CDiem Accessories

 

Enjoy the present and don’t worry about the future.

Orice fată are atracție pentru bijuterii și alte accesorii, însă fiecare dintre noi are anumite preferințe, fapt pentru care nu prea vedeți la mine coliere statement imense sau brățări masive. Poate voi avea pe viitor o pasiune pentru acestea, însă până acum nu au reușit să mă încânte îndeajuns de mult ca să le pot purta des.

Plimbându-mă pe instagram în ultima vreme, i-am descoperit întâmplător pe cei de la CDiem Accessories (@cdiemaccessories). Am fost imediat atrasă de bijuteriile placate cu aur și argint pe care aceștia le prezentau pe pagina lor. Având niște modele finuțe și foarte faine, am devenit interesată de multe dintre produsele lor.

Nu a mai durat mult până când a ajuns un colețel la mine, conținând 3 accesorii foarte frumose, pe care vi le voi prezenta acum, dar și în alte postări viitoare.

Brățara cu panglică și perle

Desigur că nu este vorba de perle adevărate, dar această brățară cu o panglică neagră și niște mărgele albe este absolut minunată. Mi se potrivește de minune atât mie cât și persoanelor cu mâna mai groasă. Eu am încheieturile micuțe așa că nu des îmi găsesc brățări care să mi se potrivească.

Brățara neagră cu mărgele este potrivită pentru orice încheietură întrucât o poți lega tu pe mână, mai strâns sau mai lejer. Cu un nod și o fundiță, ești numai bună de ieșit în oraș cu prietenele.

Poate că nu știați, dar în cutia mare cu bijuterii a casei am mai multe șiraguri cu mărgele pe care le port când am ocazia. Mi se pare că oferă un aer elegant și retro, iar brățara în cauză mi se pare că este la fel de elegantă, finuță și drăguță. O pot purta atât la o ținută casual, cât și la una un pic mai elegantă.

Chokerul cu pandantiv steluță

De prea mult timp m-am întrebat dacă un choker este o idee bună pentru mine. Nu prea mă simt confortabil cu orice ar putea să mă strângă/jeneze la gât (malete strânse, lanțuri de tip choker, materiale iritante, etc.) așa că acum vă voi prezenta verdictul chokerului cu steluță.

Fiind un chocker din acela lung, realizat dintr-un șnur asemănător catifelei, îți permite să îl lași mai lejer în jurul gâtului, să îl învârți de mai multe ori și chiar să îi faci fundiță.

Am descoperit cu fericire că acest choker nu este inconfortabil pentru mine, dar eu aleg să îl las un pic mai lejer în zona gâtului. L-am purtat deja de mai multe ori, atât învârtit de 2-3 ori + o fundiță, cât și cu capetele lăsate să atârne.

În ambele moduri, acest choker îți oferă un aspect aparte, transformându-ți imediat look-ul banal. Mi-a plăcut foarte mult pandantivul cu steluță și cred că arată mai bine așa decât dacă ar fi fost simplu. La capetele choker-ului sunt și câteva biluțe argintii care oferă și ele un plus acestui accesoriu.

Lanțul argintiu cu lacrimă albastră și fluturaș

Ultimul accesoriu pe care mi l-am ales a fost un lănțic extrem de finuț, cu o lacrimă albastră (așa am ales eu să o denumesc) și un fluturaș mic argintiu. Acest lanț cred că mă reprezintă foarte bine, întrucât este așa de fin (cum îmi plac mie lănțicurile de fel) și mai are și un fluturaș pe post de pandantiv (îmi plac mult fluturii).

Mi s-a părut extrem de fain modul în care se închide acest lanț la gât și de aceea mi-a atras atenția. O să vă discut mai multe despre experiența mea cu el cât de curând. ^_^

Procedeul de comandă

Comanda se realizează foarte ușor prin intermediul unui PM pe pagina de facebook sau pe instagram, unde puteți cere și prețurile produselor de care sunteți interesați.

Sunt tare curioasă dacă voi ați testat până acum chokere și cum vi se par noile mele accesorii. 😘