Titlul original: The Chronicles of Narnia: The Magician’s Nephew
Gen: Aventură, Clasice, Carte pentru copii, Carte ilustrată, Fantasy, Ficțiune, Young Adult
Format: Harback cu supracopertă
Număr de pagini: 182
Traducere: Irina Oprea și Radu Paraschivescu
Ilustrații: Pauline Baynes
Format: 140 x 205 mm
Apărută în Octombrie 2015 la editura Arthur
Facebook YoungArt  //  Editura Arthur
Goodreads

Sinopsis:
Ce ai face dacă într-o zi cineva ţi-ar oferi un inel fermecat, să călătoreşti cu el în alte lumi – lumi fantastice, care nici nu ştiai că există?

Digory Kirke şi Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neaşteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieţii lor. Obligaţi de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forţe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea îşi face simţită prezenţa, cântecul miraculos al leului Aslan dă naştere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea şi iubirea sunt răsplătite însutit.

Rating: 5+/5

“Alege-acum, străin cu armă cruntă,
Dă-n clopot și pericolul înfruptă
Sau te întreabă pân’ la nebunie
Ce-ar fi urmat, ce-ar fi putut să fie.” (p.49)

Cu mult timp în urmă am descoperit minunata lume a Narniei, o lume magică care îți limpezește mintea de orice, făcându-te doar să fii, să exiști, să trăiești în pace și armonie.

Nepotul Magicianului este prima carte din seria Cronicile din Narnia de C.S. Lewis, și a apărut la Editura Arthur. Cu toate că dețin și versiunea apărută la Editura Rao, mi-a făcut o mare plăcere să pot lectura din nou această poveste fascinantă pentru orice copil.

Asemenea unui copil m-am bucurat și eu de noua versiune de la Editura Arthur, fiind plăcut surprinsă de coperta frumoasă care este acoperită de o supracopertă al cărui titlu este de un auriu lucitor.

Lumea de poveste pe care Lewis a creat-o a fost acompaniată de minunatele ilustrații realizate de Pauline Baynes, ilustrații color care mi-au înfățișat locurile și personajele descoperite.

Protagoniștii acestui volum sunt doi copii pe nume Polly Plummer și Digory Kirke, doi copii extrem de curioși și puși pe șiretlicuri. Datorită unchiului Andrew, aceștia vor călători în mod miraculos într-un loc magic, unde poți uita cine ești și de unde ai venit.

Călătoria și aventura lui Digory și Polly m-a amuzat, m-a fascinat și m-a făcut să mă bucur. Pe parcursul lecturii am descoperit atât personaje bune, cât și rele, fiecare neputând să lipsească de la acțiune. Vrăjitoarea Jadis m-a amuzat la culme, mai ales în momentele când aceasta interacționează cu oamenii din lumea cunoscută nouă.

A fost interesant să redescopăr momentele când necuvântătoarele prindeau glas, să observ ce trăiri au personajele, fiecare având câte o povară pe care încearcă să o ascundă (mai ales Digory, a cărui mamă este grav bolnavă).

Mai multe detalii nu vă voi oferi, dar sper că v-am putut inspira cât de puțin pentru a citit această carte (dacă nu am reușit, îl trimit pe Aslan să vă convingă!). Lectura mi s-a părut relaxantă, copilărească, cu adevărat frumoasă. M-am bucurat și de noua traducere realizată de Irina Oprea și Radu Paraschivescu, de ilustrațiile color și de paginile fine și puțin lucioase.

Lumea Narniei mi s-a părut magică, iar Leul Aslan parcă a suflat și asupra mea, făcându-mă să mă simt specială, asemenea dobitoacelor cărora le-a grăit atunci când a creat o lume nouă.
Vă invit sa citiți și voi prima carte din această serie, o carte care deschide o portiță spre următoarele povești din Narnia! 😀


Citate:

“Amândoi simțiră că lucrurile deveneau foarte serioase, dar niciunul n-ar fi dat înapoi. Digory împinse și roti cârligul cu oarecare dificultate. Ușa se dădu în lături și lumina neașteptată a zilei îi făcu să clipească des. Apoi, cu mare surprindere, observă că nu se uitau la un pod părăsit, ci la o cameră mobilată – care însa părea destul de goală. Era o tăcere de mormânt. Curiozitatea învinse și o acapară cu totul pe Polly. Stinse lumânarea și păși în camera stranie, fără să facă mai mult zgomot decât un șoarece.” (p.14)

“Cel mai ciudat lucru era că, înainte să se uite bine-n jur, Digory aproape că nu mai știa cum ajunsese aici. În orice caz, nu se mai gândea nici la Polly, nici la unchiul Andrew și nici măcar la mama lui. Nu simțea teamă, agitație sau curiozitate. Dacă l-ar fi întrebat cineva de unde venea, probabil ar fi răspuns că trăise dintotdeauna acolo. Avea s-o spună cu gura lui, mult mai târziu.
– Nu e un loc în care să se petreacă lucruri. Copacii continuă să crească, atâta tot.” (p.32)

“- Ascultă, sclavule, mai aștept mult după caleașca aia? tună Vrăjitoarea.
Unchiul Andrew se dădu înapoi, pradă fricii. Acum că Regina era în fața lui, toate gândurile prostești pe care le avusese pe când se admira în oglindă începură să se risipească. Dar mătușa Letty se ridică imediat în picioare și se opri în mijlocul încăperii.
– Andrew, cine-i, mă rog, tânăra aceasta? întrebă ea cu o voce de gheață.
– O străină aleasă. O… persoană f… foarte importantă, se bâlbâi el.
– Bazaconii! zise mătușa Letty.
Apoi se întoarse spre Vrăjitoare.
– Să ieși din casa mea chiar în clipa asta, neobrăzato, că altfel chem poliția.” (p.77)

“Fără să clipească, Leul se uită atât de fix la animale, de-ai fi zis că voia să le ardă la focul privirii lui. Și, încetul cu încetul, acestea începură să se schimbe. Cele mai mici – iepuri, cârtițe și altele asemenea – prinseră să crească vârtos. Cele mai mari – lucrul acesta se observă mai cu seamă la elefanți – se făcură mult mai mici. O sumedenie de animale se ridicară pe picioarele din spate. Cele mai multe își înclinară capul, ca și cum s-ar fi străduit din răsputeri să priceapă. Leul deschise gura, dar din ea nu ieși niciun sunet; ieși, în schimb, o răsuflare lunga și caldă, care păru să miște toate fiarele la fel cum ar fi mișcat vântul un șir de pomișori. Sus, departe, dincolo de vălul cerului albastru care le ascundea, stelele cântară din nou – o muzică pură, rece și grea. Pe urmă se iscă un fulger ca de foc (care însa nu arse pe nimeni) fie din cer, fie chiar dinspre Leu, copiilor începu să le fiarbă sângele-n vine până la ultimul strop și auziră atunci cea mai profundă și salbatică voce pe care le fusese dat s-o audă vreodată:
– Narnia, Narnia, Narnia, trezește-te. Iubiți. Gândiți. Vorbiți. Fiți copaci mergători. Fiți fiare vorbitoare. Fiți ape divine.” (p.110-111)

Le mulțumesc mult celor de la Editura Arthur pentru că mi-au oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere. Nu uitați să le vizitați și pagina de facebook: Youngart facebook, Editura Arthur facebook!!