Recenzie: Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman

Colecția: Nemi
Titlul original: The Sleeper and the Spindle
Gen: Repovestire, Basm, Fantasy, Ficțiune, Carte ilustrată
Format: Broșată cu clapete
Număr de pagini: 68
Ilustrații: Chris Riddell
Traducător: Ruxandra Toma
Format: 165 x 235 mm
Data apariției: 21 Martie 2016 | Editura Nemi | Editura Nemira | Fb Nemira | Fb Nemi | Goodreads
Cumpără Frumoasa adormită și fusul

Sinopsis:
O senzațională repovestire a basmelor clasice. Scriitorul Neil Gaiman și ilustratorul Chris Riddell țes împreună un fel de Albă-ca-Zăpada și, aproape, o Frumoasă adormită, cu note subtile de magie întunecată, ce-i va ține pe cititori vrăjiți de la început până la sfârșit.

În ajunul nunții sale, o tânără regină pleacă pentru a salva o prințesă din mrejele unei vrăji întunecate. În locul rochiei de mireasă își pune cămașa de zale, își ia sabia și, alături de trei pitici curajoși, străbate tunelurile întunecate de sub munți pentru a ajunge la regatul adormit. Ieșind din tiparele basmelor clasice, regina decide să-și construiască singură destinul, iar tânăra adormită nu este nici ea ceea ce pare.

Elemente familiare ale basmelor clasice se combină cu subtile tușe moderne, iar rezultatul este o poveste savuroasă, captivantă și întunecat-amuzantă. Originali și surprinzători, cei doi autori își cuceresc cititorii prin ceea ce ar putea fi culmea colaborării lor artistice. Prin povestea minunat scrisă și datorită minunatelor ilustrații ale lui Chris Riddell, bogate în detalii prețioase, cartea poate fi un cadou cu adevărat special și rafinat.

S-ar putea să crezi că știi povestea asta. E despre o tânără regină în pragul măritișului; mai sunt și câțiva pitici curajoși și de treabă; un castel acoperit de spini; și, se spune, o prințesă blestemată de o vrăjitoare să doarmă pe vecie.

Dar în această poveste nimeni nu așteaptă un prinț călare pe un armăsar alb. Acest basm a fost țesut cu un fir de magie neagră, ce amestecă și sucește lucrurile, le face să scânteieze și să strălucească într-un mod aparte. Atunci când o prințesă are nevoie să fie salvată, o regină poate să se transforme ea însăși într-un erou…

Rating: 4/5

Basmele sunt printre primele care ne introduc în copilărie în lumea minunată a lecturii. Fie că le citim noi, sau ne sunt citite, în ele descoperim lumi magice și eroi care mereu înving forțele răului.

În ziua de azi, la modă sunt repovestirile de basme, unul dintre acestea fiind Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman. Cartea de față a apărut la editura Nemi și este o reinterpretare a basmului clasic cu Frumoasa adormită, în care știam că este vorba despre o tânără care adoarme pe vecie, în urma unui blestem.

Am făcut cunoștință cu Regina, o tânără care se pregătește de nuntă, însă ea nu pare încântată de acest lucru. În momentul în care află că în ținutul ei se întâmplă ceva straniu, ea va amâna nunta și pornește alături de niște pitici într-o misiune de salvare.

În tot ținutul lumea adoarme subit, prin te miri ce locuri, iar acest somn se răspândește ca o molimă și în alte zone. Regina, alături de pitici, ajunge la castelul unde este închisă o tânără frumoasă care doarme adânc.

Mi-a plăcut faptul că această repovestire păstrează ideea de bază a basmului original, și nu a deviat prea mult de la ea. Personajul negativ, bătrâna vrăjitoare care a pornit somnul în ținut în momentul când a înțepat-o pe frumoasa adormită în deget cu un fus, mi s-a părut un personaj destul de interesant, de care chiar mi-a părut rău spre final.

Sfârșitul a fost interesant, și am observat cum autorul a schimbat mersul lucrurilor, prințul pe calul alb nemaifiind salvatorul frumoase adormite, după cum eram obișnuiți.

Nu vă pot spune foarte multe pentru a nu vă răpi plăcerea de a lectura această carte scurtuță. Ca să puteți vizualiza mai mult povestea, pe majoritatea paginilor aveți parte de multe ilustrații minunate, realizate cu talent de Chris Riddell, care a mai ilustrat și alte cărți scrise de Neil Gaiman (Coraline, The graveyard book, etc.).

Detaliile aurii care presară paginile și ilustrațiile mi s-au părut o adiție faină de tot, și cred că se realizează astfel un contrast bun cu ilustrațiile alb-negru care par realizate în tuș. Par să fie reprezentative pentru lumina din poveste, ducându-mă cu gândul că forțele bune înving mereu răul din basme. ^_^

Nu mi s-a părut o carte înfricoșătoare, dar are câteva elemente mai ciudățele (altfel nici nu se putea cu Neil Gaiman alături). O recomand celor care au 10 ani + (după cum este și recomandarea celor de la Nemi), și cred că este un must pentru toți fanii autorului Neil Gaiman, dar și ai ilustratorului Chris Riddell. Misiunea de salvare a Reginei și a piticilor, alături de stilul autorului, m-au dus cu gândul la Stăpânul Inelelor și la Hobbitul, atmosfera aceea comodă parcă fiind prezentă și în această carte. Nu mai stați pe gânduri, și apucați-vă de lectură!

Citate:

“Cei trei pitici ieșiră la suprafață printr-o gaură de pe malul râului și se cățărară pe pajiște: un pitic, doi pitici, trei pitici. Apoi se urcară pe o rocă de granit, unde își întinseră oasele, își dezmorțiră picioarele, săriră de câteva ori și își mai întinseră oasele încă o dată. După aceea o luară la fugă spre miazănoapte, către satul Giff și, mai ales, către hanul lui. Hangiul le era prieten; așa cum făceau mereu, îi duceau și acum o sticlă de vin de Kanselaire: rubiniu, dulce și bogat în arome, deloc asemănător cu licorile acre și palide din părțile acelea. În schimb, hangiul le va da de mâncare și le va da povețe și îi va petrece la plecare.” (p.11)

“Dar oamenii aceia se apropiau de regină și de pitici. Piticii ar fi putut scăpa repede de ei doar cu fuga. Regina nici măcar să alerge nu ar fi avut nevoie. Și totuși, și totuși, erau atât de mulți. Fiecare stradă pe care intrau era plină de acești somnambuli, înveliți în lințolii din pânze de păianjen, cu ochii strâns închiși ori deschiși și dați peste cap, dezvelindu-și doar albul. Dar toți, fără excepție, înaintau încet-încet, târșâindu-și picioarele.
― Nu ne face onoare să fugim, spuse un pitic. Ar trebui să rămânem pe loc și să ne luptăm.
― Nu e nicio onoare în lupta cu un adversar care habar nu are că tu ești acolo, gâfâi regina. Nu e nicio onoare în lupta cu cineva care visează că pescuiește, sau că grădinărește, sau că e în compania unei iubite moarte de multă vreme.
― Ce ne-ar face dacă ar reuși să ne prindă? o întrebă piticul de lângă ea.
― Vrei să stai să afli? se interesă regina.
― Nu, mărturisi sincer piticul.
Așa că o luară la fugă. Și fugiră și tot fugiră și nu se opriră din fugă decât atunci când reușiră să iasă din oraș și să treacă podul de peste râu.” (p.31)

“Podul mobil de peste șanțul cu apă era coborât. Îl traversară hotărâți, chiaar dacă totul din jur parcă voia să-i alunge de acolo. Dar nu reușiră să intre în castel: poarta acestuia era acoperită cu spini ascuțiți și trandafiri de-abia înfloriți.
Printre spinii aceia regina observă resturi de oameni: schelete în armuri și schelete fără armuri. Unele dintre ele se aflau mai sus, pe zidurile castelului, iar regina se întrebă dacă nu cumva oamenii aceia se cățăraseră acolo cu intenția de a găsi o intrare și apoi muriseră; sau dacă muriseră jos, la baza castelului, și ajunseseră acolo duși de trandafirii care crescuseră.
Nu-și dădea seama. Ambele variante păreau posibile.
Pe neașteptate, i se păru că lumea ei se făcuse mai caldă și plăcută și își spuse că nu avea ce să strice dacă închidea ochii câteva clipe. Cine s-ar supăra?
― Ajutați-mă, bolborosi regina.” (p.41)