Gen: Ficțiune, Dramă, Roman Psihologic
Format: Digital
Număr de pagini (varianta doc): 311 pagini
Data apariției: 2016 || Facebook || LinkedIn || Goodreads
Călătoria hoinară, plină de paradoxuri, deja vu-uri, atemporală și pluridimensională, sinuoasă și turbulentă a unui adolescent, marcată de permanenta încercare de a-și schimba condiția la care părea că a fost condamnat la vârsta de 7 ani! Cartea este distanța dintre două puncte ”ești un ratat!”, primul punct întipărit pe coala albă a minții fragile de copil și ”ești un geniu!”, al doilea punct îngroșat cu fiecare aplauze primite ca tânăr artist.
Cele 3 vieți ale lebedei negre
Întotdeauna am dorit să descopăr mai mulți autori din România și îmi place să îi susțin pe cei la început de drum, de fiecare dată când am ocazia. Cu toate că spun la început de drum, nu aș putea spune 100% acest lucru și despre cartea Purgatoriul lebedei negre scrisă de Găbrian Georgiana.
Neștiind despre ce este cartea autoarei, am pornit lectura ei și la scurt timp am descoperit un stil complex prin care Găbrian a reușit să mă impresioneze (să mai zică lumea că nu avem scriitori talentați).
Povestea este spusă din perspectiva protagonistului, așa numitul Sebas Diniasi, un tânăr care m-a trecut prin numeroase stări. Pot spune încă de la început că m-a contrariat acest personaj și nici nu m-am simțit apropiată în mod special de vreunul dintre personaje, însă am simțit că citesc din nou o carte românească, gândul zburându-mi pentru o clipă la autorii clasici.
Sebas este asemenea unei pisici negre, care are mai multe vieți. În cazul nostru, el este o lebădă neagră ce are un destin presărat cu numeroase întortocheri de care personajul pare să nu poată scăpa. Prins în primele lui două vieți marcate de evenimente dureroase și chiar macabre, Sebas devine un tânăr care începe să se regăsească în lumea artei. Filmele și mai apoi muzica îi vor fi prietenele cu care își trăiește existența, el devenind un actor și muzician apreciat, talentul său fiind apreciat și dorit de multe persoane din jurul său.
Cu toate acestea, arta este doar o formă de scăpare din trecutul său pe care îl neagă în fiecare clipă. Am apreciat faptul că autoarea a creat un personaj complex, care se luptă cu propriul trecut, prezentul său fiind ca o fantasmă în care nu reușește să trăiască cu adevărat, întrucât se pierde în artă, alcool, ocazionale droguri și idile care nu îi vor opri niciodată suferința pierderii unei persoane dragi lui.
Odată cu începerea unei așa zise a treia vieți, Sebas reușește să își mai deschidă aripile de lebădă, de fluture însângerat, și să treacă spre următoarea etapă care l-ar transforma în ceea ce ar trebui să fie cu adevărat. Momentul când își acceptă trecutul este cel când va reuși să trăiască în prezent și să își creeze o cale clară spre viitor.
Personajele precum Daria, Cristian, Florian, Eva, Danny sau Nani și-au îndeplinit foarte bine rolul de participanți la acțiune, ei ajutându-ne să îl percepem mai bine pe Sebas. Cu cât am citit mai mult, cu atât am început să deduc mai bine conturul acestui personaj care m-a pus în dificultate în timp ce încercam să îl percep.
Am avut și o mică experiență interesantă pe parcursul lecturării Purgatoriului lebedei negre. În timp ce vizionam o piesă de teatru, am simțit că există parcă o oarecare legătură între cele două personaje (Jake din Jake și femeile lui, și Sebas), care erau total rupte de prezent, trăind în experiențele trecutului, în femeia trecutului. A fost un fel de deja-vu pentru mine și a fost tare interesant să simt pentru o clipă cum cartea pe care o citesc părea să îmi fie expusă live.
Această lectură mi s-a părut total diferită de ce am mai citit până acum, stilul autoarei transpus în personajul Sebas părându-mi-se ca o poezie complicată pe care o analizezi rând cu rând. Odată cu prima scenă în care regăsim personajele aflate la o piesă de balet, am devenit probabil la fel de confuză ca și protagonistul căruia i se declanșase o stare de blocaj trecut-prezent. La fel m-am simțit și eu blocată, întrucât nu înțelegeam pe deplin trăirile lui Sebas. Ce se întâmplase în trecut de dispăruse? De ce încearcă să își apropie trupul de Victoria dacă nu o iubește? Ce îl face să se suprasolicite din toate punctele de vedere de la o zi la alta?
Odată ajunsă la final m-am bucurat că am reușit să descopăr începutul unui zbor al lebedei negre, autoarea realizând și un fel de mini update al cărții, în cadrul epilogului. Dacă sunteți în căutare de literatură românească, vă recomand această carte scrisă într-un mod ireproșabil. Puțin prea complicată pe gustul meu, dar plină de sentimentele unui tânăr care încearcă să se redescopere, Purgatoriul lebedei negre este o carte realizată cu mare atenție, care îți va ridica întrebări despre cât de ușor putem să fim prinși în evenimentele tragice care ne marchează viața.
“[…] Îi privesc cu o silă amestecată cu stupefiere. Nu cred că vreau să devin adult vreodată! Cel puțin nu în circumstanțele date!
Fluturele se zbate acum pe încheietură, iar aripile fac un zgomot de glonte, curgând din ele șiruri groase sângerii, care umplu neobișnuit de repede palma, chiar și pe parchet ajung. De unde atâta sânge din corpul firav al fluturelui? El a eliberat glontele, ori a fost cel lovit?”“[…] Simt nevoia – Aș vrea să vorbesc cu tine despre ceea ce s-a întâmplat atunci, tată…
— Știu, Sebas!
— Dar nici un gând nu vine precis…
— Nu te forța…
— Și în fond, ce rost mai are?
— Fiule – și își trece mâna peste obrazul meu.
— Nu se mai schimbă nimic… și poate nici nu vreau, chiar dacă nu înțeleg totul.
— Vei înțelege! Sunt lângă tine… – și sunt acaparat de brațele lui mari și protectoare. În strânsoarea asta nu mai simt nici teamă, nici confuzie ori altă trăire care denotă slăbiciune. Las amintirile în urmă și mă abandonez în liniștea ce mă cuprinde, ca pe un copil ce tocmai a fost trezit dintr-un coșmar.
— Sebas, ce ai aici? – degetele aciuate în păr masează un anume punct. Tresar – Sebas, ce e cu cucuiul ăsta? – mă trag încet.
— Nimic…
— Sebas!”“Rătăcesc precum un fugar printre cotloane vechi și părăsite, ascunzându-mă de orice: umbra mea, luminile abundente, zgomotele gândurilor… De ce spune că sunt eroul lui? Nici nu îl cunosc! Poate ne-am întâlnit odată demult, dar eu mă întâlnesc cu atâția oameni! Nu am cum să îi rețin pe toți. De ce vrea să fiu eroul lui? De ce vrea asta Mateescu? Sunt un umil tânăr care se pierde totalmente în muzică și film, care trăiește prin personaje și prin sunete, nu printr-o existență proprie! Sunt manifestări ale sinelui! Uneori, îmi place mai mult să fiu altcineva într-un rol sau pe scenă decât eu. E mai confortabil. Am impresia că mi-am construit degeaba zidul de cărămizi, căci mă sufocă, mă agasează, mă ține ostatic, în loc să mă protejeze de ce e în jur. Oare ar trebui să îl surp, asta vrea, de fapt, puștiul să mă învețe? Sau din contră, îmi sugerează că îi confer sinelui prea multă libertate și, de aceea, se retrage în colțul unui rănit sângerând. E adevărat că nu am limite, nu cred că e ceva normal în mine: nici mintea (care mă împinge spre limite neobișnuite, care nu are nevoie de somn sau de relaxare, căreia îi place să stea mereu într-o stare de încordare și de agitație), trupul care rezistă cu stoicism tuturor agresiuilor la care e supus deliberat sau nu, inima care a găsit sursa unei energii inepuizabile: bate ca nebuna, într-un ritm haotic.”
Cel mai greu îmi e să vorbesc despre mine, când nu mai există nici un personaj, după care să mă ascund… Sunt doar eu, Georgiana Găbrian. Şi când mă gândesc că în copilărie, deşi citeam foarte mult, consideram scriitorii nişte singuratici, fără prieteni şi fără noţiunea de viaţă socială… Şi iată-mă şi pe mine în aceeaşi ipostază, deşi, între timp, noua mea realitate a modificat preconcepţia avută. Îmi place să scriu, să creez universuri şi să dau naştere personajelor, care ajung până la urmă să mă comande. Aşa cum face orice copil răsfăţat părintelui său. Căci da, le răsfăţ, acordându-le timp, energie, sinele… Această carte (prima publicată) face parte din trilogia „Eurile infidele dintr-un cufăr”, următoarea se va numi „Foc de artificii”. Îmi plac nisipul, marea, ciocolata, scrisul şi muzica, prietenii şi stele, îngerii, universul şi călătoriile… Ador libertatea spiritului şi nu înţeleg minciuna, visez cu ochii deschişi personaje noi şi mă implic în creionarea lor până la epuizare. Visul tău care e? Urmează-l… cu credinţa că sinele nu trăieşte în afara lui. Dacă s-a trezit din vis, moare!
Leave A Comment