Titlul original: Ella Enchanted
Gen: Fantasy, Basme, Repovestire, Ficțiune, Romance, Carte pentru tineri, Magie, Aventură
Format: Harback
Număr de pagini: 248
Traducere: Mihaela Ghiță
Format: 140 x 205 mm
Data apariției: Ianuarie 2016 | Editura Arthur | Facebook YoungArt | Goodreads
Cumpără Povestea Ellei
Neînfricata Ella este complet neputincioasă în faţa unei… porunci. La naşterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită, i-a făcut un dar cât se poate de neobişnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama şi surorile ei vitrege îi cunosc secretul şi profită de el ca să-i facă viaţa un chin.
În această rescriere a basmului Cenuşăresei, Ella nu stă cu mâinile în sân în aşteptarea unui salvator, ci porneşte chiar ea în căutarea Lucindei, ca să anuleze o dată pentru totdeauna blestemul care o înrobeşte.
Povestea Ellei e o carte fermecată cu zâne, căpcăuni, elfi şi cavaleri şi cu o eroină pe care n-ai cum să nu o îndrăgești.
“Stejar, granit,
Crini pe marginea drumului
Îți aminești de mine?
Eu îmi amintesc de tine.
Nori în zbor,
Dealuri cu trifoi,
Îmi amintești de mine?
Soră, copilă,
Ai crescut, te-ai înălțat,
Îți amintești de mine?
Eu îmi amintesc de tine.” (p.224)
Când simțiți nevoia să vă amintiți de poveștile clasice pe care le știți din copilărie, o bună idee ar fi să le recitiți sau să lecturați variante asemănătoare, care să vă poarte în lumi fantastice.
Un exemplu de acest fel este și Povestea Ellei de Gail Carson Levine, o repostire a Cenușăresei. Mi-a plăcut foarte mult această carte și am apreciat extrem de mult faptul că a avut ca bază povestea Cenușăresei, dar nu s-a asemănat cu aceasta la multe aspecte. Am apreciat acest lucru, și m-am bucurat să întâlnesc personaje diferite pe care le-am îndrăgit încă de la început.
Cei de la Editura Arthur m-au susprins încă o dată cu o carte minunată, de la care inițial nu aveam așteptări foarte mari. Mă bucur că am simțit o atracție față de această carte și am decis să o lecturez, cunoscând-o astfel pe Ella, protagonista noastră.
La fel ca și în Cenușăreasa, am întâlnit o serie de asemănări: moartea mamei Ellei, căsătoria tatălui cu o mamă vitregă nu foarte plăcută, cele două surori nesuferite, apariția unui prinț, etc. Aceaste asemănări apar sub o altă înfățișare, personajele primind nume noi, alte aparențe, obiceiuri, trăsături.
Mi-au plăcut firea rebelă și simplitatea Ellei, iar în momentul când aceasta este trimisă la pension, am simțit greutatea cu care aceasta s-a acomodat acolo, blestemul nefiind de partea ei.
Fiind o poveste fantastică, am întâlnit o serie de creaturi fantastice, dar și limbile pe care aceștia le vorbesc, lucru ce mi-a plăcut foarte mult și m-a amuzat de multe ori. 😀
Am simțit cum ea a reușit pe parcurs să evolueze, spre deosebire de surorile vitrege care au rămas cu aceleași caractere neplăcute. Tatăl fetei nu a fost un personaj plăcut, acțiunile lui fiind de multe ori parcă în contradicție. Prințul Char a fost un personaj simpatic, dar ușor de “fraierit”, el nereușind să simtă când este ceva în neregulă cu cea pe care el o iubește.
Surorile Damei Olga mi s-au părut pe cât de nesuferite (nu la fel de nesuferite ca în Cenușăreasa), pe atât de amuzante și demne de milă. Sunt două personaje diferite unul de celălalt, o soră fiind destul de prostuță, dar relativ plăcută.
Un personaj care mi-a plăcut a fost Areida, cea cu care Ella se va împrieteni, creând o legătură frumoasă, dar sensibilă. De asemenea, mi-a plăcut mult și de îngrijitoarea protagonistei, și de cartea magică pe care aceasta i-o face cadou.
Încă de la început am aflat despre protagonistă că a fost “blestemată” de o zână, blestemul fiind unul pe cât de caraghios, pe atât de serios. O vrajă simplă, dar puternică, o va face pe tânăra fată să se supună oricărei porunci, indiferent din partea cui vine, sau de greutatea ei.
M-am atașat de povestea Ellei și am trăit drama ei încă din momentul morții mamei ei. Am simțit suferința acesteia și dorința ei de a avea un tată care să o înțeleagă mai mult. Apariția viitoare mamei vitrege și a fiicelor ei au fost binevenite, complicând acțiunea și punând protagonista la noi încercări.
Nu m-am plictisit deloc pe parcursul acestei lecturi magice și fantastice, fiind mereu curioasă de drumul pe care îl parcurgea Ella, un drum plin de chin, dar și de momente frumoase care își fac apariția mai ales spre final când lucrurile se încheie cu bine, ca în multe povești pentru copii. 🙂
“Cel mai mare copac din cimitir era o salcie plângătoare – un copac plângător. M-am afundat printre frunzele ei și m-am trântit pe pământ, plângând în hohote.
Toată lumea îi zicea “pierderea mamei”, dar n-o pierdusem. Murise și, oriunde m-aș fi dus – într-un alt oraș, într-o altă țară, în Ținutul Zânelor sau în Peșterile Gnomilor -, n-aveam s-o regăsesc.” (p.14)“Mă iubea. Mă iubea de când mă cunoscuse!
Eu poate că nu-l iubisem de la fel de mult timp, dar acum îl iubeam la fel de mult, sau chiar mai mult decât mă iubea el. Îi iubeam râsul, scrisul, privirea calmă, cinstea, pistruii, faptul că-mi gusta glumele, mâinile, hotărârea de a-mi dezvălui părțile lui cele mai întunecate. Și, mai presus de toate, oricât ar fi de rușinos, iubeam dragostea pe care mi-o purta.” (p.192)
Le mulțumesc mult celor de la Editura Arthur pentru că mi-au oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere. Nu uitați să le vizitați și pagina de facebook: Youngart facebook, Editura Arthur facebook!!
Leave A Comment