Gen: Beletristică, Ficțiune, Cultură, Japonia, Romantism, Dramă
Format: Broșată cu clapete
Număr de pagini: 200
Format: 13 x 20 mm
Traducător: Florin Oprina
Data apariției: Mai 2015 || Editura Polirom
Cumpără Cele zece iubiri ale lui Nishino
Un roman despre dragoste si nestatornicia ei
Cartea lui Hiromi Kawakami cuprinde marturisirile a zece femei si tot atitea povestiri din care, pornind de la frinturi de amintiri, cititorii pot recompune personalitatea fascinanta, greu de prins, magnetica a unui barbat. Fie ca este vorba despre legaturi adolescentine sau din amiaza vietii, eroul dovedeste un sarm fara gres. Intriga donjuanismul nelinistit, nepasarea pe care Nishino o afiseaza, desi e chinuit uneori de angoase morbide, de dragostea pe care si-o declara, fara sa fie crezut. Insa rind pe rind, desi intruchipeaza barbatul ideal, femeile il parasesc, mai puternice dupa apropierea de el. Cele zece iubiri ale lui Nishino capteaza deopotriva unde secrete ale obiectelor, ale naturii si, in stilul bine-cunoscut al lui Hiromi Kawakami, dincolo de simplitatea naratiunii, te face sa simti un parfum si un freamat care dureaza.
„In jurul lui plutea un aer straniu. Ceva ce nu vedeai la nimeni altcineva din clasa. Oricit ai fi incercat sa patrunzi in aerul acela, nu ii dadeai de capat, asa mi se parea. Cu cit il razbateai, cu-atit te duceai mai adinc. Dar, oricit de profund ai fi scrutat, tot nu puteai ajunge la Nishino, ascuns dincolo de valul acela de aer. Si, cu toate astea, aerul ala era moale, cald si placut. Te trezeai pe nestiute cu iluzia ca aerul ala era Nishino insusi.” – Hiromi Kawakami
„Pasionata de reminiscentele pe care le pastram in noi, Hiromi Kawakami urmareste cum se oglindeste Nishino in privirea iubitelor sale. Au fost oare iubiri implinite, destramate, statornice? Absenta unor repere si certitudini mai mult da contur femeilor pe care le-a iubit, decit le sterge. Forta romanului vine tocmai din aceasta apropiere de femeile iubite, niciodata victime, intotdeauna invingatoare, insufletite zi dupa zi de convingerea ca «miine a inceput deja».” – Telerama
Cele zece iubiri ale lui Nishino a fost una dintre acele cărți pe care le așteptam într-una din zilele ploioase pe care le-am petrecut la munte. Începusem lectura cu câteva zile înainte să plec în călătorie, dar nu reușisem să fiu intrată în atmosfera cărții așa cum ar fi trebuit. Tot ce a fost necesar mai apoi, a fost o zi ploioasă cu aer curat, și o porție de griș cu lapte alături. Și multe gânduri care să zboare libere în lumea creată de Hiromi Kawakami…
La o primă vedere nu știam dacă aveam să lecturez ceva care să îmi rămână în minte. Am descoperit, încă o dată, cât de mult contează lucrurile prin care treci în viața de zi cu zi atunci când alegi o carte. În acest sens, am trăit mult mai aproape de personaje, și am simțit totul mai intens.
Stilul autoarei mi-a plăcut la nebunie, și deja mă pot considera o fană (abia aștept să îi iau toate cărțile la rând). Mulți scriitori japonezi au acel talent înnăscut de a așterne cuvintele pe hârtie într-o manieră aparte. Folosind cuvinte ușor de înțeles, Kawakami a creat 10 povestiri fascinante despre iubirile unui personaj.
Toate povestirile se învârt în jurul lui Nishino, un personaj extrem de ciudat, care pare să nu reușească să își găsească dragostea adevărată. Cele zece femei care apar în diverse etape ale vieții lui mi s-au părut captivante. Nu cred că am mai fost demult atrasă de niște personaje în acest mod, totul datorându-se probabil simplității si intensității cu care aceste femei iubesc, sau încearcă sa iubească și să înțeleagă.
Pe Nishino l-am cunoscut încet, timid, iar apoi, din ce în ce mai mult, prin ochii celor zece femei. Acestea își povestesc cu o simplitate aparte anumite trăiri și momente din viață, atunci când destinul lor se împletește cu cel al lui Nishino.
Oh, Nishino! Acest pesonaj mi s-a părut demn de milă. Nu l-am putut înțelege absolut deloc, cu toate ca am încercat la fel de mult ca și iubitele lui. Un om atât de singur, ciudat, rece și trecut prin greutăți. Un om care parcă nu își găsește sufletul pereche chiar dacă încearcă și își dorește. Un om care parcă nu își găsește locul în lumea aceasta minunată.
Cu toate că este un om de neînțeles, el pare în același timp perfect. Atât de perfect încât este detestabil. Probabil de aceea are un destin nefericit, pe care nu are cum să i-l schimbe absolut nimeni. M-a enervat la culme personajul, dar l-am compătimit pentru ghinionul care pare să îl lase mereu singur și trist. Melancolia din jurul lui a dus și la pierderea iubitelor sale, care nu au mai avut puterea să se lupte pentru ceva atât de necunoscut lor.
O carte plină de metafore în stil japonez, cu o încărcătură melancolică dar extrem de vicioasă pentru cititor, Cele zece iubiri ale lui Nishino a reușit să intre în topul cărților mele preferate, reamintindu-mi înca o dată de iubirile trecătoare, și de momentele simple pe care mulți dintre noi nu le percepem așa cum ar trebui. La fel ca și iubirea, și oamenii din viața noastră pot fi efemeri, însă Nishino va rămâne mereu în mintea celor zece femei care l-au iubit sau au încercat să îl înțeleagă.
“Oare pe vremea aceea cum păruse Nishino-san în ochii ei? Când urcase acum pe scări, trupul ei răspândise un parfum dulce, tipic vârstei sale. După atîta vreme, mi s-a făcut dor să aud vocea lui Nishino. Minami m-a scos din sărite, dar altfel decît la șapte ani, de data asta pentru că m-a făcut să retrăiesc tot ce simțisem.” (p.12)
“- Tu stai pe-aici, prin zonă? m-a întrebat el după o vreme.
Avea o altă voce acum. Nu cea de mai înainte, ci una în schimbare, firească pentru un elev într-a opta, nehotărîtă, o voce în care se amestecau copilul și adultul.
– Da, foarte aproape, i-am răspuns și Nishino s-a așezat pe iarbă.
Firele, cred că de mohor verde, s-au îndoit și s-au frînt sub greutatea lui. Stătea pe locul în care îngropasem pieptănul de lemn.
Tremuram. În întunericul de sub Nishino zăcea pieptănul de lemn care începuse să putrezească. Nu tremuram de teamă, dar nici de bucurie. Era un tremurat în care se amestecau tot soiul de trăiri.
Libelulele străbăteau aerul. Cînd te uitai atent, parcă se înmulțeau. Cînd te uitai încă o dată, parcă se-mpuținau. Apoi, pe nesimțite, se înmulțeau din nou.
– Mă duc, a spus Nishino dintr-odată și s-a ridicat.
Pe pantalonii de la uniformă i se lipiseră cîteva semințe de buruieni.
– La revedere, i-am spus șezînd pe piatră.
– La revedere, a zis și el.
A plecat cu semințele agățate de pantaloni.” (p.32)“În jurul lui plutea un aer straniu. Ceva ce nu vedeai la nimeni altcineva din clasă. Oricît ai fi încercat să pătrunzi în aerul acela, nu îi dădeai de capăt, așa mi se părea. Cu cît răzbăteai, cu-atît te duceai mai adînc. Dar, oricît de profund ai fi scrutat, tot nu puteai ajunge la Nishino, ascuns dincolo de vălul acela de aer. Și, cu toate astea, aerul ăla era moale, cald și plăcut. Pe neștiute te trezeai cu iluzia că aerul ăla era Nishino însuși.” (p.33-34)
“În momentul ăla m-a îndrăgit.
Atunci mi-am dat seama. Cu claritate.
– Ce fir-ar? l-am întrebat, dar nu mi-a răspuns.
Nu îmi putea mărturisi. Pînă atunci nu iubise cu adevărat nici o femeie. Fricosul de el. Ei, da, Yukihiko era un fricos.
Deși se purta cu femeile cu atîta eleganță. Desi era atît de brutal. Cu toate astea, îi era mereu teamă.
De ce anume?
Poate că temerea se lega de cuvîntul «vecie». Poate ©a de mirosul slab pe care îl emană oamenii în respirația lor caldă. Poate ca de aromele jilave pe care le răspîndesc cerul, apele curgătoare si pămîntul.
Îi era frică de lucrurile astea și de femeile în legătură cu ele și nu iubise pe nimeni niciodată. Nu că s-ar fi străduit anume sa nu se îndrăgostească, ci pur și simplu, în chip firesc, nu avusese asemenea sentimente. Nu le trăise.
Acum însă mă îndrăgise pe mine.” (p.57)“Treptat începeau să-i facă tot felul de reproșuri. «Nu mă iubești destul», sau «mereu ești cu gîndurile în altă parte», sau «ești rece», genul ăsta de cuvinte le ieșeau inevitabil pe gură. Părerea mea e că undeva, în adîncul sufletului, îl detestau pe Nishino pentru că era prea perfect. O perfecțiune netedă, pe care n-aveai de unde s-o apuci.
– Tu nu poți să iubești lăsîndu-ți deoparte stăpînirea de sine? l-am întrebat cîndva.
– Dar, Sayuri-san, tu ai iubit așa vreodată? mi-a întors el întrebarea cu glas scăzut.
M-a trecut un fior.[…]” (p.147)
Puteţi găsi această carte la librăria online Libris! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi carti online, Libris fiind o librarie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la carti in engleza. Puteţi găsi la această librarie aproape orice carte vă doriţi.
Leave A Comment