Titlul original: Miss Peregrine’s Home For Peculiar Children
Gen: Ficțiune, Aventură, Fantasy, Mister, Paranormal, Time Travel, YA, Carte ilustrată
Format: Hardback
Număr de pagini: 392
Format: 140 x 205 mm
Traducător: Gabriella Eftimie
Data apariției: Noiembrie 2013 || Editura ART || Goodreads
Cumpără Miss Peregrine 1
O insula misterioasă. Un orfelinat abandonat. O stranie colecţie de fotografii.
O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.
De mai mult de un an de zile aud atât de multe lucruri despre seria Miss Peregrine, însă am avut un talent aparte de a “evita” cărțile trilogiei, până în momentul când în toamna lui 2016 a apărut adaptarea cinematografică. M-am decis acum că este momentul să mă apuc de această serie, și să fac cunoștință cu lumea magică și ciudata a lui Ransom Riggs.
Odată pornită la lectură, am fost absorbită de stilul autorului, așa că nu am putut face pauză decât după primele 100 de pagini, chiar când mă pregăteam să descopăr un nou univers.
JACOB VEDE MONȘTRI
Mi se pare amuzant faptul că în această perioadă, după ce am avut parte de un personaj pe nume Jacob în Fantastic Beasts and Where to Find Them, m-am întâlnit cu un alt Jacob în prima carte din Miss Peregrine. Jacob este un băiat care nu prezintă ceva special față de alți băieți de vârsta lui, nepărându-mi-se un personaj care să mă impresioneze în vreun fel.
În centrul atenției este bunicul lui Jacob, bătrânul Abe, care este considerat nebun de mai toată lumea. Întrucât acesta are perioade când se comportă straniu și vorbește de niște persoane ireale, atât fiul cât și nepotul lui Abe, cred despre acesta că fabulează, iar medicamentele sunt singurele care îl pot ajuta.
După ce Abe moare în niște condiții macabre, sfâșâiat de niște creaturi sălbatice pe care Jacob le vede, nepotul bătrânului începe să creadă că înnebunește și el. Ce monștri văzuse acesta în pădurea unde moare Abe?
CĂMINUL COPIILOR DEOSEBIȚI
Mi-a plăcut mult ideea acestei cărți, autorul aducând ceva nou cititorului. Prin intermediul unor fotografii vechi colectate de la diverse persoane, Ransom Riggs a țesut cu măiestrie o poveste ciudată și înfricoșătoare, cu note pline de aventură și elemente fantastice.
Am descoperit căminul copiilor deosebiți, un loc unde mulți copii speciali, cu puteri interesante, trăiesc la infinit aceeași zi, motivele fiind unele la care nu m-aș fi gândit niciodată de una singură. Alături de aceștia se află Miss Peregrine, o dădacă care posedă o putere pe care mulți și-ar dori-o.
PRIN BUCLĂ, ÎNAINTE ȘI ÎNAPOI ÎN TIMP
Cartea include elemente de călătorie în timp, personajele având posibilitatea de a călători în timp și spațiu. Cu toate că la început acest tip de călătorie pare ceva atractiv și distractiv pentru Jacob, lucrurile se schimbă subit. Pericolele sunt la tot pasul, iar neatenția băiatului va putea costa viața multora.
Această lectură nu mi s-a părut atât de înfricoșătoare după cum tot auzisem. Are o serie de momente puțin macabre (nu ceva deranjant față de o carte cu adevărat horror), așa că o consider mai degrabă o aventură ciudățică, personajele diferite și cele negative oferind un vibe întunecat lecturii.
SĂ N-O SĂRUȚI!
Cei care au citit cartea știu foarte bine la ce mă refer! Citind sinopsis-ul cărții, și chiar vizionând trailer-ul filmului, nu am realizat că există și o poveste de dragoste în Miss Peregrine. Am fost surprinsă de acest lucru, și mi-au plăcut momentele presărate cu iubire copilărească.
Personajele acestei cărți sunt toate diferite, și speciale într-un anumit mod. Cu toate acestea, nu am reușit să mă leg emoțional de vreunul din ele, lucru de care mi-a părut rău.
Vă recomand Căminul copiilor deosebiți, fiind un prim volum promițător pentru seria Miss Peregrine. Finalul cărții nu a fost la nivelul așteptărilor mele, dar am auzit păreri bune despre ce urmează, așa că sunt tare curioasă! Aventura pe care îi așteaptă pe copiii deosebiți cred că va fi una dificilă, dar palpitantă pentru cititor.
Dacă veți să vedeți cum niște fotografii reale și vechi prind viață într-un mod cu totul neașteptat, citiți și voi primul volum al lui Ransom Riggs. Aventura, fantasticul, scenele înfricoșătoare, personajele deosebite și poveștile lor, vă vor cuceri!
“Era insula bunicului meu. Amenințătoare și pustie, învăluită în ceață, păzită de un milion de păsări gălăgioase, arăta ca o fortăreață străveche, construită de niște giganți. Când m-am uitat spre stâncile ei dezgolite, cu vârfurile pierdute într-un recif de ceață fantomatică, gândul că s-ar putea să fie un loc magic nu mi s-a mai părut chiar așa de ridicol.” (p.75)
“Am alergat într-un suflet până jos și m-am târât pe burtă până la marginea scândurilor rupte și umflate, de parcă aș fi vrut să mă apropii de o copcă pe gheața subțire. Patru metri mai jos, învăluite într-un voal de praf și întuneric, se vedeau rămășițele cufărului. Se fărâmițase ca un ou imens în mii de bucățele, amestecate acum cu dărâmături și așchii din podeaua distrusă. Câteva bucățele de hârtie se împrăștiaseră prin toată încăperea. Se pare că fădusem, totuși, peste o cutie cu scrisori! Am mijit ochii și mi-am dat seama că nu erau scrisori, ci fotografii – puteam să disting chipuri și siluee. Erau cu zecile. Entuziasmul meu nu dură mai mult de o secundă. Mi-am dat seama de ceva înspăimântător.
Chiar trebuia să cobor acolo. ” (p.122-123)“Soarele apunea deja când am pornit spre casă. Emma s-a lipit de mine, dosul palmei ei atingându-mi mâna în timp ce pășeam unul lângă altul. Trecând pe lângă un măr, undeva la marginea orașului, se opri ca să culeagă un fruct, dar nu ajungea nici până la cel mai de jos, chiar dacă se ridicase pe vârfuri. Am făcut ce-ar fi făcut orice gentleman, am ridicat-o, curpinzându-i mijlocul cu brațele, încercând să nu gâfâi din cauza efortului. Brațul ei alb, întins, și buclele ei umede străluceau în soare. Când am lăsat-o jos, mi-a dat un sărut mic pe obraz și mi-a întins mărul.
– Poftim, spuse, îl meriți.
– Ce, mărul sau sărutul?” (p.216-217)
Leave A Comment