împingând zidul casei, care se cutremură făcând să cadă tablourile de pe pereții camerei lui Conor, iar cărțile, aparatele electrocasnice și un vechi rinocer de pluș să se prăbușească pe podea.
Un monstru, se gândi Conor. Un monstru adevărat, în carne și oase. În viața reală, în care ești treaz. Nu în vis, ci aici, la fereastra lui.” (p.18)“— O să întârzii, mormăi Conor, aruncând o privire spre ceas.
— Bine, dragul meu, zise ea, clătinându-se încet spre el și sărutându-l pe frunte. Ești un copil bun, adăugă ea. Uneori îmi doresc să nu fi fost atât de bun.
În timp ce se îndrepta spre ușă, el o zări bându-și ceaiul la fereastra de deasupra chiuvetei din bucătărie, iar când deschise ușa, o auzi vorbind ca pentru tine: «Ia uite, arborele ăla de tisă.»” (p.27)“«E doar un vis», își repetă el.
— Dar ce este un vis, Conor O’Malley? îl întrebă monstrul, aplecându-se asupra lui, astfel încât ajunse față în față cu el. Cine poate spune ce altceva este, dacă nu un vis?” (p.40)“— Uneori, oamenii au nevoie să se mintă pe ei înșiși, mai mult decât pe oricine altcineva.” (p.72)
“— Știi, ăla e un arbore de tisă, zise ea într-un târziu.
Conor își dădu ochii peste cap, dar fără să fie răutăcios.
— Da, mamă, mi-ai mai spus de vreo mie de ori.
— Să stai cu ochii pe el cât sunt plecată, ai înțeles? zise ea. Ai grijă să fie aici când mă întorc, bine?
Iar Conor înțelese că ăsta era felul ei de a-i spune că avea să se întoarcă, așa că nu putu să facă mai mult decât să dea din cap. Și amândoi continuară să privească spre arbore.” (p.88)
Leave A Comment