Gen: Japanese Literature, Clasice, Asia, 
Format: Copertă Broşată
Număr de pagini: 232
Publicată în Februarie 2013 de Humanitas fiction

Sinopsis:

Noua povestiri, dintre cele mai frumoase creatii literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima data in limba romana.

“Valsul florilor” este povestea emotionanta a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko si Nanjo au crescut in spiritul sacrificarii personale in numele unui scop mai inalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca intr-un dans al vietii, uneori hieratic si spectaculos, alteori morbid si frizand pierderea luciditatii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalitatii fiecaruia, sa-si spuna cuvantul. Avand frumusetea echivoca si enigmatica a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, “Un sir de copaci” dezvaluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sanul unei familii. “Prima zapada pe Fuji” relateaza intalnirea dureroasa a unui cuplu despartit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar si printr-o serie de drame personale. “Tacerea”, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-in-poveste, despre pasiunea pentru scris si consecintele, uneori dramatice, ale acesteia, iar “Norii de dimineata” surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatura japoneza. Povestirile din volum au, in ciuda dimensiunilor reduse, calitatile stilistice ale unor capodopere, in care fiecare cuvant are forta de a evoca un intreg univers.

Rating: 5/5

“Valsul florilor” este o carte alcătuită din 9 povestiri scrise de Yasunari Kawabata: “Valsul florilor” (Hana no warutsu), “Picuri de ploaie” (Amadare), “Ce nu făcea soţul” (Otto no shinai), “Un rând de copaci” (Namiki), “Yumiura” (Yumiura-shi), “Tăcerea” (Mugon), “O crizantemă în piatră” (Iwa ni kiku), “Prima zăpadă pe Fuji” (Fuji no hatsuyuki),”Norii de dimineaţă” (Asagumo).
Am selectat câteva dintre acestea şi mi-am prezentat părerea despre fiecare în parte, cât de succint am putut.

Cartea poartă numele primei povestiri care este şi cea mai mare din punctul de vedere al numărului de pagini, lucru ce mi-a permis să aflu mai multe detalii despre principalele personaje Hoshie şi Suzuko. Cele două fete sunt balerine şi ne introduc în lumea muzicală a dansului dar ne prezintă şi greutăţile pe care acesta le poate aduce în viaţa unor dansatori. Sub îndrumarea şi alături de Takeuchi acestea aşteaptă reîntoarcerea lui Nanjou care fusese trimis în străinătate pentru a studia. 

“Să trăieşti în aşa fel încât să nu ai nimic de regretat – poate că aste e şi esenţa artei.”

În momentul apariţiei lui Nanjou, învie şi un oarecare conflict ascuns între cele două balerine, trăirile lor fiind de multe ori mult mai complexe decât lasă să vadă cei din jur. Nu doar trăirile interioare sunt cele care produc ecou în lumea creată de Kawabata ci şi tragedia care se petrece în momentul reîntoarcerii  lui Nanjou care se ascunde de cei ce îl aşteaptă şi nu îndrăzneşte să dea ochii cu Takeuchi-sensei. Întâlnirea lui Hoshie cu Nanjou în mijlocul naturii îl fac pe acesta din urmă parcă să învie din nou şi să îşi învingă handicapul căpătat pe timpul plecării lui în străinătate întrucât o vede pe fată ca pe un suport uman care îi permite să fie ca înainte.

“-Să dansezi după cum îţi spune inima, în mijlocul naturii, ca aici, aşa cum ciripesc păsările şi zboară fluturii – ăsta-i adevăratul dans.”

“Iarba de un verde viu şi marmura albă care se contura clar deasupra ei, cu flori presărate ici-colo, străluceau în lumina soarelui de la amiază, astfel încât locul părea a fi altceva decât îi sugera numele. Era ca o grădină curată şi ordonată, liniştită, dar în acelaşi timp veselă.”

Povestirea “Un rând de copaci” mi s-a părut interesantă întrucât a scos în evidenţă efemeritatea lucrurilor care ne înconjoară şi ignoranţa noastră faţă de ele. Autorul ne perzintă o zi obişnuită din viaţa unei familii. În momentul în care soţul observă că nişte copaci de ginko de pe colină şi-au scuturat multe dintre frunzele lor, îi pune la curent şi pe cei din familia sa. Fata lui îi propune mamei să meargă să vadă şi ele arborii însă cea din urmă refuză întrucât consideră că este întuneric, dar preferă să urce la etaj pentru a se uita la arbori. Mirarea personajelor când vine vorba de scuturarea arborilor este dată şi de faptul că acestea nu îşi pot explica cum frunzele au căzut dacă vântul nu a bătut deloc.
Ne obişnuim cu ceea ce ne înconjoară şi ne afundăm în muncă şi lucruri neimportante atât de mult încât nu mai dăm importanţă lucrurilor mici, lucrurilor cu adevărat importante care ne înconjoară. Avem ochii larg deschişi dar nu vedem ceea ce este în faţa noastră nici dacă ne este punctat acest lucru de multe ori.

“-Asta aşa e, spuse soţia lui, clătinând din cap. Cum de n-am observat? Doar îi văd în fiecare zi de la etaj…

-Să ştii c-aşa e! Te uiţi, dar asta nu înseamnă că şi vezi.”

“Tăcerea” mi s-a părut o altă povestire demnă de citit şi de recomandat întrucât am fost impresionată de greutatea care îl apasă pe un scriitor care, pe cât de mult se putea exprima în scris înainte, pe atât de tăcut a ajuns să fie din cauza bolii şi a voinţei inexistente. Scriitorul în cauză se limitează la a fi mult întotdeauna, nemaidorind să aibă de-a face cu propriile-i cuvinte. Finalul povestirii l-am găsit într-o oarecare legătură cu titlul. În momentul plecării spre casă al unui vizitator ce venise la scriitor, acesta se pomeneşte în maşină cu o fantomă despre care se precizează în prima parte a povestirii. Şoferul este cel care sesizează fantoma însă pasagerul nu o vede, în ciuda faptului că aceasta stă fix lângă el. Şoferul, speriat, conduce din ce în ce mai repede şi propune să nu mai scoată niciun cuvânt până ce vor ajunge în Kamakura, locul unde se zvonea că fantoma coboară din maşinile nefericiţilor care o au pe post de călătoare. Frica şi zvonurile încheie povestirea cu o altă tăcere…

“-Nu. Eu n-o văd, am zis eu, dar imediat am simţit fiori reci şi, ca să fac pe grozavul, am adăugat: Dacă chiar e aici, să încerc să vorbesc cu ea?

-N… nu faceţi glume de-astea! Eşti blestemat dacă vorbeşti cu ele. Pun stăpânire pe tine! Te ia cu fiori de groază. Să nu faceţi asta! Cel mai bine, nu scoatem o vorbă şi-o ducem până la Kamakura.”

Puteţi găsi această carte la librăria online Libris ! După cum majoritatea ştiu, pe site-ul Libris se pot găsi carti online, Libris fiind o librarie online ce oferă cititorilor accesul atât la cărţi în română, cât şi la carti in engleza. Puteţi găsi la această librarie aproape orice carte vă doriţi.