Gen: Povești, Basme, Autori români, Carte Ilustrată, Pentru copii
Colecția: Pasărea Măiastră
Format: Copertată
Număr de pagini: 80
Format: 305 x 230 mm
Ilustrator: Mădălina Andronic
Data apariției: 2012 || Editura Vellant
E cale lungă şi primejdioasă până în regatul Zânei Zorilor, acolo unde cerul se lasă pe pământ şi stelele stau de vorbă cu florile. Dar Petru, mezinul împăratului care râde cu un ochi şi plânge cu celălalt, e hotărât să plece într-acolo şi să aducă apă din fântâna Zânei pentru a-i reda vederea părintelui său. Va trece el cu bine prin pădurile vântoaselor şi prin ţinuturile ba îngheţate, ba dogoritoare de la marginea lumii? Veţi afla dacă îl însoţiţi în minunata poveste a lui Ioan Slavici, publicată întâia oară în 1872 şi transpusă acum în desene minuţioase de Mădălina Andronic.Inclusă în colecţia Pasărea măiastră de basme româneşti ilustrate de artişti români, povestea Zânei Zorilor se desfăşoară în aproape 80 de pagini minunat ilustrate de Mădălina Andronic şi reprezintă un cadou perfect pentru micii şi marii cititori de poveşti ilustrate.
Basmele prind din nou viață
Basmele și poveștile copilăriei sunt printre cele mai frumoase lecturi care ar trebui să ne rămână tuturor în minte. Cu toate că nu am citit până acum Zâna Zorilor de Ioan Slavici, am avut în concediu plăcerea să mă bucur de acest basm minunat.
Presărată cu ilustrațiile fascinante ale Mădălinei Andronic, cartea de față nu a făcut decât să mă îmbie și mai mult în lumea basmelor unde ne întâlnim cu împărați, feciori, zâne și balauri.
Povestea noastră îl surprinde pe un împărat care cu un ochi râde iar cu celălalt lăcrimează. Nimeni din toată împărăția nu știe de ce se întâmplă acest lucru, nici măcar cei trei fii ai împăratului: Florea, Costan și mezinul Petru. În una din zile, frații cei mari îl îndeamnă pe Petru să își întrebe tatăl de ce are un ochi care plânge. Nervos, împăratul îi dă lui Petru o palmă și nu îi răspunde, dar din acel moment pare-se că ochiul lui plânge mai puțin. Din dragoste, Petru își repetă întrebarea, primește palme și vede cum împăratul lăcrimează tot mai rar. Acela este momentul când Petru află și motivul pentru care împăratul lăcrimează.
Testele bărbăției
Ca în aproape orice basm, și de această dată am avut parte de lupte cu dragoni și alte creaturi fantastice. Rolul acestora este de a-i pune în dificultate pe protagoniști și de a-i face să evolueze. Cei trei frați sunt trimiși, rând pe rând, să aducă apă din fântâna Zânei Zorilor sub pretextul că împăratul nu va mai plânge.
După încercările nereușite ale lui Florea și Costan, vine rândul mezinului Petru care reușește să se lupte cu bestiile fantastice și să ajungă la Zâna Zorilor. Ajutat de Sfânta Miercuri, Sfânta Joi și Sfânta Vineri, Petru ajunge să ia apa din fântână, dar planurile lui sunt trase pe sfoară de frații mai mari.
Finalul de poveste și nunta ca-n povești
Niciun basm nu se poate încheia fără un final fericit pentru personajele importante. De această dată nu a lipsit clasica nuntă ca-n povești și chiar am avut parte de bunăvoința Zânei Zorilor care le-a permis tuturor, chiar și celor răi, să vadă fericirea lui Petru Făt Frumos.
Alături de această lectură am simțit cum am călătorit înapoi în perioada copilăriei și am pătruns în poveste prin intermediul ilustrațiilor minunate. Este o lectură potrivită pentru orice iubitor de basme și vă asigur că stilul tradițional românesc îl veți simți la fiecare rând al lui Ioan Slavici. Să fim mândri că suntem români! 😇
“Era doamne un leagăn de aur și… numai Dumnezeu știe de ce încă, destul cum că era frumos, aici în leagăn dormea Zâna Zorilor pe perini de mătase umplute cu suflare de vânt de primăvară… Nici nu era frumoasă… Dar de unde să și fie!… N-a zis doară Sfânta Vineri că are fel de fel de lucruri urâte și îngrozitoare? Ce să mai lungim doară vorba? Poate că Sfânta Vineri a avut dreptate. Poate să fie!… Destul când Petru privi la ea așa cum dormea în leagăn, el stete cu sufletul amorțit și nu sufla mai mult în fluierașul cel vrăjit… Era încremenit de ce se minuna… Ba! frumoasă era,… frumoasă!… Mai frumoasă decât chiar cum ți-ar părea că ar fi să fie Zâna Zorilor… Mai mult nu vreau să zic!…” (p.43)
“Zâna Zorilor își uită acuma supărarea de tristă ce se făcu și trimise pe Sfântul Soare să umble în lume să facă din șapte zile una… să cerce să afle și s-aducă vești.
O zi din șapte zile Zâna Zorilor n-a făcut alta decât a stat și a privit în calea Soarelui, a privit… privit… până ce au început a-i curge lacrimile din ochișori, nu știm acuma de privitul cel mult ori de durerea și dorul ei cel mare!” (p.54-55)
Leave A Comment