Suflete care se pierd sau se descopera? Mai citesc tinerii in ziua de azi?

Paginile unei cărți ne pot trezi de fiecare dată amintiri plăcute. Dar oare tinerii din ziua de astăzi mai pot avea acest sentiment plăcut pe care poate îl aveau oamenii acum ceva vreme? Devenim niște suflete pierdute sau reușim să ne descoperim pe noi?

Era tehnologică ne-a acaparat pe toți și fie că optăm să citim cărți online sau pur și simplu articolele unui blog preferat, am ajuns să ne refugiem din ce în ce mai mult în lumea virtuală. Întrebarea pe care mulți și-o pun multe persoane în ultimii ani ar fi: “Mai citesc tinerii din ziua de astăzi?“. Mulți dintre noi, mai ales adulții, ar putea spune că nu. Dar adevărul este unul mascat care ne dovedește probabil că ne înșelăm.

Citesc tinerii din ziua de astăzi?

Tinerii din ziua de astăzi citesc, în general, probabil destul de mult. Ce citesc? Asta este o altă întrebare bună. Majoritatea tinerilor citesc diverse blog-uri sau articole ce îi țin informați de ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Alții dintre ei apelează la cărțile online pentru că de multe ori le sunt la îndemână în orice loc s-ar afla iar alții (asemenea mie) nu se pot dezvăța din a căra după ei o carte pe oriunde ar merge.

Chiar dacă mulți tineri citesc în momentul actual, consider că nu toți reușesc să facă o balanță între opțiunile pe care aceștia le au la îndemână. Față de părinții și bunicii noștri, noi, generația tânără, avem la dispoziție nu doar mediul virtual unde putem găsi aproape orice informație dorim, dar avem biblioteci și librării (fie că este vorba de o librărie online sau una fizică) care ne pun la dispoziție cărți atât de variate încât cu siguranță fiecare dintre noi poate găsi ceva care să ne inspire și să ne stârnească imaginația și curiozitatea.

Cât se citea pe vremuri?

Probabil știm sau presupunem că înainte se citea destul de mult dar cred că este destul de greu să faci o comparație cu prezentul. Pe vremuri lecturile erau mai puțin accesibile cititorului și nu aveau întotdeauna subiecte abordatate cu aceeași lejeritate care există în prezent. Majoritatea cărților pe care părinții sau bunicii noștri le-au citit erau cu siguranță adecvate perioadelor respective și multe dintre ele au devenit de-a lungul timpului adevărate clasice, din care avem ce învăța.

Cu toate că accesul la lectură nu a fost întotdeauna nelimitat ca în ziua de azi, oamenii nu se opreau din a citi cât mai mult, dornici fiind de cunoașterea lumii din jurul lor, a limbilor străine, a teoriilor revoluționare care se înmulțeau cu fiecare zi trecută.

Ce ar trebui să alegem noi?

Având în vedere că timpurile s-au schimbat, ar trebui să ne orientăm către tipul de lectură care ne liniștește și ne face să ne simțim bine dar să încercăm să citim și cărți fizice (fie ele vechi sau noi). Să nu fim niciodată închiși la minte și să încercăm să citim lucruri pe care nu le-am mai abordat cu altă ocazie, să ne apucăm de lecturarea unui blog care ne-ar putea inspira, să citim o carte clasică de care am auzit de la părinți, să lecturăm o carte scrisă de un autor tânăr.

Orice ar putea să ne sară în ochi, oricât de diferit ar părea, ar trebui să apară pe lista noastră de lectură. Niciodată nu se știe ce ne poate stârni interesul. Niciodată nu putem să trecem spre o nouă etapă în cunoașterea noastră dacă nu încercăm ceva nou.


Așa că eu vă zic vouă, cititorilor, să citiți orice. Orice vă face să fiți voi, orice vă face să vă descoperiți mai bine ca persoană. 

Poate fi o revistă de specialitate, poate fi o carte fantastică scrisă de un autor străin, poate fi o carte de poezii de pe vremea bunicilor, poate fi chiar o carte pentru copilul din voi sau un blog despre croșetat. 🙂

Citiți, citiți mult, cu calm sau cu patos, cu mintea, inima și sufletul. Descoperiți-vă mai bine, nu vă limitați la ceea ce știți deja căci uneori vă puteți pierde pe drum și nu veți mai ști încotro să vă îndreptați.

2017-09-08T20:09:16+00:00

Leave A Comment