The Witcher: Ultima dorinta de Andrezej Sapkowski – Fragment in avanpremiera


Ultima dorință de Andrezej Sapkowski 
Titlul original: Ostatnie życzenie
Gen: Fantasy, High Fantasy, Ficțiune, Horror
Format: Paperback
Colecția: Nautilus
Traducător: Mihaela Fiscutean
Număr de pagini: 296
Format: 130 x 200 mm
Apare pe 24 iulie 2015 la editura Nemira

Sinopsis:
Cartea care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER

Prima parte din seria WITCHER

Geralt, vanatorul cu par alb si ochi patrunzatori, are puteri magice, elixire fermecate si ganduri necurate. Vanatorul este… un luptator periculos si un asasin fara mila. Iar victimele sunt alese pe spranceana…

Cutreierand tinuturi de poveste, ucigasul descopera la fiecare pas ca aparentele sunt inselatoare: nu oricine pare monstruos e un monstru si nu orice basm e o feerie cu zane. Regi incestuosi, duhuri razbunatoare, fecioare crude, harpii ingrozitoare si vampiri fara vlaga ii ies tot timpul in cale. Si adesea nu sunt ceea ce par…

„Asemenea lui China Miéville si Neil Gaiman, scriitorul Andrzej Sapkowski ia ce e vechi si creeaza ceva cu totul nou.“

Foundation

„Seria WITCHER reprezinta o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginatia debordanta a autorului polonez cucereste orice cititor.“

The Guardian

Editura Nemira ne pregătește în continuare noi surprize!! Cartea Ultima dorință scrisă de Andrezej Sapkowski face parte din seria The Witcher și stă la baza jocului video cu acelaşi nume (un joc foarte cunoscut, hack and slash RPG).

Mie îmi sună ca fiind o carte interesantă care te ține cu sufletul la gură! Voi ce părere aveți? 😀

The Witcher: Ultima dorinţă de ANDRZEJ SAPKOWSKI
FRAGMENT AVANPREMIERĂ

„Cu iuţeala fulgerului, mâna dreaptă a vânătorului s-a ridicat deasupra umărului drept în timp ce cu stânga a tras de cureaua strânsă pe piept, făcând să-i sară mânerul sabiei direct în mână. Lama, care a ieşit cu un şuierat din teacă, a descris scurt câteva semicercuri luminoase şi s-a îndreptat direct spre fiară. La vederea sabiei, monstrul s-a oprit. Pietrişul sărea în toate direcţiile. Vânătorul nu se clintea.
Creatura era un umanoid, îmbrăcat în haine uzate, dar de bună calitate, ornamentate cu gust, deşi complet nefuncţionale. Caracterul umanoid nu ajungea totuşi mai sus de gulerul slinos al cămăşii – deasupra domina o căpăţână imensă, păroasă ca a unui urs, cu urechi uriaşe, ochi sălbatici şi un bot ameninţător, plin de colţi curbaţi, printre care, ca o flacără, pâlpâia o limbă roşie.
– Pleacă de-aici, muritorule! a urlat monstrul, agitându-şi labele, dar fără să se clintească din loc. Pleacă, altfel te devorez! Te fac bucăţi!
Vânătorul nu s-a mişcat, nu şi-a lăsat sabia.
– Eşti surd? Ia, hai, spală putina! a răcnit creatura, apoi a scos un sunet, ceva între guiţatul porcului şi boncăluitul cerbului. Obloanele de la ferestre se trânteau şi se spărgeau, stârnind molozul şi tencuiala de la glafuri. Nici vânătorul, nici monstrul nu se clinteau.
– Şterge-o de-aici cât mai eşti întreg! a urlat dihania, dar cu o voce care părea mai puţin încrezătoare. Pentru că altfel…
– Altfel, ce? l-a întrerupt Geralt.
Monstrul a icnit brusc şi şi-a încruntat figura hidoasă.
– Ia uită-te la el, ce îndrăzneţ, a spus el liniştit, rânjindu-şi colţii, uitându-se cruciş la Geralt cu ochii congestionaţi. Lasă fierul ăla, dacă nu ţi-e cu supărare. Oare nu ţi-ai dat seama că te afli în curtea casei mele? Sau poate că acolo de unde vii se obişnuieşte să ameninţi cu sabia gazda în propria sa curte?
– Se obişnuieşte, a confirmat Geralt. Dar numai în cazul acelor gazde care-şi întâmpină oaspeţii cu urlete prin care-i anunţă că-i rup în bucăţi.
– Al naibii, i-a sărit ţandăra monstrului. Mă şi insulţi pe deasupra, vagabondule. Ce mai oaspete, ce să spun! Se împinge în curte, distruge florile altora, e arţăgos şi mai vrea să fie întâmpinat cu pâine şi sare. Puah!
Creatura a scuipat, a icnit, şi-a închis fălcile. Colţii inferiori îi ieşeau afară, dându-i aspectul unui mistreţ.
– Ei, a spus vânătorul, după o clipă, lăsând sabia, mai stăm mult aşa, în picioare?
– Şi ce propui? Să ne culcăm? a pufnit monstrul. Ascunde fierul ăla, îţi spun.
Vânătorul şi-a strecurat abil arma în teaca din spate, mângâindu-i însă vârful proeminent ivit deasupra umărului.
– Ar fi bine, a spus el, să nu faci mişcări prea bruşte. Această sabie dă să iasă mereu din teacă, şi mai iute decât ai crede.
– Am văzut, şi-a dres glasul monstrul. Fără ea ajungeai de ceva vreme în spatele porţii, cu urma şutului meu în cur. Ce vrei? De unde-ai răsărit?
– M-am rătăcit, a minţit vânătorul.
– Te-ai rătăcit, a repetat monstrul, strâmbându-şi fălcile într-o grimasă ameninţătoare. Ei bine, dezrătăceşte-te. În spatele porţii, se-nţelege. Îndreaptă-ţi urechea stângă către soare şi ţine-o tot aşa, şi-o să-ţi găseşti drumul. Ei bine, ce mai aştepţi?
– Apă este pe-aici?, a întrebat Geralt candid. Calului îi este sete. Şi mie, dacă nu-i prea mare deranjul.
Monstrul se muta de pe un picior pe altul, scărpinându-se după ureche.
– Ia ascultă! i-a zis. Ţie chiar nu ţi-e frică de mine?
– Ar trebui?
Monstrul s-a uitat în jur, şi-a dres glasul, şi-a tras pantalonii largi cu un gest energic.
– La naiba, ce să mai zic. Oaspete în casă. Aşa ceva nu se întâmplă în fiecare zi, să vină cineva care să nu leşine sau s-o ia la sănătoasa. Ei bine, treacă de la mine. Dacă eşti un călător obosit, dar sincer, te invit înăuntru. Dar dacă eşti vreun golan sau vreun hoţ, te avertizez: această casă execută ordinele mele. În interiorul zidurilor, eu sunt cel care porunceşte!
Şi-a ridicat laba păroasă. Toate obloanele s-au izbit din nou de perete, iar gâtul delfinului de piatră a început să gâlgâie.
– Eşti binevenit, a repetat el.
Geralt îl scruta încremenit.
– Locuieşti singur?
– Da’ ce te priveşte pe tine cu cine locuiesc eu? a spus furios monstrul, clămpănindu-şi fălcile, apoi a râs în hohote răsunătoare. Oh, m-am prins. Probabil îţi închipui că am la dispoziţie patruzeci de funcţionari după chipul şi asemănarea mea. N-am. Aşadar, fir-ar să fie, profiţi de invitaţia pe care ţi-am adresat-o cu o inimă sinceră? Dacă nu, poarta este acolo, exact în spatele curului tău!
Geralt se înclină ţeapăn.
– Accept invitaţia, a declarat el cu un ton protocolar. Nu voi ofensa ospitalitatea amfitrionului.
– Casa mea este şi a ta, a spus creatura, de asemenea, în mod oficial, deşi jucăuş. Pe aici, omule. Iar calul, du-l colo, la fântână.”

2017-09-08T20:08:12+00:00

4 Comments

  1. bobolinho July 15, 2015 at 2:29 pm - Reply

    Am retineri in ceea ce priveste traducerea in romana, dar voi cumpara cartea. Unii termeni suna destul de awkward. Ma asteptam sincer si la o coperta mai atractiva. Mai e si varianta Amazon pana la urma.

  2. Simona July 17, 2015 at 2:03 pm - Reply

    Ce termeni crezi ca suna awkward? 😕 Sunt curioasa. Mie imi place mai mult aceasta coperta fata de cele pe care le-am gasit pe Goodreads 😀 Insa fiecare cu preferintele lui.

  3. bobolinho July 17, 2015 at 2:38 pm - Reply

    De exemplu: "Caracterul umanoid nu ajungea totuşi mai sus de gulerul slinos
    al cămăşii". Se pot intelege doua lucruri diferite, depinde de cititor.
    Si la "Nu voi ofensa ospitalitatea amfitrionului", pare cam exagerata
    traducerea. QQ, o voi cumpara oricum.
    La coperti o preferam pe aia rosie, cu simbolul lui Geralt 😛

  4. Simona July 23, 2015 at 1:25 pm - Reply

    Prima fraza mi se pare ok insa probabil ca poate fi interpretabila. Nu stiu cum ar fi o traducere mai buna fata de aceasta. Eu ma voi lamuri dupa ce citesc cartea.
    Da, cred ca si coperta rosie arata ok 😕 Fiecare cu ce ii place 😀

Leave A Comment