Gen: Basme, Fantasy, Mitologie, Zmei, Vampiri
Format: Harback
Număr de pagini: 440
Format: 140 x 205 mm
Ilustrații: Amalia Dulhan
Apărută în August 2015 la editura Art
Facebook YoungArt  //  Editura Arthur //
Goodreads

Sinopsis:
Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.
Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.
Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi părăsească grota, porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora – iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.
Vor urma:
Cartea Fetiţei Vampir
Cartea Călătorului

Rating: 5/5

Ce minunat este când întâlnești cărți care te fac să plutești pe tărâmuri de basm alături de personaje adorabile. Și ce minunat este când o astfel de carte este scrisă de un autor din România. M-am apucat acum ceva vreme de Cartea Pricoliciului apărută la Editura Arthur. Această carte face parte din seria O istorie secretă a Țării Vampirilor, o serie alcătuită din trei cărți (urmează încă două pe viitor).

Autoarea Adina Popescu a reușit să mă facă să iubesc din nou basmele și să vreau să citesc / recitesc multele basme românești care ne încântă sufletele. Cartea Pricoliciului este un basm nemaiîntâlnit, cu idei pline de inspirație și imaginație. Regăsim o serie de personaje de basm cunoscute nouă (Greuceanu, Ileana Cosânzeana, Sfânta Miercuri, zmei, etc.) dar protagonistul cărții este o creatură de basm din cele mai vechi timpuri, o creatură destul de nouă într-un fel pentru noi: un pricolici.

Pricoliciul, ființă de basm uitată de vreme, începe să nu-și mai amintească povestea peste care se pune praful, și astfel își simte Sfârșitul la fel ca și mulți alții.

Probabil că și eu am uitat de povestea Pricoliciului din moment ce nu îmi mai amintesc de el dar acum îmi va rămâne cu siguranță în minte pentru totdeauna (Tseddy aprobă și el acest lucru).

La începutul lecturii am simțit o oarecare dificultate pe parcurs ce încercam să mă familiarizez cu ideea și personajele cărții. Acest lucru nu a continuat multă vreme însă vă pot spune că, fie din dorința de a nu ajunge la final prea repede sau fie datorită stilului autoarei, am citit cartea încet, încet.

Lumea de basm care ne este afișată este una complexă, personajele, povestea și restul informațiilor care ne sunt prezentate fiind într-un număr destul de mare. Cred că această carte esti potrivită atât pentru copii cât și pentru adulți însă trebuie citită cu atenție și calm pentru a putea trăi alături de personaje.

Alături de Pricoliciul care își părăsește culcușul pentru a-și descoperi menirea îl avem și pe domnul Archibald (Ar) care este un Călător trimis de Conglomeratul Țării cu Roșii Palide. Acesta trebuie să cerceteze lumea basmului și să noteze orice i se pare nelalocul lui. În ciuda rolului său, el ajunge să se implice prea mult în lumea basmului și ce va urma rămâne la imaginația voastră!

Scriitura Adinei Popescu mi s-a părut absolut minunată iar ideile ei m-au făcut de multe ori să zâmbesc, să mă amuz și să visez cu ochii deschiși la ființele de basm din cele mai vechi timpuri.

Combinația dintre basmul nou, vechi și cel Comercial pe care aceasta a creat-o a fost una dintre ideile interesante ale acestei cărți și aș fi vrut parcă să aflu și mai multe detalii pe măsură ce citeam. Probabil că următoarele două volume din serie vor veni cu și mai multe amănunte care mă vor face să nu mă mai despart de această serie.

Alături de peripețiile prin care trece simpaticul Pricolici avem parte și de o încântare vizuală: o serie de ilustrații faine realizate de Amalia Dulhan care au ajutat ca totul să prindă și mai multă viață.

Nu vreau să vă mai ofer detalii pentru că aș vrea ca voi să le descoperiți prin lecturarea cărții, însă vă recomand cu mare drag această lectură deoarece este extrem de reușită și cred că vă va apropia din nou de toate basmele copilăriei. Aceasta este una dintre acele cărți pe care vrei să le iei la culcare, să le lecturezi sub pătură la lumina unei lanterne sau cel mai bine sub bradul de Crăciun alături de luminițele vesele de Sărbători. 🙂 Citiți această carte cu mare drag pentru că merită!

Citate:

“Au întors cartea pe toate fețele, s-au uitat la ea cu lupa și cu ochelari de cal. Au scufundat-o în Apa Sâmbetei, au lăsat-o trei zile acolo, apoi au pescuit-o cu năvodul. Au plimbat-o pe la solomonari și pe la iele. Au îngropat-o șapte zile într-un loc tainic unde jucau flăcările comorilor, după care au dezgropat-o cu hârlețul. Au dus-o pe la sfinți și au stropit-o cu agheasmă. Au frecat-o cu usturoi, i-au dat foc și s-au uns cu cenușa ei călduță, doar de-or visa-o la noapte. Au aruncat-o în văzduh și după nouă zile și nouă nopți a căzut înapoi, arsă de soare, bătută de vânturi, udată de ploaie, însă la fel de enigmatică și de indescifrabilă. Apoi au lăsat-o în pace și au plecat.” (p.17-18)

“Vocea Celui-din-Baltă sună de data asta irascibilă, atotstăpânitoare. Îi aminti Pricoliciului de un trecut foarte îndepărtat, în care toate zgomotele erau într-unul singur, iar tăcerea le cuprindea pe toate.
– Mai știi cum erai înainte, tu, făptură făr’ de începuturi? Mai știi cum ai venit la mine prin întuneric, cum te-ai târât până aici, ca să mă întrebi cine ești?
Pricoliciul deveni confuz. Iazul din față îi lua ochii. Simți cum se întoarce înapoi, într-un timp al nimănui.” (p.52)

“Apoi începu să dispară.
Nu dispăru dintr-odată. Era ca și cum o radieră îl ștergea cu meticulozitate de pe o coală de hârtie, curățându-și la răstimpuri urmele, acele mici fragmente de gumă pline de mina creionului. La început îi dispăru coada – se transformă într-o dâră subțire, fumurie, lipsită de consecință – și se trezi eliberat. Nu mai era legat de cheie și ar fi fost momentul s-o ia la sănătoasa. Însă nu putea să facă nimic altceva decât să aștepte. «Acesta e Sfârșitul!» își zise resemnat. Și avea dreptate, pentr că acesta era sfârșitul tuturor făpturilor de basm.” (p.144)

“- Greuceanu trebuie să-și găsească paloșul și să-și îndeplinească misiunea, vorbi din nou răgușit Pricoliciul, care își amintise acum pe deplin povestea voinicului, nici el nu știa de unde, însă era una dintre poveștile ce unise de-a lungul timpului toate erele Basmului. Greuceanu trebuie să aducă Soarele și Luna înapoi pe cer.” (p.381)

“Căsuța din globul de sticlă nu era doar o jucărie, o proiecție a gândurilor sale, o ipoteză. Era chiar casa copilăriei lui. Pe care o putea vedea oriunde s-ar fi aflat, ca să-i mai aline acel sentiment nedefinit căruia toți îi cădem pradă, fie că suntem oameni sau făpturi de Basm – dorul de casă.
Oftând, domnul Ar întoarse globul de sticlă. Peste căsuță se porni o ploaie rece de toamnă. Rândunelele plecaseră de mult.” (p.403)

Le mulțumesc mult celor de la YoungArt pentru că mi-au oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere. Nu uitați să le vizitați și pagina de facebook: Youngart facebook!!