Gen: Young Adult, Ficțiune, Contemporan, Romance, Mister
Format: Paperback cu supracopertă
Număr de pagini: 368
Format: 130 x 200 mm
Traducător: Shauki Al-Gareeb
Apărută în 2014 la editura Trei
Goodreads

Sinopsis:
Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

Rating: 3/5

Întrucât pe viitor va apărea adaptarea cinematografică a cărții Orașe de hârtie de John Green (publicată la Editura Trei la noi) și deoarece doream să îmi descopăr mai bine părerea despre autorul în cauză, am citit de curând Paper Towns, după cum este denumită cartea în engleză.

Începutul mi s-a părut extrem de promițător și chiar am fost prinsă în jocul personajelor principale: Quentin și Margot. Am considerat că această carte a avut un aer misterios: nu doar în momentul dispariției lui Margot ci și în alte cazuri.

Mi-a plăcut jocul lui Margot de la început, “joc” la care a participat și Q, cu toate că nu știa ce îl așteaptă. Jocul mi s-a părut pe cât de deplasat, pe atât de hazliu și am continuat să citesc cu o mai mare curiozitate, crezând că Green avea să îmi ofere un final spectaculos.

Nu am fost dezamăgită de modul în care s-a încheiat cartea, chiar mi s-a părut ok, însă am devenit destul de critică cu această lectură din cauza faptului că autorul este extrem de controversat: are foarte mulți fani dar și hateri (mă refer strict la cărți). De același autor am citit în limba engleză Will Grayson, Will Grayson și țin minte că nu m-a impresionat în mod special acțiunea/personajele dar i-am dat o notă bunicică – 3.5 – deoarece stilul autorului mi s-a părut interesant și au fost câteva elemente care mi-au plăcut în acel moment.

Orașe de hârtie este un amalgam de lucruri, un amestec plăcut și neplăcut în același timp al unor sentimente care au sens și care nu au sens. Sentimentele de dragoste manifestate de Q de-a lungul acțiunii mi se par oarecum fără sens deoarece nu este apropiat de Margot.

Faptul că acesta este îndrăgostit de persoana care era ea în urmă cu mulți ani mă face să cred că, în ciuda faptului că acest lucru sună ca ceva de basm, el are o mică-mare problemă. Abordarea conceptului de a-ți plăcea de ideea unei persoane mi se pare un lucru interesant dar nu știu dacă scopul autorului a fost acesta sau pur și simplu s-a rezumat la a scrie ceva pe placul tinerilor: o poveste de dragoste ca un joc fără sens din timpul liceului.

Mulți dintre noi probabil avem ideea că ne place de o anumită persoană când de fapt sentimentele noastre sunt îndreptate către ideea de a fi cu o persoană de acel tip.

Ce m-a enervat sau probabil m-a lăsat confuză, a fost faptul că nu am înțeles-o pe Margot pe deplin. Nu am înțeles fuga ei, motivele pentru care a făcut anumite lucruri. Probabil că aceasta, după cum zice la un moment dat, nu era mulțumită de invizibilitatea pe care o avea în propriul oraș de hârtie, unde totul era monoton și nimeni nu era apreciat.

Am sesizat o oarecare paralelă între familia lui Q și cea a lui Margot: Q avea parte de o familie destul de normală, unde părinții erau interesați de copilul lor pe când Margot nu avea parte de acest lucru. Chiar dacă aceasta avea un comportament mai ciudat și de multe ori fugea de acasă, consider că părinții ei trebuiau să fie alături de ea, nu să o depărteze și mai mult.

Lucruri ce țin de Fuga lui Margot Roth Spiegelman care mi s-au părut destul de stupide din mai multe perspective (sună a titlu de capitol :)) ):

1. Q și Margot nu au fost persoane apropiate însă băiatul simte o dorință inexplicabilă de a o găsi (sau mai bine zis, de a găsi ideea de Margot, nu ceea ce este ea cu adevărat), lucru ce mi s-a părut destul de aiurea (având în vedere că în mintea lui nu mai este loc de nimic altceva, nici măcar de balul de absolvire de care toți ar trebui să fie entuziasmați).

2. Presupusele indicii pe care Margot le lasă pentru a fi găsită mi s-au părut destul de plictisitoare și mi-au tăiat din elanul lecturii, dar încă eram curioasă de ce avea să se întâmple. Iar faptul că Q își bate capul non-stop cu aceste indicii m-au făcut să nu îl percep ca pe o persoană normală.

3. Margot nu fuge cu un plan destul de bine pus la cale în sensul că din punctul meu de vedere, nu ar avea cum să se descurce de una singură pentru a trăi (cel puțin decent).

Cu toate că multe lucruri din carte nu au un sens clar, fiind o carte pentru adolescenți presupun că anumite lucruri își au rostul în aceast sens: jocul ciudat de la început prin care Margot pedepsește anumite persoane, fuga la SeaWorld, etc. Cred că orice adolescent poate avea momente când trece prin peripeții și face pozne, lucru la care probabil s-a gândit și autorul când a scris cartea. Numai că acesta a dus la extreme poznele personajelor, ele fiind demne de un film, nu de realitate.

Probabil că v-am amețit și nu v-am lămurit cu nimic anume dar faptul că am avut așa de mult de scris despre această carte probabil că spune ceva. 😀 Eu vă recomand cartea întrucât stilul autorului pare destul de catchy. Nu sunt mulți cei care se regăsesc în Margot dar am auzit de cazuri în care unele persoane au făcut-o. Dacă eu am fost confuză pe parcursul lecturii și nu am înțeles personajele nu va fi musai la fel de valabil și pentru voi. Totul depinde și de peripeția prin care am trecut și trecem toți, acea peripeție denumită viață. 🙂

Citate:

“Am tăcut din nou. Nu voiam decât să o aud vorbind — vorbea cu însuflețire și hotărâre și mă făcea să mă simt de parcă și mie mi se întâmpla ceva important.” (p.14)

“Însă eu nu sunt drăguță, mă rog, cel puțin nu de aproape. În general, cu cât se apropie mai mult oamenii de mine, cu atât mă prețuiesc mai puțin.” (p.50)

“— Uite ce nu e frumos în legătură cu asta: de aici nu vezi rugina sau vopseaua scorojită sau toate celelalte chestii, dar îți poți da seama ce e cu locul la care te uiți. Vezi cât e de fals. Nici măcar nu e greu să fii fabricat din plastic. E un oraș de hârtie. Vreau să zic, uită-te la el, Q: uită-te la toate fundăturile, la toate străzile care se întorc în ele însele, la toate casele care au fost construite pentru a se nărui. Toți oamenii de hârtie, care locuiesc în casele lor de hârtie, arzând viitorul pentru a le ține de cald.” (p.72)

Îi mulțumesc editurii Trei pentru că mi-a oferit un exemplar al cărții pentru recenzare în schimbul părerii mele sincere.