Recenzie: Magia lucrurilor simple de Estelle Laure

Gen: Young Adult, Romance, Contemporany
Format: broșat cu clapete
Număr de pagini: 288
Format: 13.7 x 20.3 cm
Traducere: Iris Manuela Anghel
Data apariției: 31 Martie 2016 || Editura Epica  ||  Facebook Epica
Goodreads

Nu știu cum se face, dar în fiecare vară parcă tind mai mult să lenevesc decât să citesc. O fi de la căldură, sau de la senzația că vara este perioada când toată lumea își ia liber sau are vacanță, nu știu. Tot ce am dedus este faptul că în această perioadă nu mă pot concentra îndeajuns de mult pe lectură.

În ultima vreme nu prea am citit așa de mult (după câte ziceam), iar una dintre cărțile pe care o începusem recent nu a reușit să mă ajute să ies din acest reading slump, ci chiar m-a adâncit mai mult în el. Vorbesc despre Magia lucrurilor simple de Estelle Laure, o carte care m-a atras extrem de mult prin coperta ei atunci când a apărut la Editura Epica. Până m-am apucat de ea, am auzit o serie de păreri nu foarte bune despre ea, însă nu m-am lăsat până nu mi-am încercat și eu norocul.

În centrul cărții o avem pe o tânără de 17 ani, Lucille, care are o viață destul de grea. După ce tatăl său își pierde mințile atunci când fata era mai mică, aceasta, alături de sora sa și mama ei, rămâne singură, sperând la tot ce e mai bun de la viață. Însă toată situația din familia lor pare să se înrăutățească, cele două surori fiind părăsite și de mamă, fără niciun motiv.

Subiectul cărții mi s-a părut unul interesant și important, copiii fiind de multe ori abandonați din diverse motive, problemele familiale fiind lucruri reale prin care toți trecem la un moment dat. Mi-a părut foarte rău că nu am simțit așa cum ar trebui seriozitatea cu care autoarea ar fi trebuit să trateze acest subiect important.

Am apreciat puterea de care Lucille a dat dovadă atunci când s-a văzut nevoită să se angajeze pentru a avea grijă de sora ei, însă cred că lucrurile ar fi decurs mult mai bine dacă Laure nu ar fi introdus în cadru o așa zisă poveste de dragoste.

Apariția lui Digby, fratele sexy al celei mai bune prietene, nu m-a făcut să mă apropii mai mult de vreun personaj. Am simțit chiar nevoia să pun cartea jos, să mă detașez și mai mult de lectură, și să realizez că ceea ce citesc nu mă atrage în vreun fel. Digby mi s-a părut, la fel ca și Lucille, un adolescent care nu ia deciziile cu mintea, ci cu… sufletul (nici cu sufletul nu consider că le-a luat)?

Am asistat la un triunghi amoros între Lucille, Digby și iubita lui (da, ce credeați că un băiat ca el e singur?), și nu am putut să simt vreo milă sau dorință de a-i vedea împreună pe primii menționați.

Bonusurile cărții cred că au fost subiectul pe care autoarea l-a abordat și unele momente care m-au făcut să mă gândesc la greutatea prin care trece protagonista (ah, și coperta genială).

Personajele principale nu m-au impresionat în niciun fel (doar lupta lui Lucille de a supraviețui alături de sora ei), lăsându-mă de multe ori dezamăgită. Eden, prietena lui Lucille, mi-a displăcut în unele momente, mai ales când se supără pe L, lăsând-o cu fundul în baltă într-un moment extrem de greu din viața ei. Singurul personaj care mi-a lăsat un zâmbet pe buze a fost Fred, șeful lui Lucille, care m-a uimit când el a dorit să îi fie fetei alături, să îi înțeleagă situația și să o ajute. Concepția lui conform căreia toți angajații săi sunt ca o familie mi s-a părut un lucru demn de admirat, și consider că așa ar trebui să simtă orice șef sau om pentru cei cu care interacționează des.

Nu a fost o carte rea, dar am simțit-o extrem de plictisitoare, cu prea multe idei începute și neterminate. Mi-ar fi plăcut ca măcar să am parte de o finalitate după ce am terminat lectura, însă a fost una dintre acele cărți care rămâne interpretabilă.

Îi mulțumesc mult editurii Epica pentru că mi-a oferit un exemplar din această carte!!