Am dat de curând o comandă la Avon şi am luat împreună cu mama câteva produse pe care fie le aveam în wishlist de multă vreme, fie le-am descoperit acum.

Nu mai dădusem comanda la Avon de mai bine de un an (cam aşa procedăm de obicei :))) şi de aceea am luat mai multe produse, în caz că vi se par prea multe la un loc.

Pentru că am o roletă cu Pur Blanca pe care am terminat-o recent mi-am mai luat una şi am profitat de ofertă şi am luat şi o roletă cu Little Black Dress. Ambele miros foarte frumos şi mi se par numai bune de avut în geantă pentru diversele situaţii care se pot ivi. 😀 Pe viitor poate îmi iau şi celelalte rolete. Incandessence ştiu că miroase frumos însă nu am folosit Perceive până acum aşa că nu am o părere formată. Far Away ştiu că l-am mirosit la verişoara mea şi mi se păruse drăguţ dar nu ştiu sigur dacă ar fi chiar genul meu de parfum. Cu o roletă m-aş descurca în orice caz! 😀

Au cam început să mi se termine balsamurile pentru buze aşa că mi-am mai luat unul care chiar mi-a făcut cu ochiul: Balsam multifuncţional cu piersică şi bumbac. Miroase foarte frumos!! Momentan sunt extrem de mulţumită de această achiziţie! Voi reveni şi cu o recenzie. 😀

Crema pentru faţă am testat-o şi mi se pare că se absoarbe foarte bine în piele. Mama a luat-o pe aceasta pentru că avea un preţ foarte bun. Mirosul cremei este plăcut şi textura este fină. Ambalajul-cutia nu este cine ştie ce dar nu contează chiar aşa de mult acest aspect. 🙂

Serul pentru ochi Solutions Truly Radiant mi se pare ok atâta vreme cât nu îl folosesc prea aproape de ochi… prima dată am păţit să simt că mă ustură un pic ochii…

Mi-am luat şi un rujuleţ pentru că era la un preţ ispititor… 😀 Iniţial mă gândisem să îl iau în culoarea Sunkissed Ginger dar m-a convins mama să aleg Pink Peach.

După câte vedeţi, faţă de imaginea din catalog produsul este mai închis la culoare… culoarea lui nu dă înspre roz ci înspre roşu. Are o textură cremoasă şi plăcută, nu usucă buzele. Dacă mai dau o comandă cel mai probabil îmi voi lua o culoare mult mai deschisă şi eventual ceva mai înspre portocaliu (încă nu mă pot considera o fană a rujului roşu).

Pentru unghiuţe am luat o nouă bază pentru întărirea lor (cea veche nu prea mai avea o textură bună). Lacul pentru întărirea unghiilor, Avon nail experts, mi se pare o bază foarte bună şi le oferă unghiilor putere şi strălucire. 😀

Pentru că am mai avut o ojă de la Avon care încă mai rezistă… am luat una nouă dar de această dată am ales una cu uscare rapidă. Lacul de unghi,i cu uscare rapidă, Avon nail enamel speed dry 30+, nu mi s-a părut că s-ar usca chiar aşa de repede… dar pot spune că rezultatul final este unul foarte frumos! Culoarea aleasă de mine pentru acest lac de unghii a fost Ballerina, şi mi-a plăcut foarte mult, fapt pentru care mă voi da iar cu el pe unghii! 😀 Eu am aplicat 2-3 straturi pe unghii. La final am fost foarte fericită (şi uimită) să văd că această ojă oferă luciu unghiilor!!

Ca să se usuce unghiile mai repede (ştim toate că unele oje parcă nu vor niciodată să se usuce!!) am cumpărat şi un Spray pentru uscarea lacului de unghii Avon nail experts liquid freeze. Sticluţa se apasă cam greu cu un singur deget dar m-am obişnuit. Mirosul soluţiei este plăcut dar nu ceva la care să rămâi cu gândul după aceea. Cât despre uscare… pare să usuce oja. Nu am testat spray-ul prea mult.

Mama a luat parfumul Sensuelle care venea la pachet cu Black Suede Essentials (pentru bărbaţi). Ambele mi se par că miros frumos :D, dar cel pentru femei este un pic cam dulceag pentru gustul meu însă îl voi folosi din când în când. Ambalajul nu m-a dat pe spate şi dacă ar fi fost să plătim preţul întreg numai pentru un parfum nu cred că s-ar fi meritat.

Cam acestea au fost achiziţiile mele de la Avon. Nu ştiu când voi mai da o comandă dar dacă o voi face o să încerc să vă arăt ce mi-am ales. 😀

Voi obişnuiţi să daţi comenzi la Avon? Dacă da, comandaţi des sau când vă mai aduceţi aminte?