Seria: Cronicile din Narnia (The Chronicles of Narnia)
Titlul original: Prince Caspian
Gen: Carte ilustrată, Carte pentru copii, Crăciun, Ficțiune
Format: Hardback
Număr de pagini: 360
Traducere: Irina Oprea și Radu Paraschivescu
Ilustrații: Pauline Baynes
Data apariției: Decembrie 2016 || Editura Arthur || Goodreads
Cumpără Prințul Caspian
Multă vreme a trecut şi multe s-au schimbat în Narnia de când au plecat Regii şi Reginele înscăunaţi de Aslan, adică Peter, Susan, Edmund şi Lucy. Tărâmul a fost cucerit de telmarini, un popor fără pic de iubire faţă de Vechii Narnieni şi de obiceiurile lor.
Caspian, moştenitorul de drept al tronului, se răscoală împotriva cârmuirii telmarine şi luptă alături de Animalele Vorbitoare pentru recucerirea Narniei. Însă armata unchiului său este mult mai numeroasă şi dă semne că l-ar învinge. Tânărului rege nu-i rămâne decât să sune din corn şi să spere că la chemarea lui vor răspunde cei mai viteji luptători din toate timpurile.
Înapoi la Cair Paravel
Alături de personajele mele preferate, Susan, Lucy, Edmund și Peter, am călătorit din nou în magica lume a Narniei. Însă de această dată personajele au fost chemate în Narnia cu un scop important.
Ajunși în Narnia, aceștia nu recunosc locul unde se află. După ce pun cap la cap indiciile, deduc că Narnia este mult mai schimbată față de cum o știau ei, și încearcă să afle motivul pentru care totul este diferit.
Apariția unor noi personaje importante, precum este Caspian, m-a bucurat, și am fost alături de fiecare în lupta pentru recucerirea Narniei de altădată.
Trebuie să lupți pentru a deveni prinț
Caspian este unul dintre cei care dorește să readucă Narnia înapoi la viață, însă unchiul său îl împiedică în dorința sa de a îi da jos de la putere pe telmarini. Sperând la un ajutor divin, Caspian va suna din cornul special despre care se povestea că i-ar aparține reginei Susan. Acel moment declanșează următoarea aventură prin care vor trece Lucy, Susan, Peter și Edmund în Prințul Caspian.
Mi-a plăcut mult acest volum marca C.S. Lewis, și abia aștept să apară și următorul, întrucât este unul dintre preferatele mele!
Cu fiecare volum, se văd schimbări mari, personajele cunoscute nouă fie crescând, fie dispărând din peisaj. Odată ajunsă la finalul seriei sunt sigură că voi privi din nou cu nostalgie către primul volum, și voi dori să pornesc iar la aventuri alături de regi, regine și animale vorbitoare care numai în Narnia pot fi întâlnite. ^_^
“Tot vorbind, străbătură curtea și trecură de pragul care dădea spre ceea ce fusese cândva sala. Aceasta semăna foarte bine cu o curte, fiindcă acoperișul dispăruse demult, așa că rămăsese doar un spațiu acoperit cu iarbă și margarete, însă ceva mai scurt și mai îngust și cu ziduri mai înalte. La capătul îndepărtat se afla un fel de terasă cam cu un metru mai sus decât restul.
— Mă-ntreb și eu, chiar era sala? spuse Susan. Și ce-o fi chestia asta care-aduce a terasă?
— Prostuțo, nu-ți dai seama? făcu Peter, pe care pusese stăpânire o emoție ciudată. Era podiumul unde se găsea Masa cea Mare, unde stăteau Regele și curtenii lui de frunte. Parcă n-ai mai ști că am fost și noi Regi și Regine și că am stat pe un podium la fel ca ăsta, în sala mare de la noi.” (p.18-19)“Locul unde se întâlniseră cu Faunii era, bineînțeles, chiar Câmpul Dansator, iar Caspian și prietenii lui rămaseră acolo până la noaptea Marelui Sfat. Să dormi sub cerul liber, să bei doar apă din fântână și să te hrănești aproape numai cu alune și fructe de pădure era un lucru neobișnuit pentru Caspian, după patul lui cu așternuturi de mătase din iatacul tapisat de la castel, cu mâncăruri aduse de tipsii de aur și argint în salon și cu slujitorii gata să-i facă poftele. Dar nu se simțise niciodată mai bine. Niciodată somnul nu-i fusese mai odihnitor și nici mâncarea mai gustoasă. Unde mai pui că începuse să se călească, iar chipul lui începuse să semene cât de cât cu al unui rege.” (p.77)
“«Lucy», se auzi din nou chemarea – nici vocea tatălui ei, nici a lui Peter. Se ridică în capul oaselor, tremurând de emoție, dar nu și de frică. Luna strălucea atât de tare, încât priveliștea pădurii din jur era aproape la fel de limpede ca ziua, cu toate că părea mai sălbatică. În spatele ei se găsea pădurea de brazi; mai departe, undeva în dreapta, vârfurile ascuțite ale stâncilor din capătul îndepărtat al defileului; iar în față, porțiunea de câmpie dincolo de care se vedea, la un zbor de săgeată, un luminiș tivit de copaci. Lucy se uită țintă la copacii din jurul luminișului.
— Măi să fie, chiar se mișcă, își spuse ea. Au plecat la plimbare.
Se ridică în picioare, cu inima bătându-i nebunește, și se apropie de ei. Se auzea fără doar și poate un zgomot în luminiș, un zgomot de felul celui pe care-l fac copacii când bate vântul cu putere, cu toate că în noaptea aceea nu se simțea nici măcar o boare. Și totuși nu era zgomotul obișnuit al unui copac. Lui Lucy i se păru că deslușește un fel de muzică, însă nu izbuti să prindă cântecul la fel cum nu izbutise să priceapă cuvintele cu o noapte înainte, când copacii aproape că-i vorbiseră.” (p.125-126)
Leave A Comment