Forex – Octavian Constantin Patrascu si investitia in arta

patrascu constantin octavian colectionar arta

Arta devine din ce în ce mai căutată întrucât este destul de cert faptul că este o investiție profitabilă care are un nivel de risc extrem de mic aducându-i investitorului un profit destul de mare. În urma terminării crizei globale, s-a observat o creștere a prețurilor de pe piața de artă, creșterea fiind preconizată și în continuare, fiind în în același timp legată de apariția noilor cumpărători privați sau instituționali.

Octavian Constantin Patrascu, colecționar de artă, afirmă: “Foarte mulți tineri cu funcții de middle și top management devin colecționari“, astfel în ziua de azi nemaitrebuind să fii o persoană bogată pentru a ajunge un colecționar de artă contemporană.

Chiar dacă deții o sumă mică de bani sau una mare, nu te face un bun cunoscător al artei. În acest sens, parafrazându-l pe Asher Edelman, trebuie mai întâi să analizăm, să privim arta pentru a face distincția între un original și un fals.

Pătraşcu Constantin Octavian colectionar arta 2015

Patrascu Octavian Constantin este unul dintre cei care admite că pe piața românească arta nu este atât de valorificată pe cât ar trebui, piața de artă fiind una timidă dar cu un mare potențial. Mulți au început să își dea seama de adevărata valoare a artei motiv ce duce încet încet la creșterea prețului pieselor de artă. După cum susține și Octavian Patrascu, interesul asupra artei crește, cererea fiind mai mare decât oferta de vânzare de unde și valorificarea artei.

Întrucât în clipa de față euro cunoaște o perioadă de scădere rapidă, rata șomajului este și ea mare iar piața imobiliară nu arată o ameliorare, acesta ar fi momentul ideal pentru a investi în artă. Patrascu Octavian Constantin sugerează ca în momentul în care investim în artă să cumpărăm “arta care contează“. Patrascu Octavian, business developer de meserie, analizează foarte bine aspectele ce țin de evoluția valorii artei în spațiul românesc dar și al altor aspecte ale economiei lumii în 2015. Importanța pentru domeniul artei are să vină ca o explozie în țara noastră, depășind probabil pe viitor așteptările ofertanților.

De remarcat este faptul că Octavian Constantin Patrascu a reușit în numai un an de zile să își îmbogățească portofoliul de artă contemporană cu o serie de artiști printre care pot fi menționați Marilena Pleda Sanc sau Claudiu Ciobanu. Operele care l-au ajutat pe Patrascu Octavian Constantin să își diversifice portofoliul și-au mărit valoarea cu peste 12%, fiind în prezent expuse în cadrul de galerii.

2017-09-08T09:56:47+00:00

Leave A Comment