Gen: Dramă, Muzică, Romantism, Școală, Shounen
Tip: Serial
Director: Kyōhei Ishiguro
Producător: Aniplex, Dentsu, Kodansha, Fuji TV
Muzică: Masaru Yokoyama
Durată: 22 minute / episod
Număr episoade: 22 + OVA
Status: Difuzare terminată.
Difuzat: 10 Octombrie 2014 – 20 Martie 2015
Rating: PG13 – Tineri de cel puțin 13 ani
Add on MyAnimeList

Sinopsis:
Piano prodigy Arima Kousei dominated the competition and all child musicians knew his name. But after his mother, who was also his instructor, passed away, he had a mental breakdown while performing at a recital that resulted in him no longer being able to hear the sound of his piano even though his hearing was perfectly fine. Even two years later, Kousei hasn’t touched the piano and views the world in monotone, and without any flair or color. He was content at living out his life with his good friends Tsubaki and Watari until, one day, a girl changed everything. Miyazono Kaori is a pretty, free spirited violinist whose playing style reflects her personality. Kaori helps Kousei return to the music world and show that it should be free and mold breaking unlike the structured and rigid style Kousei was used to.
Rating: 4/5

Se pare că am ajuns în ultima zi din an, și ne pregătim de o nouă etapă din viața noastră: anul 2016! Cu toate că zodiacal vorbind anul 2016 este cel mai prost pentru zodia mea, nu voi lua în seamă acest lucru și mă voi gândi că va fi total invers: un an mai bun decât cei de până acum, plin de noutăți și lucruri frumoase. 🙂

Ca să încheiem anul într-o tonalitate frumoasă dar și un pic tristă, am zis să vă scriu un pic despre un anime pe care l-am văzut recent. Shigatsu wa kimi no uso (Your lie in April) sau pe românește, Minciuna ta din Aprilie, a fost un anime care mi-a captat atenția destul de mult. Cu toate că are și mici momente în care am simțit că acțiunea se lungea un pic, am fost mulțumită de faptul că am găsit un anime frumos, trist, cu muzică faină și cu imagini care îți fură atenția.

În centrul acțiunii îl regăsim pe Arima, un băiat geniu al pianului care, după moartea mamei lui, renunță la pian, întrucât acesta nu mai poate auzi notele muzicale. Amintirile legate de mama sa sunt extrem de dureroase, triste, și chiar monstruoase pe alocuri, însă pe parcurs vom vedea cum băiatul își va aminti de adevărata fața a mamei sale, o față de mult uitată.

Întâlnirea lui Arima cu Kaori, o tânără plină de mister, veselie și secrete, îi va da viața peste cap lui Arima și îl va ajuta să revadă viața cu alți ochi, să simtă adevărata plăcere și veselie de a cânta la pian, dar și să iubească.

Acest anime este frumos de tot, dar are extrem de multe momente triste, care îți vor ajunge până în suflet și te vor face să plângi. Mi-am dat seama de secretul lui Kaori încă de pe la început, însă am continuat să vizionez episoadele pentru a vedea călătoria lui Arima alături de cei trei prieteni ai săi: Kaori, Sawabe și Watari.

Muzica clasică, grafica excepțională și sentimentele personajelor se împletesc natural, reușind să ajungă la vizualizator în suflet. Există și o serie de momente hazlii, dar eu nu am reușit să le simt pe toate așa cum ar trebui. Cel mai probabil stilul și clipele când apăreau acestea nu mi se păreau mereu potrivite având în vedere tonalitatea mai tristă din anime.

Mi-au plăcut la nebunie competițiile la pian și am ascultat fiecare piesă cu sufletul la gură (mă simțeam ca într-o sală de concerte), acesta fiind primul anime în care am reușit să surprind muzica clasică într-un mod diferit.

Vă las în continuare cu numeroase imagini pe care a trebuit musai să vi le arăt, și cu două melodii care să vă transmită o parte din feelingul acestui anime. 🙂 Enjoy!


Muzică:

Citate:
“Maybe there’s only a dark road up ahead. But you still have to believe and keep going. Believe that the stars will light your path, even a little bit.” – Kaori Miyazono

“From the moment we first meet someone, we are no longer alone.” – Kaori Miyazono

“It’s only natural for the girl you’re crushing on to be in love with someone else. Since you’re in love with her, she sparkles in your eyes. That’s why people fall so irrationally in love.” – Watari Ryouta

“A lump of steel, like a shooting star. Just seeing the same sky as you makes familiar scenery look different. I swing between hope and despair at your slightest gesture, and my heart starts to play a melody. What kind of feeling is this again? What do they call this kind of feeling? I think it’s probably… Called Love. I’m sure this is what they call love.” – Kousei Arima

“Isn’t it funny how the most unforgettable scenes can be so trivial ?” – Kousei Arima

“Maybe… just maybe, the light can reach even the bottom of a dark ocean.” – Kousei Arima

“I want to hear it again, yet I don’t want to hear it again. I want to see her, yet I don’t want to see her. What do you call this kind of feeling again?” – Kousei Arima

“Music speaks louder than words.” – Kousei Arima

“You’re you. “To be like you…” – it’s not so ambiguous as that. No matter what you do, no matter how you change, it doesn’t mean a thing. you’re just you, no matter what.” – Kaori Miyazono

“So ephemeral and weak. But its shining with all its might. Thump, Thump, like a heartbeat. This is the light of life.” – Kaori Miyazono

“By exchanging notes, you get to know one another, to understand one another. As if your souls were connected and your hearts were overlapping. It’s a conversation through instruments. A miracle that creates harmony. In that moment, music transcends words.” – Kaori Miyazono

“We’re all connected. Just like the notes are intermittently connected. It’s shared by us all. Through music, with the people you know, with the people you don’t know, with all the people in this world.” – Hiroko Seto

“Even though I’m bitter over losing, even though I’m depressed, even though my ankle hurts, and my eyes are smeared with tears…even though I’ve never felt worse…I wonder why the stars are sparkling like this. The scent of the music room in his hair. I can hear his slightly ragged breathing. His shoulder, wet with tears, is so warm. I am by his side. I wish time would just stand still.” – Tsubaki Sawabe