carte harry potter camera secretelor pom craciun

Gen: Cărți pentru copii, Ficțiune, Magie, Fantasy, YA, Vrăjitori
Format: Hardback cu supracopertă
Număr de pagini: 400
Format: 205 x 150 mm
Traducător: Tatiana Dragomir
Data apariției: Mai 2016 || Editura Arthur

Sinopsis:
Harry Potter are o vară plină: petrece o zi de naștere groaznică, primește avertizări sinistre de la un elf de casă pe nume Dobby și fuge de la familia Dursley cu mașina zburătoare a prietenului său Ron.
La Hogwarts începe un nou an școlar, iar Harry aude niște șoapte ciudate pe coridoarele goale. Apoi au loc mai multe atacuri misterioase – previziunile sumbre ale lui Dobby par să se adeverească…

Rating: 5+/5

harta din cartea harry potter camera secretelor luminite craciun

Un nou an școlar plin de magie

Harry Potter și Camera Secretelor este volumul al doilea din seria populară Harry Potter. Cred că nu mă voi sătura niciodată de lumea magică harry potterească, și orice apariție nouă marca J.K. Rowling mă va face să tresar și să mă gândesc cu drag la zilele când am descoperit cărțile ei.

Editura Arthur a adus la viață din nou această serie dragă mie, și mă bucur să o pot citi într-o ediție tradusă cu atenție și corectitudine. Da, încă sunt fană a denumirilor vechi cu care mă obișnuisem atunci când am lecturat ediția apărută la editura Egmont, dar mă adaptez ușor și la noile traduceri, unele dintre ele părându-mi-se chiar interesante (și corecte pe deasupra).

Acest volum este la fel de plin de aventură ca și primul, și mi-a plăcut să descopăr din ce în ce mai multe minunății ce țin de lumea vrăjitorilor.

carte harry potter camera secretelor luminite craciun

Dobby și șoseta eliberatoare

Unul dintre personajele mele preferate ale acestui volum, a fost spiridușul de casă, Doby. Cu toate că pot fi momente în care el pare enervant, toate intențiile sale sunt nobile, și chiar trece mult de limitele și atribuțiile pe care un spiriduș de casă le are, lucru pe care l-am apreciat mult.

Gilderoy Lockhart, noul profesor de Apărare contra Magiei Negre, a fost un alt personaj demn de reținut. Acesta s-a făcut remarcat prin caracterul lui plin de minciuni și amuzamentul pe care l-a emanat prin felul lui de a fi (amuzamentul pentru cititor, desigur). Nu a fost un personaj de la care am putut învăța lucruri bune, dar caracterul lui a produs haz.

Călătoriile prin Pădurea Interzisă, păienjenii, reapariția personajului negativ de care se tem toți: Lordul Voldermort. Recunosc că nu mi-a plăcut traducerea numelui lui Tom Riddle: Tom Doodler (like, what?), însă traducerea are sens atunci când numele lui Voldermort este creat din inițialele acestui personaj.

Dacă nu ați citit încă seria Harry Potter, niciodată nu este prea târziu. Să nu vă așteptați la o serie care să se asemene cu altele. Are ceva cu totul aparte, și sunt sigură că veți îndrăgi personajele și locurile unde se petrec toate aventurile.

Citate:

“Într-adevăr, bagheta lui Ron era aproape ruptă în două; vârful îi atârna bleg, abia mai ținându-se în două așchii.
Harry vru să spună că sigur vor reuși ei s-o repare cumva după ce vor ajunge în școală, dar nu apucă să scoată nici măcar un singur sunet, căci în acel moment mașina fu izbită dintr-o rână cu atâta putere, că ai fi putut crede că un taur înfuriat s-a repezit în ea. Harry se pomeni aruncat grămadă peste Ron. În secunda următoare o altă lovitură, la fel de puternică, veni de deasupra.
– Ce-i as…? începu Ron, dar uitându-se afară prin parbriz i se tăie respirația.
Harry aruncă și el o privire afară exact în momentul în care o ramură de copac cât un piton de groasă îi izbi cu putere. Se izbiseră de un copac care acum îi ataca! Trunchiul copacului se îndoise aproape în două ca să-și ia avânt, iar crengile lui noduroase, asemeni unor pumni, loveau mașina pe unde nimereau.
– Aaaah! țipă Ron în clipa în care încă o ramură răsucită lovi portiera din partea lui, îndoind-o zdravăn.” (p.91)

“După episodul dezastruos cu știmele, profesorul Lockhart nu mai adusese în clasă nicio altă dihanie ca material didactic. Acum se mulțumea doar să le citească elevilor cu voce tare un fragment din cărțile lui, ba uneori și punea în scenă câte un fragment mai palpitant. De obicei pentru aceste mici scene îl ruga pe Harry să-l ajute. Până acum Harry jucase așa: întâi rolul unui țăran ardelean pe care Lockhart îl vindecase de o Vrajă de Gângăveală, apoi un yeti care avea guturai și un vampir care, de când avusese de-a face cu Lockhart, nu mai putea mânca nimic altceva decât salată verde.
Apoi, în timpul următoarei ore de tehnici de apărare împotriva magiei negre, Lockhart îl trase din nou în fața clasei ca să interpreteze rolul unui vârcolac. Harry ar fi refuzat rolul, dar avea un motiv foarte puternic ca să-i întrețină lui Lockhart buna dispoziție.” (p.192)

“Astfel, cu Fang țopăind în jurul lor și amușinând fiecare rădăcină de copac și fiecare frunză, intrară în Pădurea Interzisă. La lumina baghetei lui Harry, reușiră să urmărească un șir lung de păienjeni care mergeau de-a lungul potecii. După vreo douăzeci de minute, timp în care Harry și Ron nu schimbaseră nicio vorbă, ascultând încordați și încercând să prindă orice zgomot care nu seamănă cu trosnetul unui vreasc rupt sau cu foșnetul frunzelor, ajunseră într-un loc în care pădurea era atât de deasă, încât nu mai puteau vedea nici măcar stelele de deasupra. Singura rază de lumină care se mai zărea în marea de întuneric ce-i înjonjura era luminița din vârful baghetei lui harry. Atunci observară că păienjenii începuseră să se abat de la potecă.” (p.317)

Puteţi găsi această carte la librăria online Libris! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi carti online, Libris fiind o librarie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la carti in engleza. Puteţi găsi la această librarie aproape orice carte vă doriţi.